stethoscope-147700_960_720Doamnelor, domnilor, cand ati fost ultima oara la medic, doar asa, sa va faceti niste controale de rutina sau analizele acelea anuale pe care le recomandase la un moment dat statul roman intr-0 campanie frumoasa de preventie? Stiti ca cele mai multe dintre boli nu mai pot fi tratate sau se trateaza cu niste costuri enorme, tocmai din cauza faptului ca oamenii ajung la medic in stadii foarte avansate ale bolii? Cateva ore din viata voastra petreceti daca mergeti sa faceti analizele de rutina. Ok, poate se mai pune si drumul, poate mai vreti sa puneti la socoteala orice altceva, dar nu sunt decat scuze pentru a nu merge la medic. Sunt zeci: dureaza pana primesti trimitere de la medicul de familie, nici chiar la privat nu te primesc fara recomandare de la medic, de ce sa fac analize daca nu ma simt bine, ma deprima spitalul etc. Dar toate, absolut toate, sunt scuze. Actionati acum, pana nu devine prea tarziu! Stiu oameni care au mers tarziu si peste cateva luni…nu au mai fost. 🙁 Puneti pe lista voastra pentru vara aceasta, inainte de vacanta, un set de analize si controale pe care e bine sa le facem cu totii. Sunt mai importante decat orice de pe lista voastra de anul acesta!

Sunt 10 ”verificari” pe care noi le facem in fiecare an – cele pe care le recomanda medicii, in functie de starea de sanatate prezenta si istoricul medical al fiecaruia:

1. consult dermatologic

O data pe an, mergem cu alunitele la verificat. E drept, ne-am imprietenit cu medicul dermatolog dupa aproape 8 ani de vizite cu copila care s-a nascut cu dermatita atopica. Dar am capatat incredere in el si acum mergem pe mana lui. Incidenta cancerului de piele a crescut foarte mult in ultimii ani, iar acesta este unul dintre cele mai agresive forme de cancer. Vestea buna e ca aceste controale anuale ne pot impiedica sa ajungem in acel punct. Mergem la medicul Monica Darmanescu, pe care o puteti gasi aici: http://dermaceutica.ro/

2. examen clinic general si analize de sange

Medicul de familie e prietenul nostru. Il cunoastem de 17 ani de cand ne cunoastem si noi. Comunicam pe telefon, sms sau email. Ne programam pentru trimiteri, mergem la cabinet si ridicam hartia. Ne face placere sa stam de vorba, pentru ca ne stie pe toti si toate problemele de sanatate, dar vorbim si despre profesie, despre viata si copii. E rezultatul unei relatii create in timp. Civilizate si cultivate frumos, de ambele parti. Am avut incredere in el si l-am respectat. Un medic bun si un om minunat.

Analizele le fac la clinica privata, gratie abonamentelor pe care le-am avut de-a lungul vremii. Din fericire, nu am avut probleme vreodata. O data pe an merg la recoltare. Imi e frica de ace si daca simt miros de sange mi se face rau. Dar am invatat sa spun cand intru in cabinet, in ordinea aceasta: ”lesin daca vad sau miros sange si mi se sparg venele”. Prin urmare, toata echipa ne asistente e foarte atenta si rasufla usurata cand ies din cabinet. Nimanui nu ii place un pacient lesinat pe scaun, lucru clar!

3. examen genital, urmat de test Papanicolau

Fara negociere, fara lamentari, o data pe an, in aceeasi perioada sunt la control. Inseamna grija pentru sine si control asupra propriei vieti. Sanatate si chiar viata! Din nefericire, malignitatile aparatului genital sunt asimptomatice, asa ca aceste controale de rutina pot detecta semnale ale afectiunilor neoplazice. Da, e neplacut, dar asta e. Dupa control, rasfatati-va cu ceva: o cafea marea sau o manichiura sau un masaj. Se uita repede!

4. ecografie de san

Nu radiografie sau mamografie, de cativa ani fac ecografie o data pe an. M-am speriat o data la o palpare si de atunci nu trece anul fara verificare. Intrebati medicul cum si cand sa va faceti palparea acasa singure, e foarte importanta. Cancerul de san este cea mai raspandita afectiune maligna. 🙁

5. ecografie abdominala sau abdomino-pelvina

E recomandata si la femei si la barbati. Se verifica starea ficatului, rinichiului, organele genitale etc

6. control oftalmologic

Toata familia ar trebui sa faca acest control, mai ales ca unele afectiuni pot fi mostenite de la parinti si este bine sa fie monitorizata o anumita stare, chiar daca nu e in stadiu avansat.

7. control stomatologic, detartraj si periaj

La copii, incepand cu aparitia primului dinte. Igiena orala e foarte importanta, copiii trebuie sa se deprinda de mici cu ea. Adultii sunt modelul lor. Grija fata de dantura este un must pentru noi toti. Ne fereste in partea a doua a vietii de paradontoze si alte griji.

8. examen cardiologic

Puls marit, palpitatii sau parinti cu probleme cardio? Neaparat la medic si tinut sub observatie. Nu va aruncati la calmante sau alte medicamente, investigati cu rabdare si atentie, consultati mai multi medici. Romania e in topul tarilor cu mortalitatea cea mai ridicata din cauza bolilor cardiovasculare. Atentie la alimentatie si la stilul de viata, la cata miscare faceti, la afectiuni asociate. Cititi si informati-va!

9. control pulmonar

Pentru cei care au suferit de afectiuni pulmonare, controlul anual este obligatoriu. Asa ca daca ati avut pneumonie, de pilda, nu stati pe ganduri si nu lasati anul sa treaca fara sa faceti verificarea de rigoare. In ultima vreme, tuberculoza a inceput sa fie din ce in ce mai prezenta la noi in tara. Suntem expusi si nu ne dam seama!

10. consult endocrinologic

Sunt prietena medicilor endocrinologi de 14 ani. 🙂 Dar nu ma supar, mai bine in observatie decat sa atrag alte probleme. Va ajuta in cazul variatiilor ponderale semnificative, independente de aportul alimentar, schimbari bruste de dispozitie, intoleranta la temperaturi extreme, palpitatii, senzatie de sufocare.
Daca aveti nevoie, va pot face recomandari foarte bune. Dr. Loredana Parlog e la Medlife Favorit si este un medic de noua generatie atent si extrem de competent. http://www.florinabadea.ro/guest-post-oxitocina-si-efectele-ei/

Voi ce investigatii mai faceti? Ce va mai recomanda medicii vostri?

Sa ne fie de folos!