După ce devii părinte, parol că te transformi într-un mic obsedat. Ajungi să te preocupe, în mod excesiv, lucruri legate de propriul copil, la presiunea societății. Firesc zic, mai ales dacă ești la prima experiență. Crezi că trebuie să știi și aia și ailaltă, ești pe modul de panică. Firesc, mai ales dacă te gândești că, din neștiință, îi poți face rău copilului. Așa am fost și eu prima dată și mă surprind și astăzi extrem de preocupată de unele lucruri la fete. Cum să ne găsim echilibrul într-o lume atât de atotștiutoare? Generația părinților digitali e cu atât mai confuză, cu cât online-ul, dar și lumea evenimentelor de parenting sunt pline de sfaturi și idei care se contrazic unele pe altele. Bunul simț și intuiția proprie nu mai au loc, vocea lor nu se mai aude. Peste ea se așează straturi de informație de la experți, pe care trebuie să le urmezi, chipurile! Azi toată lumea e expertă în mâncare/alimentație sănătoasă și în educația copiilor.

Am ales să limitez participarea la evenimente de parenting

Primesc zilnic invitații la diferite evenimente. Multe dintre ele sunt de parenting, pe lângă cele de sănătate și wellbeing. Am fost la toate, în primii ani de blog. Am stat zeci de ore, am ascultat, am notat și am interacționat. Am privit zeci de speakeri. Ok, mai privisem și înainte, că pe blog am venit din domeniul comunicării, nu din contabilitate. 🙂 Și aveam și copil de mulți ani, deci fusesem expusă la de toate. Mai mult, formarea mea de bază este în educație, pe psihopedagogie și psihologia copilului, am lucrat cu cei mici ani mulți și încă mai lucrez, am predat în învățământul de stat. Cam așa s-a format filtrul meu prin care apreciez toate cele de mai jos.

Am stat cuminte anii ăștia și am privit zeci de speakeri de parenting cum mi se perindă prin față. Anul acesta, am decis să nu mai particip la evenimente pentru părinți pe teme de educație. Răspund acum curiozității multora dintre voi, pe această temă. Mai jos, sunt cele câteva motive:

  • Dintre toți speakerii care s-au ridicat în peisajul nostru, cred că îi număr pe degetele de la mână pe cei care au cu adevărat ceva de spus. Oameni calificați, care au urmat școli în domeniu, sunt certificați și au și diplomă de arătat. Ca să fii speaker în domeniu, nu contează doar abilitățile de vorbitor. Contează să ai content de specialitate și experiență proprie. Nu contează să faci spectacol pe scenă. să admonestezi părinții și să le dai peste degete. că nu știu să îsi crească propriii copii. E părerea mea, pe care o susțin până în pânzele albe.
  • Detronez din start speakerii care nu vorbesc din experiență – vreau să știu câti copii au și de ce vârste;
  • Refuz să mi se mai vândă ceva ca pe absolutul în domeniu. Vine guru, ne ceartă, ne spune verde în față cât suntem de tâmpiți și apoi începe să ne vândă diverse, ca să ne facem mai deștepți. Sigur ce ne vinde guru ne trebuie musai și promite că ne va face mai deștepți și ne va vindeca relația cu cei mici. Serios? Vindecarea vine din noi, din munca noastră zilnică de iubire a copilului nostru interior și din autocontrol;
  • Nu mai am timp de pierdut câteva ore, într-o sală în care cineva îmi spune cât sunt de needucată și că am făcut copii pe care nu știu să îi cresc și care nu merită să stea la mine în familie. Mă doare să văd cum cei din sală primesc toate acestea și le întăresc convingerea că așa este. Stau spășiți și acceptă mustrările dure, dintr-un complex nevindecat din copilărie, când erau învățați că așa stau lucrurile și dl. doctor sau dna. profesoară are dreptate și are dreptul, că el e mai mare;
  • Limbajul folosit de către unii speakeri este prea informal pentru urechile mele. Abordare de mahala pot să văd zilnic în piață sau în marile cartiere ale urbei în care trăiesc. Pe scenă vreau să văd un om care stă drept, știe ce spune și spune într-o manieră plină de conținut și de eleganță, care arată că care mai multă educație decât mine, care îl validează să fie pe acea scenă;
  • Prea mulți bani, pentru nimic. Prea mult timp petrecut în weekend sau serile, timp pierdut și nu timp investit;
  • Am văzut astfel de speakeri interacționând cu copiii și m-am îngrozit. Îi deranjează, îi privesc cu dispreț și fără respect. Poftim?!!

Pe scurt, nu vă supărați, cine sunteți dumneavoastră, ca să îmi spuneți cum să îmi cresc copiii? La ce școală ați învățat și câtă experiență de părinte aveți sau de educator?

Distracția copiilor – obsesia părinților

În urmă cu ceva ani, Aurora Liceeanu povestea la un eveniment pentru părinți despre cât de perversă este această obsesie pentru continua distracție a copiilor, de către familiile lor. Despre faptul că ne străduim cu orice preț să umplem tot timpul copiilor, atât cel de luni pană vineri, cât și cel de weekend, așa încât nu avem nici măcar o oră pe săptămână să stăm de vorbă cu ei. În vacanțe, căutăm oferte ultra all inclusive, cu zile întregi în care părinții stau în treaba lor, iar cei mici au parte de o tabără împreună cu străini adulți și copii, departe de părinții lor, deși atât de aproape. Motiv pentru care, nici în amărâta aia de săptămână de vară nu putem spune că petrecem timp cu pruncii noștri. Activități peste activități de weekend, în care nu avem o clipă de weekend, alergând din loc de joacă în loc de joacă sau de la pian la chitară sau la tenis. Trafic, nervi, lipsă de concentrare la copil.

Decideți voi ce vreți să învețe copiii de la voi și din viața de familie, desigur. O goană continuă după surse de distracție sau un model de familie în care părinții au în weekend și activități casnice, de la gătit, la curățenie și organizarea casei, cumpărături, sau pur și simplu relaxare, cu o carte în mână sau la un film, pe canapeaua proprie. This is life, nu-i așa?

Serile și weekendurile pot fi momente în care să ne observăm copiii, să ne uităm mai bine la ei, la ce spun, cum fac, ce gândesc, de ce sunt furioși, cum își exprimă furia, tristețea sau bucuria. Ce e cu tantrumurile despre care vă vorbesc speakerii de mai sus și când apar. Adică practica, viață în direct, nu vorbe și informație care oricum nu se internalizează decât prin exercițiu.

Să nu înțelegeți că devalorizez informația, nici vorbă! Vă îndem doar să o selectați cu mai multă atenție! Să practicați mai mult și să plecați mai puțin urechea la profeți falși, pe banii și timpul vostru, pe care ați putea să îl petreceți cu cei mici.

Mâncarea – cealaltă mare obsesie

Am scris atâtea materiale despre alimentația sănătoasă, sute de pagini. Scriu și scriu și promovez și vorbesc și nu mă las. Nu pot să nu observ că mâncarea este obsesia părinților, câd vine vorba de copii. Dar nu calitatea ei, ci cantitatea! Copiii trebuie să mănânce mult și bine, să aibă burtica plină! Oh, de ar fi așa…Veșnic pe buzele părinților: ”Copilul meu nu mănâncă!”. Vă invit pe blog, la rubrica NUTRIȚIE, să vedeți cum abordez lucrurile. Poate vă inspiră ceva.

Am scris la Zâna Scutecel un material despre cele mai mari greșeli pe care noi, părinții, le facem când vine vorba de alimentația copiilor.

Au scris Mothers in the city un material de după conferința lui Carlos Gonzalez, foarte bun.

În loc de concluzie

Am ales să îmi ascult instinctul și bunul simț, în orice situație legată de copii. Să caut răspuns în inima mea și în inima lor. Sau la specialiști – de la medici, până la terapeuți. Să le consult tatăl cu privire la o problemă sau alta, ca să decidem ce e mai bine pentru noi toți. Am ales să îi las să vadă că viața e așa cum e, cu bune și cu mai puțin bune, nu o continuă distracție. Am ales să le transmit mesajul că serile și weekendurile sunt pentru familie, iar zilele din timpul săptămânii sunt pentru muncă și școală, iar dacă reușim să mai furăm din ele, să o facem pentru noi 4, nu pentru alții. E un model pe care îl practicăm noi, nu știu dacă e bun sau rău. Dar noi ne simțim bine așa. 🙂

Voi ce părere aveți despre acest subiect? 

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: aici