florinaDa, oboseala si stresul sunt resimtite destul de serios de noi toti, mai ales in ultimii ani. O confirma si parintii nostri, care spun ca ne vad din ce in ce mai rar si ca de fiecare data pare ca aratam si mai rau, cu cearcane si fara sa ne mai putem concentra asupra discutiei pe care o purtam. Desigur, ideile se duc si in zona aceea in care ei ne povestesc despre cum era la ei, ca desi nu traiau niste vremuri foarte bune, parca nu se simteau atat de obiditi si de absenti ca noi. Sigur, diferente ar fi de mentionat, dar cred ca cea mai importanta dintre toate este existenta telefonului si a televizorului in viata noastra- motive de conectare permanenta, invocand nevoia de informare. Dar si surse de neliniste, iritabilitate, probleme cu somnul si de o dependenta bolnavicioasa, la propriu si la figurat.

Adevarul este ca nu numai tehnologia ne tine robi, cu acordul nostru. Ci si munca, sau mai exact locul de munca. Am intrat intr-un ritm din care iesim cu greu, pentru ca ne place ori pentru ca suntem nevoiti. Sau si una si cealalta. In orice caz, s-a dus bucuria si s-a instalat oboseala cronica si mersul vietii pe pilot automat.

”Trei sferturi dintre angajatii romani se declara stresati la locul de munca, iar 80% dintre acestia resimt stresul si suprasolicitarea acumulata intr-o serie de afectiuni, arata datele unui studiu Ivox, prezentat in cadrul seminarului cu tema: “Impactul stresului si oboselii asupra sanatatii”, eveniment din seria Maratonului de Sanatate Secom®.
Studiul realizat in octombrie 2014, la nivel national, pe un esantion reprezentativ de 3381 de respondenti din mediul urban, arata ca 85% dintre cei afectati de stres la locul de munca resimt ca efect surmenajul si oboseala indelungata, 71% iritabilitate si 68% sustin ca au probleme cu somnul. De asemenea 4 din 10 respondenti au semnalat probleme de greutate, migrene, dureri articulare si o predispozitie mare la raceli, ca urmare a imunitatii slabite. 
In topul principalilor factori generatori de stres la locul de munca se afla interactiunea cu persoanele dificile – 85% dintre respondenti, presiunea prea mare a responsabilitatilor – 82%, imprevizibilitatea si presiunea de a gasi solutii rapide – 78,58%, si lucrul cu deadline-uri numeroase si scurte – 75,13%.
Cafeaua se afla in topul masurilor pe care le iau angajatii romani pentru a-si creste nivelul de energie, 56,15% dintre respondenti sustin ca beau cafea pentru a se energiza, 9% iau suplimente alimentare si aproximativ 4% consuma bauturi energizante.”Sursa: comunicat de presa Secom

Cred ca nu ma insel daca afirm ca ne recunoastem cu totii in studiul de mai sus. E un cerc vicios al starii de rau care incepe sa ne apese: suntem mai obositi si mai stresati si de aceea nu mai suntem eficienti la locul de munca, de unde plecam nesatisfacuti – din cauza discutiilor legate de performanta si lipsa ei, a discutiilor in contradictoriu cu sefii si colegii, termenele limita sunt din ce in ce mai greu de respectat, existenta lor ne da insomnii, iar daca nu dormim ne purtam oricum ca un om in stare de ebrietate. De altfel, chiar studiile spun ca un om care nu si-a respectat numarul de ore de somn, se poarta la volan la fel ca cel care a consumat alcool. Deci la un moment dat ajunge si oboseala sa ucida, la fel la alcoolul.

Daca ati fost cel putin o data in viata acolo, stiti ce spun. E oboseala aia care te apasa, cu care adormi si cand te trezesti te uiti tot in ochii ei, te intrebi de ce faci tot ceea ce faci, daca nimeni nu e multumit de munca ta, te simti neapreciat acasa si la birou si nu mai gasesti iesire. Desi ochii tai parca spun: ”Opriti pamantul, vreau sa cobor!”. Simtiti anxietate in stomac numai cand primiti o sarcina la birou, abia asteptati sa va spuna cineva ceva mai putin pozitiv si sunteti in stare sa sariti la disputa sau sa izbucniti in lacrimi. Conduceti pe pilot automat si nu mai stiti cand ajungeti la destinatie. Va priviti copiii in ochi si nu reusiti sa va conectati cu ei. Daca va intreaba cineva de ce nu va opriti si ce se poate intampla rau daca o faceti, nu stiti ce sa raspundeti la niciuna dintre intrebari. Dar ce este stresul?

Ce este stresul – Dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicina de familie
Stresul este raspunsul pe care-l genereaza psihicul uman in exercitiul de mobilizare si adaptare a organismului la anumiti stimuli externi.
Exista intotdeauna stresul „sezonier”, al trecerii la un nou anotimp: alte temperaturi, presiune atmosferica, luminozitate diferita, alimentatie.
Exista stresul cotidian, de care nimeni nu scapa; depinde doar de noi sa stim cum sa reducem la minim efectele negative ale stresului asupra corpului nostru fizic, psihic, emotional.
Cum se manifesta stresul?
Stresul se manifesta ca o stare de oboseala fizica si psihica, scaderea energiei vitale, tulburari de memorare, de concentrare, ameteala, somnolenta diurna, tulburari de somn nocturn, irascibilitate, variatii ale apetitului etc.
Cand stresul este prelungit, in corpul nostru apar efecte pe sistemul cardio-vascular, efecte metabolice, efecte la nivelul sistemului nervos, efecte la nivelul sistemului digestiv si hepato-biliar.” Sursa informatiei: comunicat de presa Secom.

Ideea este ca toti trecem prin astfel de perioade, nu avem cum sa scapam de ele. Doar ca la un moment dat, e bine sa invatam sa le gestionam. Altminteri, apar problemele de sanatate, cu care ne vom lupta perioade mai lungi si care vor deveni o piedica reala in viata. Usor de zis, greu de facut, evident. Dar trebuie sa trecem la actiune, ca tocmai aceste lucruri sa nu se intample.

Recomandari pentru limitarea efectelor stresului asupra sanatatii
”Este foarte util sa invatam sa utilizam tehnici si produse naturale pentru a ne mentine echilibrul fizic, psihic, emotional, o stare buna a imunitatii, sa fim energici, tonici si bine-dispusi. Avem la indemana:
  • terapii cu suplimente (important este sa alegem suplimente naturale, de calitate si in concentratii optime)
  • alimente specifice primaverii
  • hidratare cu apa, sucuri naturale, ceaiuri
  • alte tehnici: respiratie, meditatie, reflexoterapie, reflexoterapie polarizata” – Dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicina de familie

30 de lucruri facute de mine sa alung oboseala si stresul

Oboseala si stresul pusesera stapanire pe mine de peste 12 ani de cand lucram program intre 9-11 ore pe zi, cel putin. Deci ma acaparasera. Trecusem prin perioade in care mancam putin si rar sau mancam mult si des, in functie de cum se manifesta stresul la mine atunci. Miscare nu prea faceam, mergeam doar cu masina, nu cred ca parcurgeam nici 50 metri zilnic, pasii nu mi-i numaram. Schimbasem joburi cu altele, trecusem de la manageri la altii, de la o cerinta si un stil la altul, aveam planuri si datorii, trecusem printr-o sarcina, o perioada de alaptare si tot ce inseamna cresterea copilului. Adusesem stres cu mine de la gradinita, apoi de la scoala, eram o perfectionista care isi crea singura de multe ori anxietate, pentru ca nu reusea sa duca totul perfect in 24 de ore, dintre care 7 erau de somn. Intr-o zi m-am surprins cum caram pe un umar laptopul si poseta, iar in alta o ditai punga de cumparaturi si un bidon de apa de 5 l. Intai am ras si apoi am plans. Si dupa ce am plans am decis ca trebuie sa imi schimb viata, ca altminteri ma voi tari vesnic si ma voi lasa condusa de stres si oboseala, in loc sa ma ghidez dupa propriul cap. Atunci nu imi mai simteam capul. Simteam ca nu mai e al meu, nici nu imi dadeam seama cu ce gandeam. Conjunctura m-a ajutat si am inceput o noua viata.

Am decis ca orice as face, nu mai voi mai culca in nicio seara apasata de stres. E ok sa fii obosit, daca alergi la intalniri, ai de facut prezentari si de scris pentru clienti. Si alte asemenea obligatii de familie legate sot si copil. Dar nu e ok sa nu mai poti respira si sa simti in piept o presiune care nu te mai lasa.

Viata e despre bucurie, nu despre sclavie. O colega mult mai tanara rostea cu ceva timp in urma niste cuvinte prea intelepte pentru varsta ei: ”Important este ce faci in viata cu ce resurse ei, nu cat castigi. Poti castiga mii de euro, daca le cheltui frecvent ca sa iti umpli golurile, de fapt muncesti degeaba!”. Mi-as fi dorit sa inteleg acest lucru cu 10 ani in urma si nu acum 1 ani si jumatate…

Si iata ce am facut eu:

  1. Am readus somnul sanatos in viata mea

Aerisesc bine, trag storurile, strang toate hainele de peste zi, nici un gadget in camera, dopuri de urechi si ochelari, daca e cazul. Am schimbat salteaua si pernele, iubesc lenjeria curata si frumoasa, in tonuri vesele. Fara parfumuri si fara lumina agresiva. Somn garantat, de calitate. Desigur, daca nu te uiti inainte la cine stie ce oroare de film care te tine ingrozit si iti da cosmaruri cateva ore dupa.

  1. Am inceput sa fac lucruri noi

In drumul birou – pat, foarte putine lucruri noi, imprevizibile, se puteau intampla. Si tot ce te abatea de la drum evident ca iti provoca stres. Ideea este insa sa iesim din rutina, ca sa mai simta creierul niste impulsuri noi. E vremea sa ne apucam de gatit, daca nu o faceam, sau sa coloram, caci tot e o forma buna de terapie moderna. Iarna, jocurile in familie – Remi, Scrabble, Puzzle si tot asa, te scot din starea in care esti si te ajuta la deconectare de la stres si conectare la familie.

  1. Am re-inceput sa ies cu prietenii

Chiar daca cu efort si cu agenda mereu la nas, da, am inceput sa ies mai des in oras. Uneori ne purtam mai bine si mai politicos cu cei pe care nu ii cunoastem, iar familia si prietenii, care ne sunt sursa de buna dispozitie si fericire, e lasata de multe ori pe ultimul loc.

  1. Am initiat relatii cu persoane noi

Cei pe care nu ii cunoastem pot fi surse de inspiratie, care ne conduc catre noi perspective. Adica ne ajuta sa ne croim noi carari in creier si sa scapam de oboseala si stres. Se creeaza noi relatii si poate noi parteneriate. Sau pur si simplu ramane bucuria ca am cunoscut o persoana noua.

  1. Nu ma mai uit la TV decat la filme, uneori

De cate ori deschidem televizorul, lasam agresiunea sa ne invadeze. Incepem sa ne ingrijoram de lucruri departe de noi. Apar gandurile. Care tes un mosor al supra-ingrijorarii. Cum sa fim linistiti si senini cand ne expunem mereu la o asemenea sursa?

  1. Mi-am creat momentele mele dimineata 

Dimineata, in jur de ora 6, cand rasare soarele, e momentul cel mai senin al zilei. Pana la 10 nu raspund la telefon. Imi impart timpul in unitati mai mici, in functie de ce am de facut: daca am copilul la scoala sau e plecat in vacanta la bunici. Oricum ar fi, o ora o petrec pe terasa, cu o carte si o cafea aburinda, in sunet de pasari si greieri. Sambata sau duminica e si mai liniste, dar recunosc ca in week-end nu am acest ritual mereu.

  1. Citesc mai mult si variat

Alternez beletristica cu dezvoltare personala, in functie de starea de spirit. Cand nu citesc, parca nu mai pot sa scriu. Si nici sa vorbesc coerent.

  1. Am scos din lista mea de contacte persoane care doar bifau relatia noastra

”Buna, ce mai faci, cum mai sunteti, ce face copilul, dar sotul, cand plecati in vacanta, unde?” Si eventual dupa ce raspundeam la acest sms, cu ”…dar tu?”, nu mai primeam nici un raspuns. Mai mult un test deci, ca sa mai verificam ce mai face un asa zis prieten. Sa fim la curent. Dar legatura nu sta in sms-uri. Si nici in telefoane de 2 min, ca suntem ocupati. Toti suntem, dar ne facem timp pentru oameni importanti din viata noastra.

  1. Beau multa apa si ceaiuri (nu prea sunt fan sucuri si alte derivate)

Cu sticla la purtator, fie vara, fie iarna. Deja e un reflex.

  1. Nu mai frecventez locuri aglomerate – malluri sau alte asemenea

Daca trebuie musai sa cumpar un cadou, ma duc dimineata. Stiu exact ce vreau, nu petrec mai mult timp de o ora in incinta. Mai bine stau acasa si ma gandesc ce as putea sa cumpar, decat sa fac asta printre rafturi.

  1. Nu merg la locuri de joaca cu copilul

Exclus, e surescitare prea mare, o expunere la stimuli care ne bulverseaza apoi pe toti pentru tot restul zilei. Mai bine zburda in parc sau pe trotineta, indiferent de frigul de afara.

  1. Am inceput sa fiu interesata de lucruri noi pe care sa le invat

Eu sunt anti-tehnic prin definitie – ca om interesat de scriitura si nu de administrare sisteme. Dar am invatat multe in ultimul an si din zona asta, de care nu aveam niciodata timp sa ma interesez, dar care poate sunt basic.

  1. Nu mai dau drumul la muzica in masina imediat cum ma urc in ea

Linistea e sfanta! De ce sa o spargem cu decibeli inutili si cu versuri cam oligofrene? Imi cer iertare pentru expresie.

  1. Am inceput sa scriu – o buna forma de terapie

Blogul a fost marele meu act de curaj. In cateva luni implineste 1 an. Sunt si eu uimita de rabdarea pe care am avut-o, de tenacitate, de cata munca am depus in spate si de cum m-am automotivat chiar si in vacanta sa scriu.

  1. Am decis sa uit de frica

Frica o pazi ea pepenii, dar la mine era rau rau – imi paraliza spiritul si orice urma de creativitate. Asa ca, la cosul de gunoi cu ea. Am grija ca atunci cand imi da tarcoale sa ii inchid usa in nas.

  1. Criteriul dupa care fac lucruri sau cumpar lucruri – daca imi aduc BUCURIE

Nu e important cat costa un lucru sau cand am cumparat acel lucru – ci daca in acest moment el imi produce bucurie sau nu. Daca nu, sa mearga catre cineva care are realmente nevoie de el. Diana mi-a adus aminte de acest principiu, cu articolul ei minunat.

http://finesociety.ro/cum-mi-am-facut-ordine-in-casa-si-n-viata-intr-un-singur-weekend/

  1. Am sortat si aruncat multe lucruri inutile din casa

La intrare in fiecare anotimp, multe obiecte ajung la cosul de gunoi sau la alti oameni care se bucura de el. In felul acesta, am ajuns sa am o casa aerisita si senina, tot timpul. Senzatia de apasare specifica locurilor supraincarcate nu ne incearca aici.

  1. Vara stau mult afara

Lucrez pe terasa, in aer liber, la padure sau in cafenele cu gradina. Am zis demult adio neoanelor/luminii artificiale chiar si in timpul zilei.

  1. Petrec weekendul facand terapie de greieri

Weekendul e pentru relaxare in natura. Fie si o zi, dus-intors, si am alta stare de spirit seara si zilele ce urmeaza. Cantecul naturii e preferabil claxoanelor si poluarii.

  1. Evit persoanele care se plang continuu si vorbesc doar despre ele

Sunt foarte empatica. Dupa o discutie in care imi spui cat de obosit esti si cat de nasol e la birou si ce iti face soacra, simt ca mi se face rau si mi se strica restul zilei. Nu ma gandesc decat ce rau iti este si cum as putea sa te ajut. In realitate, e bataie de cap inutila, nu te poate ajuta nimeni, fiecare trebuie sa ia singur decizii in viata lui.

  1. Ma inconjor de oameni care ma inspira

Cand ma intalnesc cu unii oameni, sigur plec de acolo cu cateva idei – de viata sau profesionale. Mi le notez si le si pun in aplicare – le testez sa vad cum merg. E timp cu folos, nu pierdere de vreme. Dau si eu idei la schimb, mai dau energie si entuziasm. Deci, win-win.

  1. Fac lucruri pro bono

Nu ma intreb niciodata ce am de castigat din ceva. Fac pur si simplu. Mai ales daca omul din fata chiar are nevoie si doar eu ii pot oferi acel ceva. Imi aduce bucurie gestul meu si bucuria lui. Am nevoie de astfel de lucruri, ca sa pot merge mai departe.

  1. Imi aleg clientii – cu care sa fiu in rezonanta

Lucrez doar pentru persoane cu care rezonez ca om. Cu care simt care am chimie. Care ma trateaza ca pe un partener cu tot ceea ce vine la pachet. Nu imi cer lucruri, ci imi cer parerea. Nu le impun lucruri, ci ii intreb de ce cred ei ca au nevoie.

  1. Fac ce imi place, renunt sa fac lucruri in care nu cred

E principalul criteriu. Nu mai abdic de la el!

  1. Creez timp special pentru familie – copil si sot

Seara mancam in familie, orice ar fi si oricat am manca. Unii ne facem ca mancam :), altii mancam cu pofta. Nu ne certam la masa si nu tinem lectii pedagogice. Radem, glumim si ne bucuram unii de altii. La fel, in week-end. Masa e bucurie, de toate felurile. Vacanta de cuplu are loc de minim 2 ori pe an. O data pe luna facem ceva pentru noi 2 – o iesire, sau un film acasa. Serile, cand nu suntem prea obositi, avem seri de lectura sau de dezbatere subiecte care ne preocupa.

  1. Mananc mai mult acasa – mancare preparata de noi

Mai sigur, mai gustos, mai sanatos – proaspat, fara conservanti si sare.

  1. Calatoresc mai mult si mai ales in locuri noi

In tara si in afara tarii. Anul trecut, am avut cate o plecare in fiecare luna. Cu fetele, singura, cu familia, in cuplu, doar cu copila etc. Mult, variat, de calitate. Pun deoparte in banca experientelor si a calatoriilor, cum zice Mirela Retegan.

  1. Vorbesc mai putin si ii ascult mai mult pe ceilalti

Cand tace gura, se face o liniste mareeee si e loc sa ii mai auzi si pe altii. Ca doar viata nu e despre tine si numai despre tine. Sa mai luam o pauza din cand in cand! Oamenii au nevoie si de ascultare, multa ascultare. Daruieste de la tine. Am conceput si un program pe aceasta tema.

  1. Iau mai putine medicamente catre deloc – doar atunci cand e neaparat nevoie!

Nu sunt impotriva medicamentelor si nici a vaccinarii. Dar mai bine ma culc decat sa iau pastile de cap sau ma plimb.

  1. Ma opresc cand simt ca obosesc, inchid laptopul sau orice altceva fac. Mai este si maine o zi! Si s-a dovedit ca toti cei ce voiau ceva azi de la tine, abia maine se uita pe ce le-ai trimis!

Parerea mea este ca oboseala si stresul pot fi tinute sub control. Doar sa invatam sa ne protejam, pentru ca la urma urmei suntem cea mai importanta persoana pentru noi si nu pentru ceilalti. Avem deci raspunderea sa ne ingrijim singuri de starea noastra de bine!

Sa ne fie de folos!