Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

4 idei importante despre anomaliile dentare la copii

Am povestit de multe ori problemele mele cu dintii si anomaliile mele dentare, precum si cu experientele pe care le-am avut in copilarie, dar si ca adult. Prezentul m-a adus din nou in cabinetul medicului ortodont, a patra oara in viata mea. Am purtat aparate dentare la 8 – 9 ani, la 27 ani si in prezent. Mai mult, am ghinionul ca si fie-mea cea mare sa treaca si ea prin aceeasi experienta. Norocul nostru este medicul care ne-a recomandat tratamentele si cu ajutorul caruia simtim ca suntem pe calea cea buna. Se vad rezultate, inca dupa primele luni.
Teo a inceput tratamentul anul trecut, la 7 ani si 5 luni. Era vizibil cu ochiul liber ca avea nevoie de sfatul specialistului. Medicul stomatolog ne-a recomandat si el o consultatie la ortodont. Am mers, apoi am facut radiografie, mulaje, masuratori, foto si recomandarea finala. Aparatele dentare mobile au fost solutia pentru ea. A fost greu la inceput, perioada de acomodare e tare neplacuta. Dar si apoi, pentru ca un copil de scoala are activitati, merge la petreceri, merge la joaca, exista riscul sa le piarda sau sa le sparga. Aparatele trebuie spalate, tinute in solutii speciale, dintii au nevoie de ingrijire dupa fiecare masa, pentru ca se aplica apoi aparatele dentare. Nu e treaba usoara, insa categoric e bine ca am inceput devreme, ca sa evitam cat se poate ca pitica sa ajunga la un tratament de durata, dureros si destul de costisitor la varsta mea!
Am rugat-o pe dr. Anca Oltean, Medic Dentist primar Ortodontie si Ortopedie dento-faciala, sa ne detalieze un pic despre ce inseamna anomaliile dentare si cum putem sa le prevenim noi, parintii. Este foarte interesant, pentru ca noi chiar avem un rol important, datorita obiceiurilor pe care le formam in copilarie celor mici.
Ce este ortodontia?

In linii mari, ortodontia este o specializare a stomatologiei care are ca scop corectarea anomaliilor dento-maxilare.

Ce este ortodontia interceptiva?
Ortodontia interceptiva inseamna tratamentele care pot fi efectuate intre 3-7 ani si care vizeaza, in cea mai mare parte, deconditionarea obiceiurilor vicioase.
Anomaliile dento-maxilare nu sunt considerate o boala, ci doar abateri de la ceea ce numim noi situatii normale, neutrale. Tratamentul lor vizeaza atat corectarea functionalitatii cavitatii bucale (masticatie, fonatie, deglutitie), cat si a fizionomiei, adica aspectului dintilor in ansamblul fetei (estetica dento-faciala).
Care sunt cauzele care determina aparitia anomaliilor dento-maxilare?
– ereditare (mostenite de la parinti);
– dobandite (pe parcursul vietii, din cauza disfunctiilor respiratorii, a obiceiurilor vicioase sau pierderii precoce a dintilor de lapte).
Cum pot interveni parintii si pot preveni unele anomalii?
O serie de obiceiuri vicioase pot fi constientizate de catre parinte si oprite inainte sa detemine modificari la nivelelul cavitatii bucale:
suptul degetului sau al tetinei, in special in timpul somnului, duc la modificari ale arcadelor dento-alveolare in zona frontala prin ocluzie deschisa (incisivii superiori nu ii ating pe cei inferiori), iar limba ocupa acest spatiu in timpul deglutitiei (asa numita “deglutitie infantila”, in care limba se pozitioneaza intre dinti atunci cand copilul inghite, in loc sa se sprijine pe bolta palatina inapoia incisivilor superiori).
pierderea precoce a dintilor de lapte prin procese carioase constituie un alt factor de risc in aceasta perioada. Sunt foarte cunoscute “cariile de biberon”, care se datoreaza suptului biberonului in timpul somnului. Stagnarea laptelui in cavitatea bucala pe durata noptii duce la demineralizarea smaltului dintilor temporari cu aparitia unor pete albe circulare care treptat se cariaza si duc la distrugerea dintilor temporari. Oprirea la timp a acestui obicei nesanatos determina stagnarea cariilor si oprirea perturbarilor in eruptia dintilor.
procesele carioase de la nivelul molarilor temporari datorate in special igienei deficitare din aceasta perioada pot perturba procesul de eruptie a dintilor definitivi, prin migrari ale acestora, insotite de micsorarea spatiului pentru aliniere al unor dinti, cel mai frecvent caninii superiori (asa numitii canini de vampir).
Profilaxia prin invatarea copilului sa se spele pe dinti chiar de la varsta de 1 an si sigilarea santurilor si fosetelor la dintii temporari, dupa 4 ani, sunt mijloace care impiedica aparitia cariilor.
 – respiratia orala este un alt factor de risc care influenteaza dezvoltarea arcadelor dento-alveolare, ducand la asa numita “compresie de maxilar”, in care arcada superioara este ingusta si alungita, iar incisivii superiori mult inclinati par uneori in afara gurii.
Pentru corectarea anomaliilor in aceasta perioada se folosesc aparate miofunctionale, gutiere din silicon care reeduca musculatura periorala pentru a-si relua functionalitatea normala.
Serialul despre ce inseamna ortodontia la copii va continua, asa ca va mai astept pe blog pentru mai multa informatie de la medicul de specialitate. Voi ati fost deja cu cei mici la un consult?
Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!
Sursa foto: aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.