Cafeaua – dragostea mea

Am 13 ani de cand beau cafea. Adica fix o treime din viata mea. M-a cucerit o doamna minunata la primul meu job de birou, care asa de bine se pricepea sa faureasca aromata licoare, incat de atunci a devenit o dragoste de care nu ma pot lasa, nici sa vreau. 🙂

Azi am in casa filtru, tot felul de ibrice, presa, expressor si nu ma pot abtine din cand in cand sa o fac si infuzata. Prin locurile pe care le bantui, in cafenele si restaurante de la noi sau de departe, nu exista loc in care sa nu incerc un latte sau un capuccino. In Bucuresti, daca vreau rasfat adevarat, am 4 locuri top of mind catre care ”pedalez” degraba: M60, Origo, Camera din fata si Coftale. In fiecare din aceste locuri am ajuns invitata de prieteni care stiu cat de mult pretuiesc gustul de cafea si momentele create in jurul acesteia. Din pacate, Starbucks si Gloria Jean”s au devenit doar alegeri de compromis, daca ma nimeresc prin vreun mall la cumparaturi si nu am reusit pe ziua respectiva sa iau deloc cateva guri de cafea.

De fapt, dincolo de aroma diferitelor tipuri de cafea, pe care am invatat in timp sa o disting, dragostea mea pentru ea s-a intetit pe masura ce am invatat sa creez aceste momente in jurul ei. Adica o cafea nu e doar o cafea de baut dimineata, la prima ora, cu ochii inchisi, in speranta ca trezirea va fi brusca si mai usoara. O cafea e un moment de placere, de bucurie a zilei, indiferent de clipa in care se petrecere. Si momentele au devenit in timp destul de multe, chiar prea multe, caci uneori am ajuns sa ma ingrijorez de doza de cofeina luata:

• Diminetile de iarna acasa. Afara e frig si inca intuneric. Ma trezesc si pun repede de cafea la filtru. Odata cu acesta, se aude primul zgomot in casa si mirosul incepe sa se raspandeasca. Apare inca o fetisoara ciufulita pe usa, care zice: ”Mmm, ce miroase a cafeaaa!”. Iar dimineata urmatoare e randul lui, caci are si mai multa rabdare si alta tehnica de a prepara cafeaua la ibric.
• Diminetile devreme de vara acasa, pe terasa. E liniste, abia a rasarit soarele si se aud pasarelele ciripind, soarele sclipeste strengareste. In pijamale, cu o carte in mana, prima ora a zilei este destinata celei mai placute activitati acasa.
• Diminetile la birou. Cand intram pe rand in bucatarie, ne luam cafea si apoi ieseam pe terasa sau in curte sa comentam stirile sau sa vorbim despre clienti. Cel mai linistit moment al zilei, nu sunau inca telefoanele.
• Orele de brainstorming de la birou. Ehee, era de stat si de produs idei. Cel putin o ora si jumatate, cel mult cat ne doream si pana eram satisfacuti de ceea ce obtinusem. Cu adevarat inspirational.
• O masa de pranz delicioasa la un restaurant, la o terasa, fara fum si cu muzica in surdina. Nu se poate niciodata fara o cafea buna. Si practic de atunci incepe conversatia sa fie si mai interesanta si dezbaterea sa se incinga.
• Zilele cand birou poate fi unde doresc eu. Lucrez si savurez, savurez si lucrez. Ma inspira si ma face sa simt gustul libertatii.
• Intalniri de lucru. Cine zice ca o intalnire de lucru trebuie sa se desfasoare neaparat intr-un birou? Poate doar la clientii fara haz. 🙂 Glumesc, desigur, sunt si situatii cand avem nevoie sa proiectam sau intalnirea presupune o echipa extinsa. Experienta a dovedit ca sunt cele mai creative momente, care pot genera cele mai faine idei si incheierea unor parteneriate de lunga durata.
• Zilele din concediul de crestere bebe cand simteam nevoia sa mai vad si alti oameni. 🙂 Nu, nu ma plictisisem de ai mei, dar dupa o perioada cand esti foarte activa si apoi dintr-o data te rupi de lume, simti nevoia sa mai ”gusti” cate putin din anumite senzatii. Asa ca ma vedeam periodic cu fetele de la birou sau prietenele la Costa Caffe. Vremuri..
• Prietenia mea cu Veronica. Am multe prietene, dar nu toate beau cafea. Sunt cumintele, deh. Dintre toate, Veronica imi impartaseste dragostea pentru cafea la fel de mult. Au fost multe subiectele pe care le-am cusut si descusut la cafele de-a lungul timpului. Si astazi, desi vorbim pe internet, cand ma suna si vorbim mai mult, imi fac o cafea. Simt ca e ceva magic, pe care il impartim doar noi doua, taina noastra si numai a prieteniei noastre. Ma ierti, Veronica, nu vreau sa parem superficiale. Am lasat la final aceasta marturisire tocmai pentru ca nu e doar un moment in jurul cafelei, e o relatie de-o viata, o poveste tesuta si cu ajutorul licorii acesteia de care ne-am indragostit iremediabil amandoua.

Asa ca va rog, nu incercati sa imi luati dragostea pentru cafea cu niciun studiu al cercetatorilor englezi si nici al Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Oricum credinta mea nezdruncinata este aceea ca ce e bun merita sa fie consumat in doze moderate, tocmai pentru a evita excese si consecinte aferente si pentru a ne bucura timp indelungat de arome si de starea de bine creata de ceea ce ne face placere.

Fug, va las, imi prepar un decaf! 🙂

Sursa foto: Pinterest