Tocmai m-am intors de la mare, din primul weekend plin ochi de copii pe plaja – caci tocmai au intrat cu totii in vacanta mare. O imagine frumoasa asa, sa ii vezi pe toti cum se bucurau de prima zi cu adevarat de vacanta, in apa marii calda ca o supa de vara sau pe nisipul pe care lasasera cu 1 an in urma povesti si desene scrise cu pasiune si luate intre timp de valuri. Un lucru m-a frapat (dincolo de mizeria specifica deja a plajelor noastre) – desi foarte cald inca de la ora 8 dimineata (demult nu a mai fost asa cald in iunie la mare), parintii soseau la plaja la ora la care noi deja plecam – in jur de 10,30. Parinti cu bebelusi si parinti cu copii deja mai mari – de 6-7 ani.

Ma gandeam ca imi propusesem sa scriu despre protectia solara inca de saptamana trecuta, dar proiectele, caldura si ultima saptamana de scoala ma obligasera sa pun practic pe hold multe dintre ideile pe care le aveam, inclusiv pe acesta. Deci a fost un bun studiu de caz sa observ in cateva sesiuni comportamentul familiilor la plaja. E usor sa stai pe sezlong sub acoperire – la propriu si la figurat, caci eu am stat imbracata, acoperita si cu ochelari de soare, plus unsa cu crema de protectie de la Bioderma de care nu m-am despartit toata iarna, de fapt.

Ce am vazut pe plaja m-a uimit, dar m-a si ingrozit in acelasi timp. M-am minunat totusi ca, desi eu vad peste tot unde merg campanii in aceasta directie, comportamentul nostru arata ca nu beneficiem nici macar de o minima educatie. Si m-am mirat ca nu vad nici acum, cum nu am vazut in niciun an, campanii de preventie desfasurate pe plaja, de catre companii care comercializeaza produse, de catre asociatii de pacienti, de catre asociatii medicale sau chiar de farmacii. E drept, sunt promotii in farmacii, dar cati dintre noi calca prin farmacii? Sunt oameni care cumpara uleiuri sau crème de o calitate indoielnica din supermarket si care nu isi pun problema utilizarii lor. Sunt oamenii care nu fac diferenta dintre UVA si UVB, care nu stiu ce este SPF-ul, care cumpara produse doar pe criteriul pretului, fara macar sa isi puna problema ca ar exista totusi o justificare pentru care exista o asemenea diferenta de pret intre produsele cu foto protectie.

Ce am vazut cat am stat pe plaja:

  • Copiilor nu li se aplica crema decat poate atunci cand vin la plaja, unora dintre ei (sa presupunem ca celorlalti li se aplica la plecarea din hotel/de acasa); reaplicarea nu se mai face, pe o raza de 30 m nu am vazut repetat acest comportament. Am vazut insa altele, care nu neaparat fac obiectul acestei postari – mancat incontinuu, fara spalat pe maini, alimente complet nesanatoase consumate, alcool de la varste destul de mici etc.
  • Copiii stau neacoperiti cu palarie sau sapca;
  • Copii fripti de soare – se vedea clar pielea afectata de expunerea prelungita la soare chiar de la primul contact cu acesta;
  • Adulti evident cu acelasi comportament, chiar daca tipul de piele era unul dintre cele mai predispuse la arsuri solare;
  • Copii si adulti cu foarte multe alunite vizibile cu ochiul liber, pe care nu le protejau nici cu crema, dar nici cu haine;
  • Expunere la soare in intervalul 12-16 – nu am stat acolo in acest interval, dar devreme ce i-am gasit seara in acelasi loc…am presupus cu anumite marje de eroare ca se expusesera fara griji si regrete la soare in acest interval.

In familia noastra, noi toti avem alunite, unele dintre ele s-au modificat de-a lungul timpului, altele si-au pastrat si dimensiunea si structura. Si parintii nostri au, deci suntem demult cu ele in casa, ca sa zic asa. Cand eram mici, ne facusera instructajul – sa nu ne scarpinam si sa le rupem, ca e belea mare. Cand ne-am facut mari, am citit si am aflat ca, mai mult de atat, nu trebuie sa le expunem la soare si trebuie sa le urmarim constant, ca sa nu isi schimbe forma si structura. Si am mai aflat ca si petele sunt periculoase si ca oamenii au inceput sa moara de cancer de piele. Si ca nu e poveste, pentru ca este una dintre formele cele mai agresive de cancer…Asa ca am inceput sa ne cercetam cu atentie, sa vorbim cu dermatologul, sa ni le vada anual si sa ne invete cum sa le privim. Am aflat ca dermatoscopul este un instrument inofensiv, care nici macar nu te atinge, dar care iti poate salva viata.

Iata ce ne spune Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania in cadrul celei de-a patra editii a campaniei „Un viitor fara pata”, o campanie de informare despre melanom:

Incidenta melanomului este in crestere, in ultimii ani, din cauza expunerii repetate la soare, fara protectie solara, a schimbarilor climatice si obiceiului bronzarii artificiale, la solar;

Dintre cancerele de piele, melanomul este cel mai agresiv: 75% dintre persoanele diagnosticate cu melanom metastatic (in stadiu avansat) isi pierd viata in primul an de la diagnostic;

Depistat la timp, melanomul poate fi vindecat in 98% dintre cazuri; Screeningul joaca un rol major in diagnosticarea precoce a bolii.

Iata ca si studiile confirma ceea ce spuneam mai sus – comportamentul romanilor fata de expunerea la soare este ingrijorator: desi peste 50% dintre acestia sunt constienti de faptul ca alunitele pot reprezenta un pericol pentru sanatate, 9 din 10 romani au declarat ca nu au fost la un control dermatologic, in ultimul an, potrivit unui studiu efectuat la comanda FABC, in anul 2015. Un procent semnificativ de tineri intre 18 si 30 de ani participanti la studiu au declarat ca nu obisnuiesc sa isi verifice alunitele de pe corp, iar un procent la fel de ridicat – 73% – fiind inregistrat si la categoria de varsta de peste 30 de ani.

„Datele oficiale privind incidenta melanomului arata ca, in lipsa unor programe nationale ample si constante de preventie si screening, frecventa bolii creste. Anul acesta, mesajul nostru principal catre populatie este: mergeti si verificati-va alunitele! Pentru a facilita accesul la screening si testare, am venit mai aproape de populatie, intr-un cadru prietenos, in parc. Melanomul este o boala extrem de agresiva, dar care, depistata la timp si tratata atunci cand este in stadii incipiente, poate fi vindecata. Cateva minute dedicate screeningului chiar va pot salva viata”, a declarat Cezar Irimia, Presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer.

Alunitele, marite de 70-120 de ori la dermatoscop

Daca este surpins in stadii incipiente, melanomul poate fi curabil in proportie de 98%, un rol important in preventie avandu-l dermatoscopia – o investigatia non-invaziva, nedureroasa, care dureaza cateva secunde. Dermatoscopia poate depista la timp modificarile ingrijoratoare ale alunitelor si poate inclina balanta diagnosticului de malignitate sau benignitate. Investigatia permite examinarea alunitelor cu o marire a imaginii acestora de 70 de ori – pana la 120 de ori, observandu-se microscopic dispozitia pigmentului si a vaselor de sange si permitand astfel diagnosticarea precoce a melanomului si a leziunilor precanceroase cutanate.

In perioada 21-27 iunie, Unitatea Mobila de Dermatoascopie disponibila in Parcul Tineretului a fost echipata cu un dermatoscop digital de ultima generatie – una dintre cele mai avansate tehnologii de investigare a pielii. Aparatul permite atat examinarea periodica a alunitelor, cat si documentarea si analizarea a zeci de alte afectiuni ale pielii. Inmagazinarea digitala a imaginilor permite verificarea periodica a alunitelor, cu observarea evolutiei in timp.

„Screening-ul pentru cancer de piele incepe acasa, prin propria examinare a pielii. Atunci cand analizam o alunita, este necesar sa fim atenti daca apar urmatoarele aspecte: asimetria, bordura neregulata, culoarea neomogena, diametrul peste 6 mm si daca leziunea evolueaza (isi modifica aspectul) de la o luna la alta. Dupa autoexaminare, screeningul continua in cabinetul medicului de familie sau la dermatolog. Nu trebuie uitata nici componenta de preventie: putem tine sub control expunerea la radiatiile solare prin alegerea unor haine potrivite, din material cu tesatura deasa, prin folosirea cremelor de fotoprotectie solara cu indice SPF de cel putin 15 si prin folosirea unor accesorii precum ochelarii de soare cu protectie UV, a palariilor cu boruri largi”, a declarat Prof. Dr. George Sorin Tiplica, medic primar dermatolog.

Pielea deschisa la culoare si istoricul de arsuri solare, factori de risc

Melanomul este cea mai agresiva forma de cancer, care isi are originea in celulele producatoare de pigment denumite melanocite. Sub actiunea razelor ultravioletelor, celulele acestea devin anormale, cresc necontrolat si invadeaza in mod agresiv tesuturile din jur. In ultimele decenii, frecventa melanomului a crescut de peste 15 ori, afectand din ce in ce mai multi tineri.

Conform Skin Cancer Foundation, pe plan mondial, in fiecare ora, o persoana cu melanom moare, iar pentru  2015 a fost estimat un numar de 9.940 de persoane decedate ca urmare a diagnosticarii cu aceasta forma de cancer.  In Romania, aproape o treime dintre cei care au fost depistati cu aceasta forma de cancer mor anual. De altfel, tara noastra inregistreaza o incidenta in crestere in ultimii 25 de ani – de la 1,2 la 4,5/100.000 de persoane diagnosticate cu melanom.

Oricine poate dezvolta un melanom cutanat, dar riscul este mai mare in functie de factorii genetici, de mediu si care tin de stilul de viata:

  • Piele sensibila la soare: la persoanele cu pielea, ochii si parul deschise la culoare;
  • Factori genetici: prezenta a numeroase alunite, antecendente personale sau in familie de tumori cutanate;
  • Arsuri solare grave si repetate, in special inaintea varstei de 15 ani;
  • Obiceiul bronzarii artificiale, la solar.

Despre campania „Un vitor fara pata”

„Un viitor fara pata!” a fost prima campanie de comunicare si informare despre melanom in Romania initiata si derulata de FABC – asociatiile de bolnavi de cancer. Campania isi propune informarea publicului, in special a tinerilor, constientizarea pericolelor cancerului de piele si cresterea vizibilitatii subiectului melanomului in mass-media. Mai multe informatii despre campanie, puteti gasi pe site-ul www.info-melanom-ro si pe pagina de Facebook facebook.com/unviitorfarapata.

Asa ca, la final, indemnul meu este unul foarte simplu: mergeti la medic! E mai bine sa vi se pare ca ati pierdut timpul intr-o zi pe an, decat  sa va para rau ca nu ati fost!

 Resurse pentru voi: Skin Cancer Foundation, www.skincancer.org

Harta alunitelor (fata)Harta alunitelor (verso)

Flyer

Cum arata dermatoscopul:

Unitatea Mobila de Dermatoscopie 4

Sursa foto: FABC