Stiti ce dezaprob eu cel mai mult in interactiunea sociala de azi? Conversatiile fara continut. Sunt cele pe care le conduc emotiile noastre negative, instinctele, orgoliul sau fricile noastre. Si uite asa, ii vorbim pe toti si pe toate, dezbatem cate in luna si in sistemul solar si de fapt nu ne spunem nimic. Pe drumul de intoarcere, suntem norocosi daca ne dam seama ca nu am plecat nici mai destepti si nici mai imbogatiti in vreun fel. Sustin ideea ca nu acelasi lucru se intampla in relatia cu o carte, in care continutul te atinge de fiecare date cand o recitesti, in functie de perioada vietii tale in care te afli. De altfel, se zice ca o carte e scrisa de 2 ori – de autor si apoi de cel care o citeste. As indrazni sa afirm ca este rescrisa odata cu fiecare citire..

Am stat de vorba cu un om care apreciaza cartile, pentru contributia pe care ele o au in viata lui si pentru valoarea pe care ele o aduc vietii, in general, dar si pentru puterea lor de a ne schimba putin cate putin. Adrian Gavrilescu – fost jurnalist de politica externa. Doua volume publicate – co-autor la „Democratia la pachet. Elita politica in Romania postcomunista”, Editura Compania, Bucuresti, 2002, si autor la „Noii precupeti. Intelectualii publici din Romania de dupa 1989”, Editura Compania, Bucuresti, 2006. In prezent, manager de proiect la Ministerul Public, cu studii de stiinte politice la Bucuresti si Maastricht.

Multumesc, Adrian, ca ne oferi o alta perspectiva asupra rolului cititului in viata noastra!

Adi 2

De ce crezi ca e important ca lumea sa citeasca o carte?

Cred in rolul ziarelor si citesc zilnic jurnale romanesti si straine, insa imi dau seama de efemerul articolelor pe care le consum de obicei. In ziare gasesti, insa, un fragment al unei zile, o imagine de moment a unei persoane relevante, poate o emotie surprinsa corect de un gazetar, dar nu poti ramane cu o esenta, cu un lucru stabil, cu o certitudine care sa te puna pe ganduri. Cartile au, ca si teatrul, aceasta uluitoare calitate de a te schimba putin, de a nu te lasa indiferent, de a te misca macar un milimetru dintr-un confort in care te-ai instalat cand ai decis ca te-ai maturizat. Asta apreciez eu la carti, pe langa utilitatea lor imediata, de a-ti oferi informatie diversa. Apoi, cartea e si un refugiu pentru cei care nu se (mai) regasesc nicaieri, e cea mai accesibila oglinda, e cel mai ieftin loc in care iti poti gasi linistea. Un volum mic, sa spunem, care pare modest si nesemnificativ in mainile tale, fata de care ai iluzia ca ai o putere prin simplu fapt ca il ridici dintr-un raft, va intoarce situatia in favoarea lui si iti va da, cu generozitate, cateva lucruri care iti sunt necesare, fara a-ti cere nimic in schimb. E o relatie inegala, in care te vei simti jenat numai pana in momentul in care vei accepta ca poti iubi o hartie patata de cerneala.

Ce tip de carte ”consumi” cel mai mult si de ce?

Am avut perioade cand citeam fara un plan, amestecand romane, carti tehnice, memorialistica, lucrari stiintifice. M-am oprit cand mi-am dat seama ca ar fi mai bine sa parcurg lucrurile fundamentale, cartile care au rezistat in fata timpului si care spun ceva umanitatii, clasicii, teatrul, marii romancieri. Incerc sa pastrez un echilibru intre un asemenea gen si volumele de stiinta care ma intereseaza, cu ajutorul carora pot intelege societatea in care ma aflu sau una in care mi-as dori sa traiesc. Gasesc in stiintele umaniste ocazia de a calatori rapid in alte contexte, de a cunoaste, fara a fi prezent fizic acolo, intregi segmente sociale cu problemele lor esentiale. Pe care, fara a fi surprins, le regasesc si aici, in tara. Cand realitatea ma uzeaza, ma salveaza un roman bun, scris coerent si sensibil.

Ce rol au cartile in viata ta?

Nu m-am despartit niciodata de carti. Le-am avut langa mine din copilarie, gratie tatalui meu, si le-am inteles rolul fundamental in viata mea. Ma simt stingher cand ma aflu intr-un spatiu fara carti, mi se pare gol, tacut si lipsit de culoare. Cartile nu m-au tradat niciodata, nu m-au dezamagit, nu m-au respins, nu m-au mintit. M-au acceptat asa cum am fost eu, fara comentarii moralizatoare, mi-au inteles problemele, ratacirile si singuratatile. Le privesc zilnic, le citesc, le ating cu un respect pe care nu-l mimez niciodata. Primul gest pe care il am fata de ele e sa le miros hartia inainte de a le deschide, ca sa incepem cu o relatie sincera si sa ne cunoastem cat mai repede, fara a fi insa superficiali in toata calatoria noastra comuna.

Cat timp aloci cititului?

Cred ca Voltaire spunea ca o zi fara o pagina citita e o zi pierduta. Ma conformez unui asemenea enunt si incerc, indiferent de starea sau de timpul limitat pe care il am, sa citesc macar cateva pagini pentru a nu rata o zi. Cand am un proiect, cum ar fi scrierea unui eseu, asa cum fac in prezent, citesc mult mai mult si am senzatia unui copil intr-o cofetarie: prea multe prajituri, prea multe gusturi de incercat, nevoia de a alege cateva si de a merge intr-o directie. Ma disciplinez alegand ceea ce cred eu ca e relevant pentru mine si ideile mele. Mi-as dori sa am mai mult timp, sa ma aflu in alte contexte in care sa pot lega cateva lucruri, sa reflectez, sa pot scrie cateva fraze cu adevarat semnificative care sa treaca testul timpului. Nu stiu daca voi reusi, dar cu siguranta voi incerca.

Ce ne sfatuiesti sa facem ca sa ii invatam pe copii sa iubeasca cititul si sa il exerseze de la primele varste?

Citisem, pe cand eram student, ca imitatia este principalul mecanism de invatare al copiilor. Cred ca e important sa le oferim copiilor un model, sa vada carti in jurul lor, sa-si vada parintii frecvent cu o carte in mana, in timp ce televizorul e inchis. Nu poti emite pretentia de a avea un copil care lasa un joc pe calculator pentru o carte, daca nu ai tu insuti onestitatea de a-i arata acelasi lucru. Apoi, dragostea pentru carti se poate transmite, e nevoie de putina pasiune, de rabdare si de cuvinte care sa descrie cu simplitate ceea ce poate face o carte pentru tine. Marea bucurie a unui parinte este cand vede o carte de povesti deschisa de propriul copil fara a i se recomanda acest lucru. E momentul cand consideri ca ai transmis ceva autentic.

Care a fost cea mai lunga perioada pe care ai petrecut-o fara sa citesti si de ce? Ce le recomanzi oamenilor care spun ca nu au timp sa citeasca?

Cred ca nu am citit cateva zile cand am fost cu adevarat afectat de ceva din viata mea. Am regretat gestul si mi-am promis ca nu il voi mai repeta. Traim in graba, comprimam totul pentru a avea senzatia ca traim cu adevarat sau poate pentru a avea iluzia ca nu imbatranim. In tot acest proces cartile nu isi mai gasesc locul. Le izolam pentru a acorda prioritate discutiilor, cafelelor, palavragelilor cu prietenii. Avem timp, insa il tratam urat si cititul are de suferit. Ar fi frumos ca fiecare sa se opreasca din cursa lui cotidiana, sa isi acorde cateva minute de liniste si sa deschida o carte, pentru a-i acorda sansa sa faca ceva, minor sau nu, pentru el. Lucrul asta trebuie sa plece, insa, de la o sinceritate asumata, caci cititul de dragul cititului sau pentru ca asa suna bine si e la moda nu duce decat la penibil si fals.

Pentru tine si scrisul este un mod de exprimare si descoperire. Ce ne poti spune despre cartile tale?

Lucrez la un eseu despre ideea furtului de la stat in Romania. Ma intreb de cativa ani daca am un raspuns in aceasta privinta si e prima oara cand cred ca am si il pot asterne pe cateva pagini. Scriu rar si public rar pentru ca fac ceva in acest sens numai cand am ceva rezonabil de spus. Incerc sa inteleg actualitatea si sa scriu ceva util pentru cei care sunt interesati de aceleasi subiecte, in special de influenta politicului asupra vietilor noastre. Cum spunea un filosof german, fiecare este co-responsabil pentru modul in care este guvernat. Scriu, deci, pentru a evita pasivitatea in aceasta tema. .

Foto: arhiva personala Adrian Gavrilescu