Episodul al III-lea: Va povesteam in primele 2 episoade cum a inceput calatoria noastra pe drumul unei vieti mai sanatoase si mai putin poluate de toate tentatiile din jur. Pe scurt: greu si gresit. Am vrut sa schimb peste noapte toate obiceiurile mai putin bune pe care le practicasem ani intregi si sa le inlocuiesc cu altele pe care eu le credeam bune, dar erau si mai gresite. Si ca sa fie cu totul anapoda, am reusit sa il fac ostil si pe sot, in loc sa il las aliat, ca in oricare lucru pe care il incercasem pana atunci impreuna. Un lucru insa a fost bun in toata povestea: am fost cooptata de o colega sa slabim impreuna. Asa am ajuns sa intru intr-un program de slabit in gasca, in care am cooptat la randul meu prietene, pe mama si pe soacra mea. Iata cum a fost, cu bune si cu rele. 

Colegei care m-a cooptat ii sunt recunoscatoare si astazi. Mi-a oferit ocazia sa incep sa invat lucruri despre calorii, despre citirea etichetelor si mi-a atras atentia la ingredintele produselor, precum si la combinatiile de alimente. Practic, ce faceam noi: ea mergea o data pe saptamana la nutritionist, era monitorizata si primea indrumare, stateau de vorba pe dieta si povestea ce dificultati intampinase in saptamana care a trecut. Dieta era interesanta si usor de tinut, pentru ca era cu 3 mese zilnic si 2 gustari, la ore fixe. Nu se numea in niciun fel pe atunci, azi ar putea fi asimilata probabil diferitelor tipuri de diete cu nume vandute de specialisti din intreaga lume. Dar noi ne bucuram de ea, pentru ca in fiecare luni colega venea si ne povestea din informatiile primite de la medic, din care invatam toate si, mai ales, ne bucuram pentru faptul ca tineam dieta in gasca. Ne era usor, comandam impreuna mancare, ne povesteam din succesele de pe cantar si nu ne ingaduiam tentatii. Am slabit in 4 luni 10 kilograme. Eram incantata, desi apropiatii imi spuneau ca sunt foarte slaba si ca nu imi sade asa bine. Mama si soacra mea erau si ele fericite ca slabisera mai mult decat mine. Sotul ostil se uita admirativ la mine, dar o tinea pe-a lui: nu si nu, el nu voia restrictii. E drept, eu cantaream fructele de la gustari, analizam calorii si umblam cu tabelul dupa mine, desi aproape il stiam pe de rost. Dar eram mandra, aratam bine si ma simteam sanatoasa. 🙂

Am si astazi dieta, desi s-au facut 10 ani de cand am tinut-o prima oara. Mi-a mai fost de folos de cateva ori de atunci incoace, mai ales in anul de dupa ce am nascut, cand aveam de dat kilograme multe jos. A functionat, pentru ca se slabeste usor cu proteina animala, desi e indoielnic la un moment dat din punct de vedere al sanatatii. Astazi insa, uitandu-ma in urma, imi dau seama de curajul sau poate nebunia care m-a incercat atunci, sa urmez sfaturile unui coleg care primise de la medicul lui o recomandare pentru el si numai pentru el. M-am dus dupa acea recomandare fara sa fi avut vreo discutie cu acel medic, fara ca el sa imi vada analize sau sa fi facut investigatii inainte.

Dar totusi, ce am invatat atunci si pentru mine e regula si astazi, alaturi de toata informatia pe care am acumulat-o in timp pe tema sanatatii si a starii de bine:

  • Daca vrei sa slabesti sau sa te mentii in timp, conteaza moderatia si sunt importante cantitatile alimentelor;
  • Painea si zaharul – in cantitati mici si doar din cand in cand. Paine alba este preferabil sa o excludem din alimentatie;
  • Ciorba este un aliment minunat, complet din punct de vedere nutritional; de aceea este bine sa fie un singur fel de mancare la o masa;
  • Micul dejun este cea mai importanta masa a zilei, dar asta nu inseamna ca trebuie sa mancam pentru 3 persoane;
  • Atentie la combinatii, pentru ca ele produc de obicei cele mai mari neplaceri in stomac si contribuie la castigarea kilogramelor in plus: eu nu am mai combinat de atunci branza cu carne, de pilda;
  • Cartofii, pastele si orezul se mananca din cand in cand, poate o data pe saptamana si alternativ. Adica nu in aceeasi zi si cartofi la pranz si orez sau paste seara;
  • Fructele sunt gustari. Cantitatea unei gustari trebuie sa fie cat pumnul, nu mai mare;
  • Mare atentie la alcool, mai ales seara – o greseala pe care multi o fac. Ajuta depozitele de grasime sa se mareasca in timp scurt, pe nesimtite. Alcool nu se bea, de asemenea, inainte de masa;
  • Fructele nu se mananca seara.
  • Telemeaua nu se mananca cu paine.
  • Cascavalul – doar o data pe saptamana.
  • Miscarea este foarte importanta. De asemenea, daca timpul ne permite, sunt binevenite tratamentele corporale: masaj, electrostimulare, cavitatie, impachetari cu termosudatie etc;
  • Sucul de fructe se bea in cantitati limitate – 125 ml, ca gustare;
  • Desertul nu trebuie sa devina o regula, poate in weekend, daca puteti stabili aceasta regula. Si nu legat de pranz, ci intre mese, daca se poate in prima parte a zilei, pana in ora 17 – 18;
  • Cerealele trebuie verificate cu atentie – se ascunde mult zahar in ele si sunt pline de aditivi

Acestea sunt cele cateva reguli pe care le-am invatat eu atunci si care ma insotesc de 10 ani incoace. Din cand in cand, m-am abatut de la ele, insa m-am intors mereu la ideile de baza. La ele am adaugat alte reguli, in anii in care am studiat despre sanatate, despre care am sa va povestesc in postari ulterioare.

Cat despre greselile pe care le-am facut in acel an si pe care nu le-as mai repeta:

  • Nu as mai tine o dieta ”dupa ureche” si nici in gasca;
  • As citi mai mult inainte de a consuma anumite alimente foarte des. Carnea era atunci principala proteina, consumata de 2 ori pe zi;
  • Nu as mai consuma indulcitori. In ultimii ani am citit despre indulcitori si m-am ingrozit la auzul atator boli cauzate de acesti inlocuitori ai zaharului (diabet, cancer, boli cardiovasculare etc);
  • Nu as mai tine o dieta atat de drastica. Ideea este aceea de a asimila anumite reguli si a le transforma intr-un stil de viata. Altminteri, nu functioneaza pe termen lung;
  • As fi mai atenta la consumul de lapte. Suntem totusi adulti.
  • M-as testa pentru anumite intolerante, ca sa nu imi supun corpul unui tratament care sa se dovedeasca de fapt chinuitor si nefolositor, la final.

Cu toate acestea, din aceasta experienta am invatat si cateva lucruri:

  • E bine sa invatam sa citim etichetele produselor si lista ingredientelor, sa ne familiarizam cu anumiti aditivi si sa ii evitam pe cei foarte nocivi. Cu cat mai putine ingrediente are un produs, cu atat mai ok este pentru consum;
  • E bine sa cunoastem alimentele si caloriile pe care le contin, dar sa nu devenim obsedate de ele. Cantitatile de grasimi, de proteine si de zahar sunt deopotriva importante;
  • Uleiul este ok pentru consum, insa atentie la cantitatea folosita. In salate sa il adaugam cu lingurita, ca sa avem masura a ceea ce consumam. Nu toate uleiurile sunt bune pentru sanatate;
  • Apa este un remediu bun impotriva constipatiei, in combinatie cu fructe si legume. Sticla de apa e un prieten foarte bun in orice anotimp;
  • Consumul de proteina animala pe termen lung, zilnic, pe mine m-a afectat la nivelul stomacului – am avut pentru o perioada arsuri si gaze.

Ce fac astazi fetele cu care am tinut in urma cu 10 ani aceasta dieta?

  • Sunt bine merci, o tin periodic atunci cand iau cateva kilograme in plus;
  • Mama si soacra mea au mai urmat regulile ei de cateva ori, dupa care s-au ingrasat la loc sau poate mai mult, din pacate;
  • Eu am ajuns la un numar de kilograme satisfacator pentru sistemul meu osos si starea mea de bine si m-am echilibrat pentru cativa ani, exceptie facand anii in care am fost insarcinata.

Care a fost parerea sotului meu atunci? Ca o astfel de dieta frustreaza omul si streseaza corpul. Ceea ce, sa fiu onesta, este si parerea mea astazi.

Dar povestea continua, ramaneti cu mine pentru episoadele urmatoare, cu detalii despre mame, soacre si obiceiurile lor.

Episodul I al acestui serial poate fi citit aici.

Episodul al II-lea: aici.

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!

Sursa foto: aici