disciplina fara drama 300x200 (1)Va suna cunoscut scenariul: dimineata, ochii pe ceas, avem de pregatit micul dejun, pachetelul, sa trezim puiul de om pentru scoala sau pentru gradi, cafeaua da in foc, nu ne gasim fardurile noastre pentru ca de cu seara cineva s-a jucat de-a printesa si tot asa? Si puiul de om nu vrea sa se trezeasca, pentru ca azi nu vrea sa mearga niciunde si va trimite eventual sa treziti alt copil. Iar ceasul nemilos arata ora cand chiar trebui sa iesiti pe usa.

Probabil ati luat de cateva ori copilul pe sus si l-ati spalat si imbracat adormit, cu nodul in gat de stres si cu gandul ca fiecare clipa intarziata inseamna de fapt ca veti fi tarziu la sedinta de dimineata sau ca veti intra intr-un trafic de unde nu mai iesiti pana la ora 10. Si tot asa, i-ati varat pe gat ceva lapte cu cereale, pana cand speriat si el de atata graba, se trezeste intr-un final si incepe sa aiba opinii. Fireste, la final, cand tocmai i-ati pus tenesii si ii indesati pe cap fesul. Probabil se observa si el in alta viata, in care cineva ia decizii in locul lui si il ia pe sus sa il duca, impotriva lui, intr-un loc cu reguli si restrictii, nu neaparat pe placul lui.

Mai in gluma, mai in serios, eu care am respectat intotdeauna resursa timp, m-am trezit, odata cu gradinita, in fata unei mari provocari. Faptul ca aveam ora la care trebuia sa ajungem impreuna undeva, altminteri nu mai putem intra in incinta. Si pentru ca eu respect de cand ma stiu regulile si regulamentele, nu putea protesta impotriva lor. Si era nevoie sa ajung la timp. Acest lucru punea o presiune foarte mare pe mine si eu….nu aveam cu cine sa o impart, pentru ca cea mica era la varsta in care nu intelegea timpul (nu il intelege nici acum, desi stie ceasul) si nici nu o interesa asa ceva. La momentul la care va spuneam ca incepea sa se trezeasca la usa, imbracata si incaltata, se punea jos, in fata oglinzii, isi tragea fesul de pe cap si hainele de pe ea, invocand ca nu ii placea cu ce o imbracasem. De cele mai multe ori, eu eram cu totul nadusita, cu poseta, laptop, ghiozdan si ce mai aveam eu pe brate, iar cand auzeam si vedeam in fata ochilor intamplarea, simteam cum ma inrosesc pe dinauntru de furie. Probabil stiti simtamintele si cunoasteti si reactiile standard pe care noi, parintii, le avem in astfel de cazuri. Dialogul pentru neinitiati decurge cam asa:

”- Te rog, ridica-te, trebuie sa mergem la gradi!

– Nu!

– Haide, te rog, frumos! (in timp ce incercam, fara succes, sa ii punem la loc la loc fesul sau pantofii).

– De ce?

– Pentru ca ne asteapta copiii la gradi! Sa ne jucam!

– Azi nu vreau sa ma joc! Vreau sa stau acasa!”

Si simtiti cum va plezneste capul, simtiti in stomac fiecare secunda, deja e foarte tarziu. De obicei, mare parte dintre noi procedam asa:

  • Ridicam tonul
  • Tipam, furiosi
  • Luam copilul pe sus/taram dupa noi, in proteste si tipete
  • La alte variante nu ma gandesc, cu siguranta sunt mult mai mult, eu nu le-am practicat.

Am fost deci acolo, mi s-a intamplat acest lucru. De obicei, acesta este momentul de incordare al zilei cel mai neplacut. Toti care am avut copii mici am trecut prin el, intr-un fel sau altul. Moment care se transforma de obicei, in adevarate drame. Copiii plang, parintii tipa, e multa furie rostita si materializata. Si, de obicei, in capul copilul astfel de momente traumatizante raman si sunt asociate cu locul unde merg. Adica o asemenea drama de dimineata are legatura cu mersul la gradinita, care face gradinita si mai neplacuta decat este, pentru unii dintre ei. Una dintre cele mai mari greseli aceasta este – sa incepem un razboi dimineata, in hol, cu un copil intins pe jos, pe care sa il amenintam si la care sa tipam, sau chiar sa il lovim. Sunt momentele noastre de slabiciune, cand credem ca odata scoase armele de mai sus, vom disciplina copilul, care va invata sa nu ”se mai poarte asa.” A, da? Si daca invata cu astfel de argumente, de ce se intampla acealasi scenariu si maine si poimaine si tot asa? Poate ati spune ca oricum intr-o zi tot invata si se va adapta si lucrurile se vor calma. Dar sa va spun ceva, din proprie experienta. Se invata si nu mai protesteaza, cel mai probabil de frica. Dar experientele neplacute raman asa adanc imprimate, incat isi va aminti si ca adult de ele. Eu pot spune ca am retrait toate fricile mele din copilarie in timpul gradinitei fiicei mele, de multe ori hiperbolizand ceea ce se petrecea de fapt.

Cu timpul, am invatat sa imi controlez fricile si emotiile si am gasit variante de a-mi pastra cumpatul acasa, pentru liniste si armonia relatiei cu copilul meu. Am invatat mai multe lucruri, pe care vi le scriu si voua, poate va ajuta:

  • M-am mai relaxat si nu am mai luat asa in serios unele situatii. Mi-am dat seama ca incordarea nu face bine si ca pretind prea mult unui copil mic. Ca lumea la aceasta varsta e bine sa fie o joaca, nu un taram al lui ”trebuie” si al ”timingului” de adult.
  • Mi-am dat seama ca, in vria vietii pe care o duceam, nu mai distingeam intre situatii urgente si cu adevarat importante. O lectie minunata, care m-a socat, dar m-a si trezit, a fost momentul unei dimineti de week-end in care mergeam la patinoar si…ma grabeam. La 3 ani ai ei, Teodora m-a intrebat uimita si linistita: ”Dar acum de ce ne mai grabim? Ca e week-end!”. Da, chiar asa, eu ma grabeam pentru ca incepem sesiunea la ora 12.00! Dar nu am mai avut replica, mi-am cerut iertare copilei mei si am luat-o mai incet. De fapt, ce se putea intampla rau daca intarziam?
  • Mi-am dat si i-am dat mai mult timp, mai ales dimineata, cand iesirea din lumea viselor si intrarea intr-o noua zi era asa lina si calda. Asa ca s-a mai dus din presiune si chiar uneori ajungeam sa facem impreuna nesperat de multe lucruri.
  • Am inceput ziua cu momentele de iubire, imbratisari si gheboseala. Ii umplea asa mult rezervorul cu afectiune, incat se trezea inviorata si ma tragea ea jos din pat.
  • Am inceput sa o implic si pe ea in pregatiri: masa, ghiozdan, hainute. Dintr-o data nu ii mai porunceam, ci o implicam. Am schimbat strategia, s-au schimbat rezultatele, mai usor si mai lin.
  • Am pus jucariile sa ii vorbeasca. A devenit mult mai receptiva si totul i se parea o joaca.
  • Am inceput sa ma maimutaresc si eu :), asa cum ne-a invatat draga de Otilia Mantelers la seminariile ei. Radea asa tare si frumos, iar in clipa urmatoare uita de „nu”.
  • Am folosit mai des imbratisarile. A functionat des, furia si oponenta ei se duceau ca prin minune.
  • I-am vorbit mult, i-am explicat de ce facem anumite lucruri. Am negociat. Am dat la schimb, am promis lucruri si m-am tinut de promisiune. Nu am mintit-o, ca tine minte si nu e corect sa amagesti copiii. Isi vor pierde repede increderea in tine. I-am vorbit incet, in soapta, m-am asezat pe jos, la nivelul ei, m-am uitat in ochii ei frumosi si i-am transmis calmul meu.

Ce vreau sa spun cu toate acestea este ca, mai presus de orice, copilul e bine sa fie tratat cu iubire si cu respect. Si daca ne amintim cat mai des acest lucru, vom gresi cat mai putin – fara tipete, fara amenintari si presiuni, fara bataie si fara drama. Exersand, cu rabdare si cu intelegere, noi ne vom pierde din ce in ce mai putin cumpatul, iar ei vor fi din ce in ce mai cooperanti. SI in felul acesta, copilul va invata limitele si regulile, si le va insusi fara sa simta ca ii sunt impuse si fara sa capete aversiune fata de ele si fata de noi, parintii. Pe termen lung, vor fi acei copii care ne vor multumi ca adulti pentru ceea ce i-am invatat, pentru ca sunt rigurosi cu ei insisi si cu cei din jur. Si, mai ales, ne vom pastra vie si iubitoare relatia noastra cu ei!

In acest week-end, la Conferinta Disciplina fara drama, dr. Tina Payne Bryson ne vom vorbi chiar despre acest subiect – disciplina fara drama. Pentru inscrieri, accesati http://mindsight-romania.ro/preturi-si-inscriere/. Veti avea 10% discount, daca mentionati in formularul de inscriere numele meu.

Programul conferintei este aici.

Am mai scris despre acest subiect aici: http://www.florinabadea.ro/stiati-ca-a-disciplina-inseamna-a-invata/

Sa ne fie de folos, tuturor!

disciplina fara dramaxTINA