dede-camion-de-pompieriAtat de puternic sunt inradacinate in capul nostru stereotipurile, incat cu greu ne dam seama de ele. Si odata cu ele, cel mai mare rau il facem copiilor nostri, atat de mici si fragili, pentru ca ideile noastre reprezinta inceputul si sfarsitul lumii pentru ei. ”Esti baiat, nu trebuie sa plangi!” – auzim foarte adesea. ”Esti fata, nu trebuie sa te joci cu masinute!”. Serios, de ce? – ne intreaba copiii nostri. Stim sa le raspundem oare?

Istoria noastra cu dragul de masinute incepe pe la 2 ani si ceva, odata cu primul desen animat pe care l-a si indragit, mai mult decat orice – Cars. Dublat in romana, cu o interpretare formidabila si cu niste personaje minunate care vorbeau, erau vesele si triste si care au facut parte dintr-o poveste neuitata pana azi. De acolo incoace, masinutele au fost nelipsite in casa noastra cu fetita. Imi amintesc tot de acea perioada, cand alergam in Viena din magazin in magazin sa ii gasim masinuta Bucsa si pe prietenul ei – cele mai indragite personaje din Cars. Le-am gasit cu greu, dar le-am gasit si am venit acasa victoriosi cu ele amandoua. Am fost rasplatiti cu pupici multi si cu fericirea din ochii fetitei care indragise iremediabil masinutele. De atunci, totul este istorie. In parcarea de la ea din camera si pe covorul cu trasee, au aparut noi si noi achizitii de care nici astazi nu se poate desparti. ”Aceasta e de la tine din orasul x”, ”asta e de la mamaia V”, ”asta e de la tataia I de ziua mea de anul trecut”. Si poate nu stiati, masinutele au si ele afinitati, pot sta impreuna in acelasi cos daca sunt din aceeasi echipa si daca se plac unele pe celalalte. 🙂 Masinutele canta la noi in casa si vorbesc unele cu celelalte. Fac impreuna scenarii si croiesc povesti. Se maimutaresc si rad de nu mai pot, se tin cu mainile de burta, caci ele au si burta.. 🙂

Si ce poate fi rau in acest lucru, ca o fetita se joaca cu masinute? Eu ma bucur, ca de fiecare data cand noi facem lucrurile altfel fata de cum gura lumii si presiunea sociala ne impun. Am invatat sa nu mai sufar si sa nu mai tac, sa nu ma mai las pusa la colt de presiunea sociala. O invat si pe ea zilnic sa nu se mai lase impinsa de alti copii pentru ca e fetita si pentru ca e mai mica si sa nu accepte idei fara motivatii in spate. Sa le treaca pe toate prin capsorul ei si sa aprecieze singura daca sunt bune sau nu. Sa vina sa ma intrebe daca ceva i se pare nelalocul lui, sa nu se simta rusinata de ideile preconcepute ale altora. Sa viseze la orice vrea ea, chiar daca pare un lucru pe care il fac baietii, caci ei sunt mai puternici si mai destepti. Am sa pot sustine acest lucru, chiar daca intr-o zi as mai putea avea in casa un baietel care ii va fi frate. Copiii trebuie sa invete ca sunt egali in drepturi si egali la sanse, ca pot visa la ce lucruri vor, au acelasi cap si aceeasi putinta de a face lucrurile, indiferent ca sunt fete sau baieti. Si ca depinde de fiecare in parte cum isi deseneaza de la un moment dat incolo propriul drum in viata, chiar daca fetele s-au jucat cu masinute, iar baietii cu papusi!

Sursa foto: Noriel