E iarna si, ne place sau nu, nu putem schimba acest lucru pentru alte cateva luni. Bucuria copiilor e netarmuita la zapada si sanius, oroarea adultilor soferi e lesne de inteles. Ziua este extrem de scurta in comparatie cu energia copiilor, care se inteteste dupa ora 20.00. In mod clar, seara sau weekendul se impun organizate, pentru noi cei care avem copii, asa incat sa imbinam finalizarea temelor cu programul de voie, jocul de voie cu jocul organizat, jocul individual cu cel de grup, activitatile de miscare sau creative cu jocuri si jucarii educative. Da, avem nevoie de un plan bine pus la punct ca sa tranformam o seara obisnuita in care copiii au doar ceva de reclamat sau de revendicat intr-una cu adevarat reusita, in care sa plece fericiti si impacati la culcare.
Nimeni nu este mai fericit decat un copil care este antrenat intr-un joc. Si stiti care este marele secret? Ca noi, parintii, sa reusim sa transformam toate activitatile lui, asa serioase cum par, in joc. Odata ce am reusit sa facem acest lucru, ne va fi inzecit mai usor. Copilul se va lasa purtat cu mare usurinta, iar armonia va fi desavarsita. Probabil v-ati putea gandi ca e un soi de manipulare la mijloc, eu insa numesc doar ca reusim sa adoptam acelasi limbaj cu cel mic, asa incat sa ne putem intelege.
Cam cate activitati facem noi zilnic pentru cel mic? Daca le enumeram, sunt cam asa: ii strangem patul, il imbracam, ii preparam mesele zilnice, ii asezam masa si chiar il ajutam sa manance. Il supraveghem la teme (daca este cazul), ii strangem rufele, le sortam si i le impachetam, calcam, spalam vasele si tot asa. De la 2 ani incolo, implicarea copilului in cat mai multe activitati usureaza si munca parintilor, dar ajuta si copilul sa se simta implicat, important si independent. E adevarat, noua ne-a fost mai usor la inceput, cand era mai mica si a devenit mai dificil la 6-7 ani, cand au inceput negocierile. Dar pot fi combatute si acestea cu tact si rabdare, daca ne dorim. In orice caz, e bine ca cel mic sa inteleaga cum se lucreaza in echipa in familie si nu ca mama/tatal ii slujeste pe toti cei ai casei, fara ca ei sa ridice un degetel si sa fie raspunzatori de nimic. Limitele de raspundere trebuie stabilite de la varsta mica si retrasate, odata cu trecerea timpului. Exemplul familiei din care ne tragem ne urmareste toata viata – de cele mai multe ori ne dam seama ca il urmam fara sa ne dam seama. Daca este un exemplu pozitiv, e o bucurie pentru viitoarea noastra familie. Insa daca este unul mai putin pozitiv, inca o generatie va avea de suferit si tot asa, pentru ca transmitem ceea ce am vazut la parintii nostri.
O mare parte din activitatile asa zis gospodaresti pot fi realizate si de copil, sub supravegherea adultului si unele chiar singur. Parintii trebuie sa evalueze gradul de risc pe care independenta in realizarea unei sarcini de catre copil o presupune. De pilda, eu nu am reusit sa imi infrang inca teama de cutite, asa ca pentru moment, Teo folseste doar cutit de plastic la masa. De aceea, atunci cand prepara fresh de portocale, ii taiem noi portocalele inainte. E un consens intre noi – cutitele sunt la vedere si accesibile, insa nu apeleaza la ele niciodata. De asemenea, copiii pot ajuta la pregatirea mesei seara, cand toata familia este acasa, pot spala fructe, legume, salata, pot aseza farfurii sau tacamuri pe masa etc. E si mai frumos, dar si mai eficient, in loc sa stea singuri in camera lor in timp ce parintii pregatesc masa.
E important de pastrat acest raport responsabilitati – joaca, asa incat copilului sa nu i se para o povara ceea ce primeste de facut si, de fapt, ceea ce fac adultii. Altminteri, va capata groaza de responsabilitati, tocmai din cauza seriozitatii cu care acestea i-au fost impuse in casa si a atitudinii parintilor fata de acestea. La urma urmei, vorbim de un copil mic, care abia descopera ceea ce este viata.
Pare simplu cand vorbim, poate ca va spuneti, dar implementarea nu este tocmai simpla daca cel mic nu este cooperant. Eu zic ca tot de noi tine totul. Daca cel mic nu doreste sa se implice initial, poate ne revizuim abordarea. Poate ne propunem sa re-invatam joaca, intr-un fel sau altul. Sa cantam, sa topaim, sa ne maimutarim, sa ii imitam pe cei mici, sa intram in lumea lor. E greu si pentru ei cu noi asa mari si seriosi, care mai mereu ii certam, e greu si pentru noi, mai mereu obositi, sa ne asezam pe covor si sa latram, nu? 🙂 E ok, daca vecinul de la etajul 1 ne intreaba daca ne-am luat caine, ii putem spune cu sinceritate ca nu, e mai ieftin sa invatam noi sa latram.
Parca prea am luat viata in serios, nu? Poate copiii nostri au venit in viata noastra si cu misiunea de a ne relaxa si arata lucruri pe care nu le-am mai vazut demult, sau nu le-am vazut niciodata. Haideti cu jocul, caci sigur vom descoperi lucruri si experiente nebanuite!
Sursa foto: Pinterest
