Va marturisesc onest: nu mi-a placut niciodata sa gatesc! Ii datorez acest lucru mamei mele, care s-a straduit mult ca eu sa prind tainele bucatariei si drag de ea, dar, din pacate, ceea ce vedeam eu la ea ma ducea cat mai departe de bucatarie. Adica foarte departe de ceea ce isi dorea ea sa imi transmita. Mama gatea mult si tot timpul si facea feluri de mancare sofisticate. Pentru fiecare avea nevoie de multe ingrediente si de mult timp de preparare. Eram copil si mi se parea ca ce face mama e fizica atomica. Ceea ce am inteles eu atunci era ca gatitul e treaba grea, care trebuie facuta aproape zilnic, treaba din care iesi obosit si nu mai ai chef nici sa mananci. Ce folos atunci?! Asa ca am zis la revedere acestei activitati si m-am tinut cat mai departe de ea. Din fericire, in urma cu cativa ani am aflat ca gatitul poate fi si simplu. 

Cele 5 ingrediente cheie cu care poti gati orice simplu si repede

Cand vine vorba de gatit, adevarul este ca foarte importanti sunt mentorii. Daca ai avut asa o mama complicata in bucatarie ca a mea, ai inteles ca gatitul e greu si ca nu e de tine. Preferi sa te hranesti din alte surse, decat din bucataria ta, gatit de tine. Dar daca ai mentori care iti arata cum sa cumperi inteligent alimente si cum sa te organizezi eficient pentru gatit, nici macar nu simti cand trece timpul in bucatarie si mananci mereu proaspat, gustos si sanatos.

Dar cum facem ca sa trecem si peste cumparaturile zilnice pe care le-ar presupune gatitul proaspat si sanatos, adica aproape in fiecare zi? E clar ca daca nu imi place gatitul, va dati seama ca nu ma dau in vant nici sa petrec 1 ora  zilnic in supermarket.

Expertii spun ca totul tine de ingrediente. Sunt 5 ingrediente simple pe care trebuie sa ne asiguram ca le avem mereu in casa. Daca acestea nu ne lipsesc din dulap, vom putea gati feluri de mancare cat mai variate in fiecare zi, fara efort. (adica ceea ce imi place mie foarte mult si nu cred ca sunt singura). Aceste 5 ingrediente sunt practic baza pentru legumele sau carnea care va tenteaza pentru masa de maine. Iata ce au in comun acestea:

  • ne permit sa pregatim o masa delicioasa si sanatoasa in timp scurt, cu ce avem in camara sau ce cumparam repede in drum spre casa;
  • dau savoare felurilor de mancare preparate;
  • au o durata de viata cel putin pana la urmatoarea sesiune serioasa de cumparaturi.

Cele 5 ingrediente minune sunt:

  • uleiul de masline (putem sa optam pentru 2 tipuri – unul pentru gatit si unul mai sanatos pentru salate)
  • lamaia (da gust, marineaza carnea)
  • ceapa (da gust la orice, mai ales rumenita in tigaie)
  • usturoiul (idem)
  • sarea (idem)

Ati mai auzit ceva atat de simplu?! Cred ca mama m-ar certa ingrozitor daca ar auzi ca indraznesc sa cobor atat de mult gatitul. 🙂 Ei bine, da, maestrii bucatari spun ca aceste 5 ingredinte nu dau gres niciodata si ca putem transforma orice aliment proaspat intr-un fel de mancare foarte repede, cu succes.

Fetelor, gatitul nu a fost mai simplu niciodata! Va zic eu, care m-am considerat o netalentata in bucatarie toata viata mea!!!

De ce sunt aceste 5 ingrediente musai in bucatarie

Pentru ca fiecare activeaza cate un receptor de pe limba. Exista o multime de receptori diferiti pe limba noastra: unul pentru dulce, un receptor pentru gustul sarat, un receptor pentru acru, un receptor pentru amar si unul care detecteaza gustul alimentelor cu proteine, cum ar fi carnea. Cu cat ajungem la mai multi receptori cu felurile de mancare, cu atat vor fi mai gustoase. Multe familii au un al 6-lea ingredient pe aceasta lista – zaharul. Dar noi nu gatim cu zahar, desi stim ca se practica. Oricum multe produse din comert au zahar adaugat si nu vrem sa inmultim si noi acasa cantitatea de zahar consumata zilnic. Am scris aici de ce.

Cum putem folosi aceste ingrediente

La romani, chiar s-a abuzat prea mult de ceapa prajita. De aceea nu are o reputatie prea buna ca baza pentru mancare. Pe de alta parte, doar inabusita sau trasa in wok pentru cateva minute va fi un pic diferita de prajitul clasic. La fel pentru usturoi. Ambele sunt baza prepararii multor feluri de mancare, pentru aroma pe care o dau legumelor celor mai fade.

Toate cele 5 ingrediente fac legumele mai gustoase. Iata cateva moduri de a le adauga seara si de a prepara un fel de mancare simplu si delicios:

  • sarea si lamaia peste avocado taiat bucatele;
  • uleiul de masline si usturoiul peste broccoli;
  • uleiul de masline si ceapa care sa dea gust unui mix de legume congelate;
  • usturoiul si uleiul care sa dea gust unei conserve de spanac;
  • ceapa si uleiul adaugate la o salata verde cu ton;
  • usturoi, ulei si lamaie cu paste simple sau paste cu ton/somon;
  • ulei de masline si sare peste branza cu rosii;
  • toate ingredientele la un mare buchet de legume trase in wok;
  • toate ingredientele la o supa crema de legume;
  • piept de pui marinat in toate cele 5 ingrediente.

Si lista poate continua.

Am descoperit cat de usor se poate gati cu ingrediente simple si alimente sanatoase dupa prima nastere. Am fost obligata la diversificarea bebelusei sa fiu creativa. Ne-am dat seama cat este de usor sa gatim acasa si ce bine ne simtim cu totii dupa aceea. Nu a fost nimic spectaculos, dar a fost simplu, usor, sanatos si chiar eficient din punct de vedere al bugetului. De atunci nu ma mai las intimidata de Marta Stewart, sa stiti! 🙂 Si nici de mama! 🙂

Am scris pe larg motivele pentru care e bine sa gatim si sa petrecem timp in bucatarie cu cei mici, aici. 

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!

Sursa foto: aici