”Mami, mi-e foame!”, ”Mami, ce mancam azi?”, ”Mami, nu imi place ciorbita!”, ”Mami, nu vreau iaurt din asta simplu!”, ”Mami, pot sa pun zahar in lapte?”, Mami, mergem si noi la McDonalds?”. Mami, mami, mami! Una dintre cele mai mari framantari ale mamelor e chiar asta: ce sa mai puna azi pe masa, ce sa mai gateasca astfel incat sa nu se duca iarasi mancarea la gunoi sau sa nu vada figurile schimonosite, chiar si in gluma, ale copiilor asezati la masa.

”Mami, azi la scoala Alex a mancat saorma!”. Ma opresc in ce fac in bucatarie, ca sa nu imi cada cutitul din mana. ”Cum, piseto, sa manance saorma, cum asa?”. ”Pai mama lui ii cumpara in fiecare seara si ii da la scoala, ca a zis ca altceva nu vrea sa manance”. Ma opresc din nou si imi tin respiratia, pentru ca nu stiu ce ii spun copilei. Gasesc o explicatie salvatoare, pentru ca stiu ca ea asteapta una de la mine: ”Poate ii pregateste mama lui un sandvis cu lipie acasa si voi ziceti ca e saorma!”, zic eu fericita. ”Nu, mama, crezi ca eu nu stiu cum arata sendvisul ala cu lipie, cum facem noi acasa? E saorma saorma din aia adevarata, cu cartofi prajiti si sosuri si de toate!”. Liniste. Respir adanc si ii spun copilului ca e nu e obligatoriu sa mananci sanatos, ca e decizia fiecarei familii si a fiecarei mame, cum isi creste copiii si cu ce ii hraneste. ”Dar mama, de ce ii da sa manance saorma zilnic, nu il iubeste?”. Iar am gresit, e clar. Cum sa inteleaga copila ca o mama poate sa nu isi iubeasca copilul? ”Iubita mea, sigur ca il iubeste, doar ca probabil nici mama lui nu stie ca nu e bine ca un copil sa manance mancare de fast food zilnic!”.

Cu toate acestea, mame din lumea intreaga lasa sa treaca pe langa ele, considerand fara importanta, subiectul mancarii si al calitatii ei. Grija lor cea mai mare e cantitatea, sa fie destul pe masa si copilul sa isi umple burtica. Iar abundenta care ne inconjoara in acest secol este una fara precendent. Copiilor li se pune pe masa orice aleg ei de pe raft, de la un moment dat incolo. Ca sa nu simta lipsurile pe care parintii le-au avut candva. Merg la petreceri in restaurante de fast food si sunt expusi la marketing agresiv din partea companiilor producatoare. Advertisingul pe TV ii tinteste direct, chiar si la cinema pauza publicitara de inceput nu face decat sa incurajeze consumul. Un consum care, de cele mai multe ori, e ghidat de pofta si e aspirational, pozitionat pe ideea de cool si fun, nicidecum pe health. Niciunde nu exista un mesaj care sa le spuna copiilor ca sarea, zaharul si grasimile trebuie consumate cu moderatie. In stanga lor o sticla de suc cu strumfi, in dreapta ciocolata cu Elsa, in fata e hamburgerul cu Rapunzel si jucariile sunt din cine stie ce alt desen animat (exemple date la intamplare). Iar mamele pur si simplu nu au timp si nici energie sa traga de sub nasul copiilor toate aceste tentatii, aflate la fiecare pas, din casa pana afara, la gradinita sau la scoala, ori in cercul de prieteni. Pare o adevarata fratie a inelului orientata impotriva celor mici, inca de cand fac primii pasi. Pe care nu avem cum sa o spargem, pentru ca nimic nu pare sa ne ajute. Pe de o parte mamele care gatesc acasa sunt privite de sus de cele care nu au timp si chef sa faca asta, pentru ca nu-i asa, e desuet ca in ziua de azi sa stai la cratita; pe de alta parte, cele care fac eforturi sa foloseasca cuptorul si plita macar pentru o friptura simpla si o supa, se izbesc de refuzul copiilor de a gusta din preparatele lor, care prefera pranzul la fast food cu prietenii din clasa.

Oameni buni, unde o sa ajungem? Ce trebuie sa se mai intample pe lumea asta mai mult decat ce a inceput deja de cativa ani incoace: obezitatea infantila la cote maxime, in lume si in Romania.

De ce a crescut obezitatea infantila, dupa parerea mea:
  • consum mare de zahar, sare si grasimi;
  • consum de alimente procesate in detrimentul celor preparate in casa;
  • copiii nu mai iau masa impreuna cu parintii lor zilnic;
  • micul dejun devine o raritate in familiile din Romania;
  • consumul ridicat de sucuri;
  • gustari sanatoase si hranitoare insuficiente;
  • alimentatia din gradinite si scoli care nu respecta mereu recomandarile nutritionale pentru copiii prescolari si scolari;
  • lipsa miscarii in familie si la scoala;
  • odihna si somn insuficient.

Studiile recente arata ca reclamele la bauturi au impact direct asupra:
– felului in care sunt alimentati copiii;
– preferintele si credintele lor legate de mancare;
– presiunea pe care copiii o exercita asupra parintilor;
– cresterea ratei obezitatii la copii;
– cresterea factorilor de risc pentru boli precum diabetul, bolile cardiovasculare sau cancer. 

Alte date:

Aproximativ 90% din reclamele de la TV sunt pentru produse bogate in sare, zahar si grasimi nesanatoase! Acesta este unul dintre motivele pentru care si consumul de programe TV trebuie limitat la copii.

Anul acesta programul FOOD REVOLUTION isi propune sa traga un semnal de alarma in privinta acestor tipuri de markerting si sa educe copiii in ceea ce priveste alimentatia sanatoasa.

FOOD REVOLUTION este programul implementat de Jamie Oliver la nivel mondial si are ca scop educatia alimentara a copiilor ca si fundament pentru o viata sanatoasa.

FOOD REVOLUTION DAY este ziua in care in intreaga lume Ambasadorii acestui proiect sarbatoresc alimentatia sanatoasă organizand evenimente publice si ateliere de gatit sanatos pentru copii si parinti.

Pentru prima data in Romania, 20 de ambasadori (si eu printre ei), din 5 orase, si-au unit fortele (o adevarata Fratie a Inelului bun), pentru a organiza cea mai mare editie Food Revolution, de pana acum, in Romania.

Unde?
Conacul Golescu Grant – Monument istoric aflat in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Sector 6 – Bucureşti.

Ce?
Peste 300 de copii (6-12 ani) si parinti vor gati delicioasele retete concepute de Jamie Oliver, impreuna cu nutritionisti, bloggeri si vedete. Parintii activi se vor bucura de o ora de sport oferita de prietenii nostri de la Revvolution – Powered by Valentin Vasile.

Cand?
Sambata, 20 mai, 2017, ora 10:30.

Sa ne urmariti pe Facebook, caci sambata va fi plin de fotografii de acolo! Pagina evenimentului este aceasta.

Pentru sceptici: stiu ca o zi nu va rezolva problema obezitatii infantile la noi in tara, dar sute de copii acolo, cu parinti, bloggerii implicati si jurnalistii, profesorii si toti cei 20 de ambasadori – vor duce mai departe mesajele campaniei in zilele ce urmeaza. Iar in restul anului, ambasadorii vor fi oricum in scoli si in gradinite, unde fac educatie alimentara copiilor. Nu este totul, dar este ceva. Este mai mult decat nimic, este un mare pas inainte. Cu siguranta, este doar inceputul.

Voi ce faceti pentru copiii vostri, ca sa va asigurati zilnic ca nu sunt victimele ale reclamelor si ale unui consum nestavilit de alimente procesate? Gatiti acasa, gatiti impreuna cu ei, le povestiti despre mancare si de ce e ea importanta in viata voastra? Cheia e si la voi, nu e o discutie doar despre cat rau ne fac altii. Este despre cat rau ne putem face noi insine, daca nu stabilim limite si reguli la noi in bucatarie si la masa, la noi in viata.

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!

Sursa foto: program