Dr. Mihaela Posea, medic specialist – specialist diabet zaharat, nutritie si boli metabolice:

Ce inseamna de fapt un stil de viata sanatos? Este o combinatie de alimentatie corespunzatoare si activitate fizica. Activitatea fizica este acea miscare efectuata in mod constient, intentionat si voluntar care are un scop bine definit. Simpla miscare a corpului omenesc nu reprezinta activitate fizica.

Se considera ca activitatea fizica efectuata este de intensitate moderata daca frecventa cardiaca este crescuta, dar nu atat de mult incat sa impiedice realizarea unei conversatii. Activitatea fizica este intensa daca frecventa cardiaca este atat de mare incat persoana care efectueaza activitatea sa nu poata fi capabila sa poarte o discutie in timpul respectivei activitati.

Recomandarile actuale sunt de a efectua minim 60 de minute de activitate fizica zilnica in cazul copiilor si adolescentilor. In ceea ce priveste adultii, acestia sunt sfatuiti sa evite sedentarismul, iar pentru a avea beneficii asupra starii de sanatate ei trebuie sa realizeze cel putin 150 de minute pe saptamana de a activitate fizica moderata sau 75 de minute de activitate intensa.

Exista o corelatie stransa intre nivelul activitatii fizice si starea de sanatate. Activitatea fizica are un efect pozitiv asupra tensiunii arteriale, greutatii si compozitiei corporale, bolilor cardiovasculare, diabetului zaharat de tip 2, diferitelor tipuri de cancere. Influenteaza pozitiv si dislipidemia (valori crescute ale colesterolului/trigliceridelor in sange), sistemul osos si muscular sau sistemul nervos (reduce stresul/depresia, creste buna dispozitie).

Persoanele supraponderale si obeze care efectueaza activitate fizica au aceleasi beneficii asupra starii de sanatate ca si cele normoponderale.

Sportul creste increderea in sine, poate consolida calitatile de lider si relatiile interumane.

Activitatea fizica practicata in mod regulat si o alimentatie corespunzatoare sunt cea mai buna investitie in sanatatea noastra!