Prima luna cu bebelusul acasa e comparata adesea cu prima luna de locuit cu partenerul de viata sau cu o perioada mai lunga pe care am petrece-o in China, fara sa stim limba, sa stim sa citim si sa scriem. Daca e primul copil, mai ales. Caci a doua experienta e cumva mai usoara, pentru ca am mai trecut prin asta si stim la ce sa ne asteptam. Cu toate acestea, niciun bebelus nu seamana cu celalalt si nici parintii nu mai sunt aceiasi ca cum cativa ani. E cazul nostru, care am avut prima calatorie in lumea bebelusilor in urma cu aproape 8 ani. M-am hotarat sa scriu acest material, pentru ca toti cei din jur ne intreaba despre cum ”suportam” aceste momente. Am zis ca poate e de folos si altor parinti, ca sa stie ca si altii trec prin aceleasi lucruri, nu numai ei.

Cum ii este mamei in prima luna?

Cand vine acasa, mama se bucura ca a plecat de la spital, ca e in casa ei. Doar ca dupa nastere, indiferent de tipul ei, pana ne adaptam la viata in 3 sau 4 ne ia nitel timp. Mai ales ca ne simtim rau fizic. La mine asta a fost cea mai mare problema. Ma tineam de pereti ca sa ajung la baie si sa ma intorc in pat, aveam nevoie de ajutor ca sa ma ridic din pat. In prima saptamana am dormit doar pe spate, care si asa ma durea ingrozitor de la spital, unde exersasem doar aceasta pozitie. Nici nu puteam visa sa ma intorc pe o parte sau pe cealalta, ca simteam ca mi rostogolesc toate matele afara. 🙁 Din cele 4 saptamani, prima este ingrozitoare si trebuie sa ne asteptam la acest lucru. Pentru ca mai trecusem o data prin asta, stiam. Insa tot nu a redus socul neputintei pe care o simteam. Dupa prima saptamana, am vorbit cu o colega care mi-a spus ca ea a purtat braul/centura imediat dupa nastere si ca i-a schimbat viata. Mi-am adus brusc aminte ca o cumparasem si eu si aveam acordul medicului sa o port, asa ca am incercat-o. Ii voi fi recunoscatoare toata viata, cu adevarat am fost alt om in cateva zile. Dupa 12 zile de cand am nascut am putut sa conduc, ceea ce mi-a redat increderea in mine destul de mult. Pentru o persoana activa, independenta e lucrul cel mai de pret, asa ca e de inteles ce simte cand nu poate sa faca mare lucru nici in casa si nici in afara ei.

Cel mai important este ca inainte de a pleca la spital acasa sa fie curat, sa aveti mancare facuta, cumparaturi pentru casa si pentru bebe, hainele spalate si calcate, sa stiti cu cine va ramane celalalt copil, daca aveti. Totul sa fie pus la punct, pentru ca dupa ce veti ajunge acasa nu veti mai putea face nimic. Sa va gasiti deja pediatru/neonatolog si sa stabiliti cu el cand va vedeti prima oara.

Pe scurt, in prima luna viata voastra va arata asa: in pijamale cam toata ziua, cu exceptia momentelor in care incepeti sa iesiti cu bebe la plimbare, mancat, culcat, caca, pipi, nani, raga, schimbat, caca, nani (nu neaparat in aceasta ordine) si tot asa, all over again.

Deci mamei nu ii este simplu, asa ca nu va asteptati de la ea:

  • sa fie amabila
  • sa va raspunda la telefon cand sunati
  • sa va primeasca in vizita si sa va serveasca cu bunataturi
  • sa va trimita poze non stop
  • sa faca ceva pentru voi, indiferent cine sunteti. Daca da un like pe Facebook sau pune o postare, e treaba ei, e putinul ei timp liber, in care face fix ce vrea ea.
  • sa va raspunda la intrebari legate de cat lapte are (nici ea nu stie), cat doarme, de cate ori pe noapte se scoala (nici ea nu stie), daca e cuminte/bun copilul (?)
  • sa va raspunda la usa, daca cumva veniti neanuntati
  • sa va asculte povestile despre copiii vostri la nastere – nu are nici timp si nici chef, mai bine doarme nitel.

Cel mai bun lucru pe care il poate face mama in prima luna a lui bebe e sa stea cu el, sa ii asigure nevoile, la cerere. Iar daca are putin timp, sa se odihneasca. Daca mai sunt mame care fac altceva, o fac sper pentru ca isi doresc foarte mult si sunt pasionate. Eu am scris pe blog – m-a ajutat mult sa trec de aceasta perioada, am simtit ca ma relaxez (plus ca mai aveam proiecte neterminate). Nu ma judecati, va rog, ca nu am gatit. Fiecare femeie e libera sa faca ce poate si ce isi doreste cu timpul ei, mai ales in aceasta prima luna.

Cum se descurca tatal?

Tatal se descurca….asa cum se descurca si inainte. Depinde de el si numai de el. Daca e o persoana care isi acorda siesi multa importanta si e foarte concentrat pe el si numai pe el si activitatile lui – birou, prieteni si timpul sau personal, nu va fi usor. Prima luna de viata cu un bebelus nu este despre tata, este despre familie si despre mama si copil, cel mai mult. Iar in familie, cel mai puternic membru in aceste momente este el, tatal. In acele momente mama nu poate si nu trebuie sa faca prea multe, decat sa se ocupe de nevoile bebelusului. Daca tatal nu intelege asta, e nasol. Vestea este ca va mai dura ceva timp, nu doar in prima luna mama va fi acaparata doar de copil. Desigur, depinde si de ea sa nu ramana in faza de lauzie perpetua si sa se intoarca in timp si la nevoile lui, la cele ale cuplului.

Pe scurt, daca poate, in prima luna tatal ar fi bine sa isi ia acel concediu de 3 saptamani (5 zile lucratoare de la stat pentru nasterea copilului si 10 zile ca urmare a cursurilor de puericultura pe care le face). Pentru ca in aceasta prima luna chiar e nevoie de el in casa. Totul e o problema cand mama nu poate nici sa raspunda la telefon, daramite sa duca gunoiul, sa faca piata, sa dea cu aspiratorul sau sa faca de mancare. Tatal devine un fel de project manager in perioada asta. Daca nu face el anumite lucruri, macar sa se asigure ca gaseste oameni care sa il ajute la: curatenie, mancare, spalat, calcat. Adica ce facea mama inainte si acum nu mai are cum. Sunt lucruri pe care e bine sa le ganditi inainte de a naste si a pleca la spital, caci dupa aceea e foarte dificil, nu e timp de stat pe ganduri.

Dincolo de treburile casnice, tot tatal va fi cel care in prima faza se va ocupa si de copilul mai mare si va sta pe langa mama si bebelus, pentru acea conectare despre care tot aude in toate cartile si in online. Da, nu e poveste, inca de la inceput e bine sa petreaca timp cu bebe, sa ii vorbeasca, sa il tina in brate, sa il schimbe sau sa il spele.

Da, pare mult. Pare un rol important. Chiar este. Este si mult, este si important. Este un moment in care tatal are ocazia sa isi arate toata puterea si toata dragostea lui, iar acestea doua isi iau cu siguranta „combustibil” de la noul suflet pe care l-a adus in casa.

Cum primesc fratii sau surorile noul ”locatar”?

Toate cartile ne invata ca trebuie sa pregatim copilul de acasa pentru venirea celui mic. Ceea ce am si facut. Chiar foarte de timpuriu. I-am vorbit Teodorei despre bebelus inca de cand am aflat. De bucurie nici nu ne-am mai gandit ca s-ar putea sa fie prea devreme si daca ar fi sa se intample ceva nu am sti cum sa explicam fetei ce s-a intamplat si de ce. Din fericire, nu a fost cazul. Insa, daca puteti, e bine sa fiti prudenti si sa asteptati pana dupa primul trimestru pana ii spuneti.

Prin urmare, a stiut de bebelus inca de la inceput si pana am mers la spital. L-a vazut si l-a simtit crescand, a vazut burtica in toate stadiile ei, i-a vorbit si i-a cantat surioarei neincetat. A participat la aranjarea patutului si la cumparaturile pentru bebe. I-am spus ca nu va sta cu ea in camera, nu o va deranja cu nimic acum cat e mica si nici nu va fi nevoie sa imparta vreo jucarie cu ea, decat daca vrea. Am asigurat-o de locul ei in inima noastra, am invocat zilnic momentele din viata noastra cand ea a venit pe lume, cand a fost in burtica, ne-am uitat la fotografii de atunci si am sortat hainutele pastrate de la ea impreuna. I-am spus cum va fi cand voi merge la spital, cu cine va sta si cand ne vom vedea. Am pregatit totul. Stie ca am facut cezariana si la ea si la Mariuca, din motive medicale, caci nu toti copiii ies pe acolo. Nu am mintit-o, dar nici nu i-am dat detalii pe care nu le poate duce mintea ei de 8 ani. Pe scurt, era pregatita din decembrie anul trecut.

Stiu ca e un copil istet si intelegator, insa stiu si ca este doar un copil. Un copil care a impartit atentia noastra pana de curand singura. Asa ca ma asteptam sa nu ii fie usor. Si dorinta mea cea mai mare nu era sa imi fie mie bine, ci sa ii fie ei bine. De altfel, de acum incolo, ceea ce ne dorim cel mai mult este ca ele sa se inteleaga bine, sa se accepte si sa se iubeasca, sa fie prietene de-a lungul vietii.

Asa ca, dupa parerea mea, aici trebuie indreptata o grija aparte. Desi intelegator, dupa cateva zile copilul nostru a inceput sa isi ceara drepturile…emotionale. Ne-a spus ca vrea si ea sa fie alintata ca sora ei mai mica, pe scurt si fara ocolisuri. S-a intamplat in prima saptamana. In urmatoarele 3, dupa ce mi-am revenit, am inceput sa petrec mai mult timp cu ea: sa ii citesc eu povestea de seara, sa iau masa numai cu ea, iar daca bebelusul plangea sa mearga tatalor lor sa il linisteasca, am mers la coafor ca fetele, am tinut-o in brate asa cum ii placea ei si eu nu mai puteam sa o tin in sarcina, datorita burtii. A fost in extaz. S-a linistit imediat ce am inceput sa ne conectat incet incet. Asa ca, la final de vacanta, a fost de acord sa plece cu bunicii la munte, fara sa stea pe ganduri.

Cine va ajuta?

Ajutorul este foarte important. Depinde de voi pentru ce vreti ajutor. Unele femei vor sa stea cineva cu ele si cu copilul, sa il schimbe, sa il plimbe sau sa il spele. Noi, de pilda, nu am avut aceasta nevoie, nici prima oara si nici acum. Ne-am descurcat singuri, am vrut sa invatam noi sa facem in felul nostru toate aceste lucruri pentru bebe, dar si pentru noi, ca familie. Am avut insa nevoie de ajutor acum cu fetita cea mare – ajutor primit de la cele doua perechi de bunici, care au luat-o la ei sau au dus-o la mare si la munte. In rest, ne-am organizat cu ceva efort singuri. Nu e usor si mai vrem sa facem niste schimbari, dar credeti-ma, nici noi nu suntem genul de oameni carora sa le placa ca zilnic sa le tropaie cineva prin casa – ba la curatenie, ba la calcat etc. In orice caz, recomand sa va lasati ajutati! Iar prietenilor sa le spuneti ca preferati in loc de cadouri sa vina sa va aduca mancare sau sa duca gunoiul sau sa calce hainele lui bebe. Sigur vor intelege, ca doar va sunt prieteni. Daca stati cu parintii, lasati-i sa va ajute! Nu au ce rau sa ii faca copilului, este nepotul lor si il iubesc. Plus ca au experienta celor cativa copii pe care i-au crescut. Daca nu stati cu parintii, dar vor sa va ajute, lasati-i! Spuneti-le doar ca sunteti obosite si vreti sa dormiti si ce nevoi aveti de la ei. Sigur vor intelege.

Care e cel mai greu lucru?

Depinde de voi. Prietenii nostri presupun ca ne e greu cu trezitul noaptea si cu hranitul. Adevarul este ca nu. Pentru ca ne trezim amandoi, desi unul din nou este a doua zi 12 ore la serviciu. Cand faci lucrurile in 2, e mult mai usor. Si cand te mai si amuzi de anumite situatii. De aceea cred eu ca doar cuplurile bine sudate se vor intelege bine si dupa ce le apar copiii in viata. Pentru ca e o perioada de incercari, nu este simplu. Copilul este al amandurora, nu doar al mamei. Iar mama, chiar daca nu pleaca a doua zi la birou, are 12 ore cel putin de ”job” non stop, in care abia face dus si abia mananca.

Pentru mine greu a fost si continua sa fie pastrarea echilibrului intre ele doua, fetele. Am mereu in gand ca cea mare trebuie sa isi traiasca si ea copilaria, sa nu o supraresponsabilizez si nici sa nu o privez de anumite momente specifice varstei ei. Inca mai lucrez la acest echilibru, caci in prima luna nu am fost multumita de mine…:( Dar invat si eu, citesc, vorbesc cu specialist si….mai ales, imi ascult inima si copilul.

Sa va fie de folos! Si sa va bucurati de momente frumoase impreuna cu familia voastra! Sunt unice!

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!

Sursa foto: aici