rabbit-1158594_1920A fost si 1 iunie si, ca in fiecare an, i-am veselit pe copii, asa cum am putut si stiut mai bine. Desi e ziua lor in fiecare zi, pentru ca, sa recunoastem, cam tot ce facem noi se invarte in jurul lor. Sa le fie lor bine, sa fie fericiti si sanatosi, sa petrecem cat mai mult timp cu ei, sa aiba activitati cat mai variate si tot asa. Dar 1 iunie anul acesta a fost si prilej pentru noi sa ne amintim de copilaria noastra, de prima noastra zi de vara adevarata si cum petreceam atunci. Daca numaram azi cate masinute au baietii nostri sau cate jucarii bebelusi au fetele noastre, ne dam seama ca ei traiesc intr-un adevarat paradis. Ieri cineva din generatia mea spunea ca l-au luat copiii in ras cand au auzit ca acum 40 de ani un copil avea o papusa si era fericit, iar daca o avea pe a doua, era cu adevarat bogatie pentru el!

Camera fetei la noi e, de departe, un paradis. Chiar si pentru mine. Ma mai asez uneori pe jos, in dimineti cand ma hotarasc sa ii fac eu ordine, dupa ce pleaca la scoala. Si ma uit lung, la fiecare perete in parte, la etajere, la cutii, la birou, la dulap si peste dulap, sub pat, in toate colturile populate cu jocuri si jucarii de tot felul. Si ma tot gandesc cum a ajuns sa aiba atatea, pentru ca eu nu am pledat niciodata pentru cantitate, ci pentru calitate. Si nu imi amintesc sa fi cumparat compulsiv, nicidecum. Probabil avem prieteni care o iubesc foarte mult, imi zic, ridicandu-ma de jos, in timp ce inca mai am in cap camera copilariei mele de la parinti sau de la bunici, cu cele cateva papusi, pentru ca deh, ai mai mai calatorisera putin prin vecini si mai adusesera cu ei papusi blonde cu sortulet, care se alaturasera pe raft brandului romanesc de atunci.

Dar sunt prea multe totusi. Asa ca, de cativa ani incoace, de cand s-a mai detasat de ele, i-am propus un joc: la fiecare papusa/jucarie primita, selecteaza din cele vechi si se hotaraste cui sa o daruiasca – unor familii mai putin norocoase, sau unui prieten mai mic de varsta. A acceptat si ne-am bucurat cu totii, gestul ii aduce bucurie si de multe ori ia ea initiativa in directia asta.

Si cu toate acestea, raman prea multe. 🙂 Asa ca, odata la 1-2 luni, cand facem curat mai serios si sortam haine si jucarii deopotriva, cateva pungi de jucarii ajung la copiii de la Urlati. Avem si niste reguli dupa care selectam:

  • Jucaria este pentru o varsta mult mai mica fata de varsta ei de acum
  • Nu are o valoare sentimentala prea mare – nu e de la bunici, de la aniversari etc
  • Sa fie neaparat curata si functionala
  • Sa ne punem intrebarea: daca am primi-o noi, ne-ar placea si ne-am bucura sa ne jucam cu ea?

Pe la 3-4 ani se vaita la toata lumea, cum prindea ocazia: mami imi ia jucariile mai vechi si le da de pomana la copiii sarmani. Dupa ce a mai crescut un pic, i-am povestit despre acesti copii si de ce e bine sa dam acolo jucarii si hainute. Apoi a mers si ea acolo, i-a vazut si s-a jucat cu ei. Ii este mult mai usor sa renunte la jucarii/lucruri ale ei, pentru ca incepe sa inteleaga despre ce este vorba.

Pentru ca marketingul este destul de agresiv pe nisa aceasta, i-am povestit si despre rolul reclamelor. Si a inceput sa inteleaga ca nu poate avea tot ce vede la televizor sau in magazine. Cu greu, dar facem progrese.

E grea viata de copil, cu atatea tentatii, dar daca nu le explicam despre ce este vorba si doar le interzicem, li se va parea si mai grea. In orice caz, joaca si jucariile sunt esentiale pentru copilarie si pentru dezvoltarea lor, a copiilor. Este modul lor de a descifra lumea si de a interactiona cu bucati din ea! Sa le oferim frumos si cumpatat aceste experiente! Alaturi de ei!

Sa ne fie de folos!

Sursa foto: aici