Weekend-ul este momentul ideal pentru a petrece timp cu familia, mai ales dupa o saptamana incarcata! Ne dorim sa facem cat mai multe lucruri, in special daca in timpul saptamanii suntem la serviciu si nu apucam sa petrecem suficient timp cu cei mici. Uitam insa deseori ca weekend-ul trebuie sa aiba si momente dedicate noua, care sa ne ajute sa ne incarcam bateriile si sa incepem noua saptamana cu bucurie si energie!

Nu stiu cum este in cazul vostru, dar mie mi s-a intamplat de multe ori sa ajung la finalul weekend-ului simtindu-ma complet epuizata. Chiar daca planificam activitati dragute impreuna cu familia, uneori ziua de luni ma gasea obosita si nemultumita ca nu reuseam sa fac tot ce mi-as fi dorit!

Noi calatorim des in weekend si asta face programul nostru si mai incarcat, asa ca mi-am dorit mult sa reusesc sa planific weekend-uri care sa ne faca pe toti trei fericiti. Iar ceea ce cred eu ca este secretul unui weekend cu adevarat reusit este echilibrul!

Echilibrul acesta inseamna sa reusim sa le daruim celor mici atentia si dragostea noastra, dar sa ne daruim si noua momente care sa ne incarce de buna-dispozitie! Inseamna sa le oferim copiilor timp de calitate, dar sa ne oferim si noua timp doar pentru noi!

In timp, am invatat ca un weekend care sa ma faca sa ma simt implinita este o combinatie de momente frumoase cu copilul meu si momente aparte pentru mine, dar si pentru relatia de cuplu. Mi-am dat seama ca ii pot oferi copilului weekend-uri minunate chiar daca imi ofer timp si doar pentru mine. Si chiar am observat ca weekend-uri acestea echilibrate sunt cele in care sunt mereu incarcata de buna-dispozitie si pot fi cea mai vesela si jucausa companie pentru copilul meu!

Daca si voua vi se intampla sa simtiti ca weekend-urile nu va incarca de suficienta energie, sper ca ideile noastre sa va ajute sa schimbati asta! Pentru mine, un weekend ideal este cel in care reusesc sa imbin trei elemente: timp de calitate alaturi de copil, timp doar pentru mine si timp pentru relatia de cuplu! Nu reusesc mereu sa fac asta, desi mi-as dori, dar atunci cand reusim avem parte de cele mai frumoase weekend-uri pentru toti trei.

Iata cum planificam noi activitatile astfel incat sa avem timp de toate astea in cele doua zile de weekend:

Timp de calitate alaturi de copil

Incerc ca la fiecare final de saptamana sa planific cateva activitati care stiu ca il vor face fericit pe Bogdan. Stiu ca atentia si dragostea noastra conteaza enorm pentru el, asa ca activitatile acestea sunt un mod minunat de a-l face sa se simta important si iubit!

Ideile noastre preferate de activitati sunt:

  • Activitatile propuse chiar de copil: Il intrebam ce si-ar dori sa faca si punem in practica ideile lui! El este mereu incantat sa stie ca poate decide o parte din program, iar noi avem ocazia sa redevenim copii lasandu-ne ghidati de el! 🙂
  • Vizite la muzeu, la gradina zoologica sau la ferma: Sunt oportunitati frumoase de a petrece timp impreuna si a invata lucruri noi!
  • Descoperirea unui loc nou: Uneori este vorba de un parc aflat departe de casa noastra, in care nu mergem de obicei. Alteori este vorba de o locatie noua in care sa mergem sa bem un suc de fructe sau sa ne delectam cu o inghetata. Indiferent de locul in sine, copiii se bucura mereu sa aiba parte de noi “aventuri”.
  • O excursie de o zi: Atunci cand nu calatorim in weekend, parca tot nu putem sta prea mult in casa! 🙂 Asa ca planuim excursii de o zi in locuri dragute care sunt relative aproape de casa. Ne intoarcem mereu acasa cu experiente frumoase si amintiri dragi! Despre destinatii de weekend aproape de Bucuresti a scris Florina un articol plin de idei faine aici.

Timp doar pentru mine

Stiu ca timpul liber este un “rasfat” pe care ca mame nu prea ni-l permitem des. Insa avem atat de mare nevoie de el! Pe mine m-a ajutat foarte mult sa planific cat mai des un timp in care Bogdan sa iasa pe afara cu tatal lui, iar eu sa pot ramane acasa singura. Alteori plec eu de acasa pentru cateva ore si ii las pe ei singuri. Indiferent de varinta, timpul acela pe care il pot dedica activitatilor pe care imi doresc sa le fac pentru mine conteaza enorm! Chiar si cateva ore in care sa fiu total deconectata de rolul de mama ma ajuta sa ma incarc de energie.

O idee care ne ajuta pe noi sa avem timp liber ca parinti sunt intalnirile parinte-copil. Practic ele inseamna ca unul dintre parinti il invita pe copil la o intalnire in care sa faca o activitate draguta impreuna. In acest fel copilul se bucura de un moment in care atentia parintelui este indreptata exclusiv catre el, iar celalalt parinte are parte de o bine-meritata pauza.

Ca sa aveti mereu inspiratie pentru aceste intalniri, puteti scrie multe idei pe diferite biletele si sa le puneti pe toate intr-o cutie. In acest fel, de fiecare data cand vreti sa planificati o intalnire, doar extrageti un biletel si gata! 🙂

Ideile noastre atat pentru intalniri mama-copil, cat si pentru intalniri tata-copil le-am impartasit pe larg pe blogul meu in limba engleza. Daca aveti nevoie de inspiratie, le gasiti aici: 21 great mom-child date ideas to make your child happy si 19 wonderful dad-child date ideas that every father should try.

Timp pentru relatia de cuplu

In cazul meu, chiar mai greu decat sa gasesc timp pentru mine este sa gasesc timp pentru relatia de cuplu. De multe ori imi este dor de plimbarile in doi, de cinele lungi si linistite la restaurant, de filmele vazute imbratisati la cinematograf.

Timpul dedicat cuplului este foarte important, pentru ca mentine acea conexiune emotionala care ii ajuta pe ambii parteneri sa treaca mai usor peste momentele dificile. Daca aveti cu cine lasa copiii pentru cateva ore in weekend, o intalnire in doi in care sa faceti ceva frumos impreuna poate face minuni pentru relatie.

Iar daca nu aveti ajutor, inca exista variante! Una dintre ele poate fi o iesire la un restaurant cu loc de joaca pentru copii. In acest fel cei mici sunt ocupati cu joaca, iar parintii se pot concentra unul la altul. O alta idee care mie imi place mult sunt “intalnirile” de cuplu petrecute acasa, dupa ce copilul adoarme.

Si in cazul acesta puteti crea o cutie cu idei scrise pe biletele, ca sa va fie usor sa gasiti inspiratie oricand aveti nevoie! Iata cateva din ideile noastre preferate: seara cu maraton de filme (sau seriale), seara cu vin si ciocolata, seara cu jocuri de societate.

Pentru mine gasirea acestui echilibru a fost cheia pentru planificarea unori weekend-uri minunate care ne-au facut fericiti pe toti trei! Inca mai facem eforturi ca sa reusim asta cat mai des, dar sunt sigura ca in timp va deveni tot mai usor!

La final nu pot decat sa va doresc weekend-uri cat mai frumoase in familie! Sa va bucurati din plin de fiecare moment, sa nu uitati s ava acordati timp pentru voi si sa incepeti mereu noua saptamana cu bucurie si voie buna!

Materialul este scris de mama blogger Raluca Loteanu, prietena a blogului nostru, care scrie la RalucaLoteanu.ro si PlayfulNotes.com; mama unui baiatel dragalas de 3 ani si jumatate pe nume Bogdan. Iata ce va mai spune Raluca despre ea:

”Imi place sa scriu despre parenting cu blandete si calatorii in familie si sper sa inspir si alti parinti prin experientele impartasite pe blog; am studiat consultanta in management, dar momentan stau acasa cu Bogdan si ma ocup de blogging si proiecte online; locuim de cateva luni in California si ne bucuram din plin de „aventura” noastra americana.”

Raluca, iti multumim tare mult pentru ideile de astazi si te mai asteptam pe aici, la rubrica de Parenting, unde ne scriu invitati dragi, din cand in cand, cand au inspiratie si dor de a scrie pe florinabadea.ro.

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!

Sursa foto: Canva