Ati auzit si voi de la diversi, in timpul sarcinii, ca nu trebuie sa mergeti la dentist, ca e interzis orice tratament si ca veti ajunge sa pierdeti efectiv dinti, pentru ca bebelusul preia calciul din dintii mamei? Sau ca nu aveti voie sa va clatiti cu nimic, iar ca toate problemele aparute trebuie sa astepte pana dupa ce nasteti sau dupa ce terminati de alaptat? Probabil ati socotit cate zeci de luni ar trebui sa asteptati pana la acel moment si v-ati gandit cu groaza ce veti face in cazul in care chiar ati avea nevoie de o interventie, ca doar nu v-ati chinui asa cu anii, nu? Vedeti, de aceea e bine sa consultati medicul de specialitate pentru orice problema de sanatate care apare, in general, dar mai ales in perioada sarcinii. Norocul meu a fost ca la acel prim moment aveam acelasi medic stomatolog care ma trata de 8 ani.

Asa ca am verificat repede la sursa cat sunt de veridice acele informatii care imi trecusera pe la ureche. Am uitat sa va spun ca in medicul stomatolog care ma trateaza acum chiar am incredere oarba, pentru ca cei 16 ani de cand ma trateaza atat pe mine, cat si pe toti ai mei, sunt cea mai buna dovada de profesionalism. Asa ca sunt greu de corupt sa calc in alte cabinete, oricat de bine ar arata si oricat de ofertante ar fi. 🙂

Prin urmare, sarcina poate afecta multe dintre aspectele vietii unei femei, iar sanatatea orala nu face exceptie. Sunteti norocoase daca nu ati avut probleme de niciun fel pe parcursul acelor luni. La a doua sarcina, eu eram in pragul de a incepe tratamentul ortodontic (cu montarea aparatelor dentare fixe). Deindata ce am aflat de sarcina, l-am intrerupt, pentru ca stiam dinainte planul de tratament care cuprindea si extractii, pentru ca ar fi trebuit sa fac niste radiografii si acestea sunt contraindicate in aceasta perioada. Asa ca m-am oprit, cu acordul medicului de specialitate. Din fericire, in timpul sarcinii nu am avut probleme urgente cu dantura, nu a fost nevoie de interventii majore.

Iata insa lista actiunilor intreprinse, pentru a ma asigura ca pastrez sanatatea orala in parametri normali:

  • am fost o data pe trimestru la medic, la control;
  • am aflat ca, in caz de orice problema, cel mai bun moment pentru a vizita medicul este trimestrul al doilea – atunci se afla organismul intr-o stare de echilibru;
  • am fost mult mai atenta la igiena dentara, mai ales ca dimineata imi era foarte rau si ma spalam cu mare dificultate pe dinti;
  • am schimbat periuta dentara, cu una care avea consistenta medie, pentru ca sangerarile gingivale nu m-au ocolit nici pe mine;
  • am folosit ata dentara mai mult decat o fac de obicei, pentru zonele mai putin accesibile – fiindu-mi rau, nu puteam efectiv sa insist in anumite zone, iar ata dentara nu mi se parea atat de agresiva;
  • am insistat pe curatarea limbii dimineata, cu tot disconfortul pe care il aveam (de nenumarate ori, in primul trimestru, varsam dimineata imediat cum puneam periuta in actiune si cred ca tot blocul stia ca ma spalam eu pe dinti); pe limba se aduna cele mai multe bacterii in timpul noptii, pe care e bine sa le indepartam dimineata, imediat;
  • am fost mai atenta la apa de gura – se pare ca este ok fluorul, insa apa de gura nu trebuie sa contina alcool;
  • am facut detartraj si periaj profesional la cabinet, in trimestrul al doilea;
  • am evitat si mai mult lichidele carbogazoase dulci – acestea favorizeaza cariile dentare;
  • am evitat cat am putut zaharul si amidonul – acestea pot produce atacuri acide asupra dintilor;
  • am mancat fructe si legume proaspete;
  • NU am baut nicio gura de alcool si NU am fumat;
  • am consumat lapte si am baut apa.

Prin urmare:

Ideea 1: In timpul sarcinii nu poti efectua niciun tratament la medicul dentist. Mit.

Adevarul: pentru orice problema, adresati-va medicului si spuneti-i ca sunteti insarcinata precum si numarul de saptamani de sarcina. Nu presupuneti nimic, nu scrieti pe forumuri si nu va tratati acasa cu nimic. Poate fi extrem de periculos pentru voi si pentru copil!

Ideea 2: Fatul preia calciul din dintii mamei si mamele ajung sa isi piarda dintii in timpul sarcinii. Mit. 

Este adevarat ca in timpul sarcinii pot aparea modificari in cavitatea bucala, care pot intari aceste convingeri ale femeilor insarcinate. Dar tocmai de aceea gravidele trebuie sa mearga la medic, atat la cel care le urmareste sarcina, cat si la dentist. Sa se asigure ca au un aport optim de calciu, pentru ca dintii si oasele copilului se dezvolta normal, sa bea lapte si, daca medicii le recomanda, sa includa in dieta lor suplimente de vitamine, minerale si calciu.

Ideea 3: Radiografia dentara nu este indicata in timpul sarcinii. Adevarat!

Desi nivelul radiatiilor aparute pe parcursul executarii radiografiilor dentare este foarte redus, radiografiile dentare vor fi evitate in timpul sarcinii, cu atat mai mult in timpul primului trimestru de sarcina.

Probleme care pot aparea in timpul sarcinii, conform Ghidului pentru pacienti – „Mijloace de igienizare a cavitatii bucale”, autori: Marian Cuculescu, Corina-Mona Buzea, Cristina Teodora Preoteasa:

  • Gingivita de sarcina – modificarile de la nivelul gingiilor, ori gingii mai rosii la culoare cu sangerari la periajul dentar, ori sangerare gingivala abundenta, insotita de umflare a acestora. Acestea sunt modificari inflamatorii, ca urmare a raspunsului exagerat la acumularea placii dentare microbiene, pe fondul unui dezechilibru hormonal. De obicei, dupa nastere se atenueaza, fara o vindecare completa insa, in lipsa unui tratament corespunzator.
  • Tumora de sarcina – o crestere in volum a marginii gingivale libere. Aceasta apare sub forma unor umflaturi de culoare roz sau rosii, la nivelul papilei interdentare sau la nivelul marginii gingivale libere, provocand un mic disconfort si sangerand cu usurinta. Tumora de sarcina nu este cancerigena!! Cauzele sunt necunoscute, insa este importanta igiena orala in sarcina. Prezenta la medicul dentist este urgenta si extrem de importanta in acest caz. Doar acesta decide ce masuri se pot lua, de obicei detartraje blande. Alte solutii se vor adopta doar daca gravida prezinta disconfort major la mestecarea alimentelor sau daca tumora prezinta un aspect nefizionomic.
  • Eroziuni de smalt – sunt demineralizari si eroziuni acide ale smaltului, care apar de obicei pe fetele dinspre limba ale dintilor frontali superiori. In aceste conditii, femeii insarcinate i se recomanda clatiri cu solutii saline sau preparate cu bicarbonat de sodiu, pentru a neutraliza pH-ul acid, rezultat in urma varsaturii.

Prin urmare, pentru orice problema de sanatate orala in timpul sarcinii ar trebui sa existe o solutie, daca femeia insarcinata isi face o programare la medicul ei dentist.

Va doresc sanatate si o sarcina usoara! Sa va bucurati din plin de aceasta perioada magica pentru o mama!

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!

Sursa foto: aici