E bine sa ne bucuram daca avem copii activi, veseli si pusi tot timpul pe glume. De altfel, care e treaba copilului – vorba lui Creanga – nu sa fie mereu zglobiu si sa simta copilaria in toata frumusetea ei? Psihologii ne spun ca nu e deloc in ordine sa avem un copil ”cuminte”. La noi este clar ca nu avem de ce sa ne facem griji – departe de noi cumintenia. 🙂 Cu toate acestea, sunt momente in care simtim nevoia de un pic de liniste, care poate nu e neaparat nevoia noastra, cat si a ei, care se vede clar ca este la varful maxim de oboseala, dupa o zi intreaga de activitati. Asa am invatat sa ii introducem jocurile statice, care presupun concentrare si atentie, si care exclud miscarea de orice fel – genul acela de jocuri precum Lego junior, cu un numar de piese care te capteaza prin provocarea pe care ti-o lanseaza.

Sa nu va inchipuiti ca a fost cumva usor de la inceput. Dimpotriva. Este extrem de dificil sa pui un copil activ, cu o inteligenta fizica preponderenta, sa desfasoare activitati statice. De altfel, aceasta a fost si problema noastra cu scoala. Este ok tot ce se intampla acolo, mai putin partea de stat pe scaun 50 min si partea de stat acasa pe scaun cateva ore sa faca teme. E imposibil sa ii ceri asa ceva si cine are pentru copil o astfel de cerinta inseamna ca nu il cunoaste si nu cunoaste de fapt profilul unui copil de 6-7 ani si nevoia lui de miscare la aceasta varsta.

Cu toate acestea, am gandit ca este necesar sa ii cultiv copilului nostru concentrarea pentru o anumita activitate si mai ales capabilitatea de a duce la bun sfarsit o activitate inceputa. Ceea ce marturisesc ca a fost foarte dificil. Pentru ca incepea o activitate, se plictisea dupa cateva minute si apoi o abandona. Si eu eram extrem de ingrijorata, pentru ca nu vedeam in viitor si ma si gandeam ca are un deficit de atentie care ar trebui tratat. Asa ca am inceput sa ii selectez jocuri care sa o capteze in asemenea masura incat sa isi dezvolte capabilitatea de concentrare pe termen din ce in ce mai lung. Am inceput cu puzzle, cu mai putin piese, caci nu voiam sa fie speriata inca de la inceput si coplesita de numarul mare de piese pe care il avea de manuit. Si am vazut ca merge. In felul acesta, progresiv, cate 10 minute, apoi 15 si apoi 30 de minute, incepeam sa ne concentram impreuna pe o astfel de activitate. Am incercat sa nu fiu prea serioasa – eu am tendinta sa iau in serios chiar si jocurile. 🙂 Si chiar ne distram. Asa se face, ca dupa ce am marit perioada de concentrare prin sporirea gradului de dificultate – mai multe piese ale jocurilor de tip puzzle sau lego, alte tipuri de jocuri de gandire precum Monopoly sau Scrabble, acum putem sta impreuna si peste 1 ora la un singur joc, fara sa mai simta nevoia sa se ridice neaparat sau sa abandoneze din cauza plictiselii. Dimpotriva, cere ea mai multe runde. 🙂

Sunt cateva concluzii insa aici, care au legatura mai mult cu parintii decat cu copiii:

  • E foarte important sa ne educam noi pe noi insine in sensul in care vrem sa vedem progrese la copil. Lucrand cu ea, mi-am dat seama ca si eu sufeream de aceeasi lipsa de rabdare si concentrare pe termen lung pe o singura activitate, distribuindu-mi atentia in acelasi timp pe treburile casei, pe telefon sau alte lucruri care ma preocupau in acelasi timp.
  • Seara e bine sa lasam orice activitate casnica si sa ne concentram pe copii si nevoile lor, caci altfel cu siguranta vom prelungi momentul de culcare foarte mult. Ei simt ca nu le acordam intreaga atentie si prin urmare o cer continuu. Pana reusim noi sa o oferim sau pana incep tantrumurile de seara.
  • Calmul nostru si dorinta noastra de liniste progresiva, de a finaliza activitati simple pe moment, fara sa trecem de la una la cealalta vor servi despre exemplu pentru copil. Asa ca va fi mai simplu sa isi organizeze singur ghiozdanul pentru scoala, fara sa il abandoneze deschis si nefinalizat, sau sa isi aleaga hainutele pentru a doua zi, gandindu-se in detaliu la toate obiectele, fara sa mai uite ceva.

Prin urmare, daca vrem sa vedem la copiii nostri ceva, e bine sa ne cercetam pe noi insine sa vedem daca noi avem cultivat acel ceva. Copiii sunt oglinda noastra, sa nu uitam niciodata! Daca noi nu avem acel ceva si vrem sa il vedem la copii, e momentul sa incepem cu noi insine procesul de educare!

Sa ne fie de folos!

Sursa foto: aici