Stau pe banca si citesc pentru examen, in fata blocului in care m-am oprit cu caruciorul, in care Mariuca doarme linistita si senina, dupa o masa copioasa de lapte proaspat. E vineri dupa amiaza, ora 6. E umbra si liniste. Ma bucur de o ora in care ma pot concentra sa imi iau si notite. Curand, incepe foiala. Apar masinile in parcare. Oamenii se intorc de pe la locurile de munca, dupa o saptamana de final de vara si se pregatesc rapid pentru plecarea in weekend. Pe rand, imi apar prin fata: un tata (supraponderal) care taraste o lada frigorifica imensa dupa el. Il urmeaza fiul sau, cu aceeasi alura, carand o saltea de plaja mai mare decat el. Dupa o vreme, o mama impinge la carucior si ii indeasa pe gat copilului de nici 1 an pufuleti dintr-o punga. O alta mama ii striga pe copiii care se aflau afara, ca sa se pregateasca si ei de plecare. Apar si copiii, fete de nici 10 ani, care rontaiau cu spor dintr-o punga imensa de chipsuri, in timp ce gafaiu alene pe scarile de la intrare in bloc. Aproape imediat imi amintesc de ce imi spunea cu o seara in urma fiica mea ce mare, care e in clasa a II-a acum – cum ca in scoala exista un chiosc de la care colegii isi cumpara in pauza: sucuri, chipsuri, ciocolata, biscuiti. Discutiile legate de meniul de la gradinita din urma cu 5 ani imi revin in minte mai vii decat niciodata.

Am cautat gradinita ca fiecare dintre voi, cu fervoare si cu vigilenta, am luat referinte online, din randul parintilor si al copiilor, al clasamentelor, al inspectoratului si al altor persoane = – toate acestea cu 1 an inaintea inscrierii. Primul criteriu dupa care am ales-o a fost proximitatea. Imi doream sa plecam de acasa cu 10 – 15 minute inainte de ora intrarii si nu sa parcurgem orasul in masina dimineata cate o ora, cu copilul adormit si indispus, iar noi cu presiunea timpului mereu in cap. Ce ne-am dorit am si aflat, peste 1 an. As avea multe de schimbat in gradinita in care am petrecut timp 3 ani, dar ce m-a frapat cel mai tare a fost meniul. In discutiile pe care le avusesem initial, meniul era pregatit in bucataria gradinitei, mancare proaspata si sanatoasa pentru cei mici, micile deserturi inofensive (orez cu lapte, taitei cu lapte, mar ras cu biscuite) erau pregatite acolo pentru cei mici. Si au fost, pentru 1-2 saptamani de la inceputul anului scolar. Dupa care, cele 2 gustari au inceput sa se transforme in Barni si Magura tot mai des. In prima saptamana am ramas socata, imi amintesc ca am si facut o foto cu meniul. Dupa care a devenit o regula. Dupa a treia saptamana deja nu am mai rabdat si m-am infiintat la usa administratorei, ca sa platesc contributia lunara (da, nu se putea plati online!!). Am deschis subiectul imediat, fara ocolisuri, dar durata lui de viata a fost mica. Raspunsul a fost sec: ”Meniul e facut de doamna directoare si e mereu compus din feluri de mancare proaspete si gustoase. Sper ca nu va plangeti!”. Am simtit cum ma aricesc si bunul meu simt de acasa a disparut brusc. Mi-a iesit un raspuns instant: ”Foarte bine! Doar ca meniul e pentru cei mici, copiii nostri, si nu pentru doamna directoare! NU vad de ce copiii nostri ar trebui sa manance zilnic 2 gustari de dulciuri procesate, ca nu sunt adulti, sunt copiii de 3-5 ani!”. Aproape m-a dat afara din birou si m-a trimis sa vorbesc cu doamnele educatoare sau chiar cu doamna directoare, daca am ales sa ma plang de o gradinita atat de buna, careia ii pasa de copii si de parinti si face totul pentru ei. Am iesit, ma priveau ostili vreo 10 parinti care stateau cuminti la coada sa plateasca darile la gradinita, pe un culoar fara lumina si fara aerisire, la o ora la care trebuia sa fi ajuns demult la birou si cand gustarile din meniul copiilor chiar nu mai contau, in fata condicii de prezenta de la locul de munca.

Povestea a continuat. Pe scurt, am vorbit cu toti cei indicati, de la educatori pana la director. M-au scanat, m-au ascultat nerabdatori sa termine o astfel de discutie inutila si la final am si aflat motivul pentru care se parea ca pe meniul zilnic al copiilor se aflau asemenea asa zise alimente total nepotrivite copiilor de 3-5 ani: faptul ca ei nu mananca altceva (?!) si ca toate incercarile (nu stiu care au fost acelea) de la pune pe masa iaurt, combinatii de iart cu fructe naturale sau alte deserturi sanatoase pregatite in bucatarie, au esuat. Astfel de gustari raman nemancate, copiii spun acasa ca nu au primit gustare si parintii se supara ca dau banii degeaba, iar copiii pleaca suparati si nemancati de la gradinita!!!?? Am argumentat ca e mai bine sa plece acum suparati si nemancati daca e vorba de zahar procesat, decat sa bata cabinetele diabetologilor, nutritionistilor sau cardiologilor peste 30 de ani. Fara folos. M-au privit ironic si mi-au promis ca schimba gustarile daca am acordul parintilor. Si ca cea mica a mea nu va mai primi gustare in zilele in care pe meniu erau altfel de dulciuri pe care noi nu le acceptam. Pentru ca gradinita nu face meniu special pentru un singur copil nemultumit! A fost una dintre cele mai inutile conversatii pe care am avut-o vreodata cu cineva. Un dialog al surzilor. Am avut aceeasi senzatie in sedinta cu parintii in care am ridicat problema. Nici nu mai stiu ce m-a afectat cel mai tare atunci – nepasarea si uimirea cu care ma priveau parintii colegilor de grupa ai fetei sau iresponsabilitatea cu care tratau subiectul chiar liderii acestei comunitati de copii si parinti.

Pentru noi, problema avea sa se rezolve curand, intr-un mod si mai nefericit. Am aflat de alergiile la grau si secara ale celei mici, lucru care insemna ca trebuia sa ii ducem zilnic paine si gustare speciala. Ca deh, gradinita nu facea meniu special pentru un singur copil. 🙁 Dar oare un singur copil era in acea comunitate cu o problema alimentara? Cati oare or fi fost cu intolerante sau cu alte probleme mai grave? Ce sanse are un copil cu astfel de probleme la o alimentatie corecta si sigura, intr-o comunitate care in loc sa il sprijine si sa il ocroteasca, in discrimineaza prin nepasare? Probabil ceilalti parinti nu ii lasau la masa pe copii, ca sa fie siguri ca nu mananca ceva periculos pentru sanatatea lor. Mai sigur si mai simplu oricum decat sa poarte o asemenea discutie cu cei care ii asigurasera la intrarea in gradinita ca totul va fi bine pentru copilul lor.

Pana sa intre la gradinita, copilul meu nu stia ce este ciocolata sau derivatele. Nu ne simteam handicapati si nici vinovati pentru acest lucru. Desi parintii de la bloc ne priveau ca pe niste…sectanti. 🙁 La aniversari, imparteau in stanga si in dreapta prajituri de cofetarie, fara discernamant, tuturor copilasilor. I-am rugat sa nu mai faca asta si, daca o fac, as vrea ca fata mea sa nu mai fie imbiata daca refuza. Cel mai amuzat raspuns a fost in partea unei vecine care s-a uitat ingrijorata la mine: ”Dar de ce, e bolnava?” 🙁 Mi-am dat seama ca nu are rost sa ii explic cum stau lucrurile, i-am spus doar ca nu mananca si prefer sa nu o mai imbie cu nimic.

Asa ca, pentru voi, cei care va asigurati ca acasa puiul vostru sa primeasca pana la 2-3 ani doar hrana pentru minte si corp sanatos si nu mizeriile numite alimente care se vand in ambalaje atragatoare pentru copii, trimit acum un mesaj: pastrati-va vigilenta si dupa ce copilul vostru intra la gradinita si apoi la scoala! Intra de fapt intr-o lume care a uitat demult ca acestea sunt sisteme care ar trebui sa apere interesele copilului si au in spate doar interese comerciale! Pentru voi ceilalti, precum parintii din grupa fetei mele, care acum au copii de scoala: doar sa stiti, ca niciodata nu e prea tarziu sa reveniti pe calea meselor si a gustarilor cu adevarat sanatoase, care asigura cresterea intelectuala a copiilor vostri, nu numai pe cea fizica, care de multe ori e atat de inselatoare. Iar pentru noi toti, am un mesaj: aparati drepturile copiilor vostri! Dreptul la sanatate este unul dintre cele mai importante! Fiti puternici, fiti hotarati, nu fiti ca mine, care la vremea aceea nu am avut sustinatori si nici puterea de a merge mai departe si m-am lasat infranta de un sistem prea mare si persiflator pentru resursele mele de atunci.

Copiii nu au nevoie de zahar, nu au nevoie de sare. Copiilor nu trebuie sa li se dea mancare fara acordul parintilor. Parintii trebuie sa fie consultati in legatura cu meniul copiilor si cu ingredientele pe care le are fiecare fel de mancare. Iar parintii trebuie sa fie constienti de faptul ca zaharul si sarea pe termen lung afecteaza creierul copiilor, nu doar corpul! Ca sa devina constienti, parintii au datoria de a se informa, asa incat sa faca alegeri in cunostinta de cauza si sa poata apara dreptul copiilor la o viata sanatoasa, inca de la varstele cele mai mici.

Mergeti in gradinite si sustineti dreptul copiilor la hrana pentru minte si corp sanatos! Cereti sa vi se arate meniul in avans si sa il aprobati, cereti meniu special pentru copiii vostri daca acestia au alergii, intolerante sau alte afectiuni! Penalizati, sesizati si protestati la orice abatere! Sunt copiii vostri, voi i-ati adus pe lume si voi ii cresteti. Sistemul are datoria sa va respecte dorintele si alegerile, nu sa invoce argumente impotriva voastra si a celor mici! Mergeti si cereti! Mergeti si aparati dreptul copiilor la sanatate si la o alimentatie care sa le incurajeze cresterea, nu sa faca din ei niste copii irascibili, apatici sau hiperactivi, fara satietate! Actionati acum, cand se formeaza gustul si se instaleaza bine in creier! Voi trebuie sa formati gusturile copiilor in directia cea spre sanatate, ca e mai buna decat toate!

Mergeti, cereti si aparati drepturile copiilor! Copiii au nevoie de voi sa faceti asta pentru ei acum si va vor multumi peste ani!

Despre cum sa ii atragem pe cei mici catre mancare sanatoasa, am scris recent aici. Poate va inspira!

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!

Sursa foto: aici