Ne-am obisnuit ca atunci cand mergem in vizita sa ducem si ceva dulce, un desert. Probabil am vazut pe vremuri la parintii nostri ca duceau gogosi, chec sau tort la nasi si la prieteni, cu ocazia aniversarilor in familie sau a petrecerilor. Doar ca noi nu mai avem nici timp si nici chef sa mai gatim, asa ca ne ducem repede la cofetaria din colt si cumparam ceva. Nu ne mai intrebam unde ducem acel ceva – la o familie cu copii mai mici sau mai mari, la prieteni care vor sa slabeasca sau la prieteni care pur si simplu vor sa se lase si sa nu isi mai aplice o asemenea doza de zahar. Vrem sa ducem ceva, ca ne este jena sa mergem fara si ca oricum e complicat sa duci mereu un dar personalizat pentru fiecare familie. Ma recunosc si eu de multe ori in aceasta situatie, asa ca imi fac aici mea culpa, cum se zice. Sunt de acord ca aceste atentii ne reprezinta pe noi, cei care daruim, dar ar trebui sa fie si in spiritul familiei care primeste. Scrisoarea de mai jos este asadar atat pentru prietenii nostri din prezent, dar si pentru cei care vor sa devina prieteni cu noi. Poate va inspira!

Dragii nostri, momentele petrecute impreuna sunt unele dintre cele mai frumoase si abia le asteptam, atat noi, cat si copiii. Prietenia este una dintre valorile noastre cele mai de pret! Suntem prieteni cu unii dintre voi de cand eram copii, cu altii din tineretea noastra, iar cu altii ne-a prins maturitatea in toata fazele sale. Ne stim bucurii, ne-am tinut copiii in brate, i-am crestinat pe unii dintre ei, ne-am folosit umarul sa plangem pe el cu incredere in momente din cele mai dureroase, am fost in vacante impreuna, am cutreierat tari si am batut muntii, ne-am scaldat in apa marilor si am facut ”talpa” in capitalele lumii. Avem atatea in comun si atatea sa ne spunem! Intalnirile noastre sunt mereu prea scurte, iar subiectele prea multe ca sa le putem ispravi in cateva ore pe care ni le putem permite sa le petrecem impreuna. Timpul zboara prea repede si vrem sa facem mult prea multe cand ne vedem. Aniversarile sunt pline de chiotele copiilor si ne invaluim in harjoneala lor. De multe ori nu putem sa ajungem si trimitem bunicii cu piticii, ca ei sa se poata bucura impreuna si sa nu simta durerea despartirii, care la varsta lor nevinovata ar putea fi o adevarata drama.

De-a lungul anilor, prieteniile s-au cernut singure. Oamenii cu care nu am mai avut afinitati au plecat singuri. Sau am plecat noi de langa ei. Pentru ca nu aveam valori comune. Practic, valorile sunt fundamentul unei prietenii. Ca in orice relatie, fie ea de afaceri sau de dragoste. Ne intalneam si constatam ca nu mai avem subiecte de discutie sau ca pe unul si acelasi subiect aveam viziuni atat de diferite incat parca eram de pe planete diferite. Este ok sa ai viziuni diferite, dar cand ajungi sa ironizezi preocuparile celorlalti sau sa iei in deradere credintele sau pasiunile lor, filosofia lor viata, nu mai este deloc ok. Nu mai este ok pentru intelesul termenului de ”prietenie”, este ok pentru relatia cu o cunostinta, un coleg sau un vecin. Dar pe prieteni aceste valori si credinte comune ii unesc si ii califica practic pentru conceptul de prietenie.

O introducere cam lunga in subiectul materialului de astazi, dar necesara pentru a intari valoarea prieteniei in familia noastra, pe care o transmitem si copiilor. Pentru ca prietenii nostri sunt din familia noastra, cea mare. Asa ii invatam pe pitici. Vrem sa stie ca alaturi de bunici, frati, unchi si nasi, prietenii sunt acei oameni minunati cu care viata ne este mai frumoasa, mai vesela si mai bogata. Ei sunt bogatia noastra cea mai mare!

Dragii nostri, nu va mai temeti sa veniti la noi fara cadouri! Faptul ca ne treceti pragul casei, e cea mai mare bucurie pentru noi. Veniti, pur si simplu! Nu mai pierdeti vremea sa cautati cadouri pentru o vizita, care si asa este extrem de scurta. Stiu ca nu o sa va suparati, de aceea reintaresc aici dorinta mea cea mai mare, aceea de a darui dulciurile pe care vreti sa le aduceti la noi unor batrani ai strazii, unor copii la semafor sau pur si simplu altor oameni pe strada, ca sa aduceti zambete si bucurii acolo unde ceva dulce chiar miroase a amintiri si a copilarie, aduce caldura nostalgiei si speranta in oamenii zilei de azi!

Stiu ca asa e datina, sa mergem la prieteni cu ceva in dar. Dar va rog, nu va mai temeti ca noi sau copiii nostri vor fi dezamagiti daca nu aduceti ceva dulce si daca aduceti altfel de daruri, mai simple si fara bataie de cap, asa incat sa se bucure si mama lor ca politica de ”hrana pentru creier” este sustinuta si de catre prieteni. Copiii nostri stiu deja ce alimente sunt sanatoase si ce e bine sa manance pentru a creste mari si puternici si pentru a avea un creier si mai bun! Ati fi tentati sa spuneti ca din cand in cand nu e asa o mare problema pentru ei, ca am putea face o exceptie si sunt de acord cu voi. Dar ganditi-va insa cat este de relativ termenul exceptie pentru ei! Si cati oameni din jurul lor se vor simti indreptati sa faca o exceptie pentru ei si cu ei: la scoala, de aniversari ale colegilor de clasa, va fi o exceptie. La petrecerile din afara scolii, sigur tot o exceptie este. La bunici, e plin de exceptii! De fapt, la ei o zi intreaga tot o exceptie este. Ca sa nu mai vorbim de vacante de 1-2 saptamani cand bunica ii da o bombonica pe zi (ca o vitamina), o bucata mica de ciocolata pe zi, o prajitura pe zi, un jeleu pe zi, 2 biscuiti fara gluten pe zi si…sigur am uitat ceva. Vedeti cum sta treaba cu exceptiile? Semnificatia termenului se pierde repede in practica si copiii ajung sa faca o regula din aceste exceptii minunate, pe care incep sa le iubeasca. Dar voi sunteti parinti de aceeasi varsta cu noi, avem aceleasi preocupari si o dorinta comuna: copiii nostri sa fie fericiti si sanatosi! Eu cred ca cel mai mare dar pe care il putem oferi copiilor nostri este sanatatea. Ea este doar preocuparea noastra, nimeni din afara familiei nu este interesat de viitorul copiilor nostri si de viata lui de adult. Atunci cand acestia, adulti fiind, se vor trata de dependente (da, zaharul este o dependenta, la fel ca nicotina sau cofeina sau dependenta de tehnologie), colegii si familiile lor nu vor sti ca au contribuit la acestea, inca din copilaria lor. Atunci cand in pragul varstei de 40 de ani sau mai devreme copiii nostri vor fi diagnosticati cu diabet, doar noi voi sti si vom suferi alaturi de ei. Sta in puterea noastra insa ca acum, cand putem face acest lucru, sa formam si sa slefuim gusturile si poftele copiilor nostri, ca sa nu mai simta nevoia mai incolo de dulce si sa nu isi mai trateze durerile sufletului cu acest drog.

Lasati ciocolata si prajiturile si la voi acasa deoparte! Pentru a avea zile mai linistite si a va bucura de comportamente senine ale copiilor vostri. Inconjurati-i de gustari sanatoase, colorate natural, precum legumele si fructele. Sa va fie casa plina de mere, pere, struguri de toate soiurile, gutui si alte minuni ale doamnei Toamna, plina de daruri gustoase si de nutrientii de care corpul si creierul copiilor are atata nevoie.

Invatati-i sa aprecieze mesele gatite in familie si sa mancati impreuna acasa sau in natura, nu sa ii lasati singuri in fata televizorului cu o punga de chipsuri in fata!

Luati impreuna micul dejun dimineata, ca sa le asigurati copiilor combustibil de energie pentru intreaga zi!

Puneti-le la dispozitie gustari sanatoase formate din seminte sau fructe uscate!

Nu lasati in dulapuri, la indemana lor, bomboane sau acadele, ciocolate sau alte asemenea!

Gatiti impreuna cu ei orice alte desert de care au pofta, o data pe saptamana, in weekend! Gasiti inlocuitori sanatosi pentru zahar, sunt atatea optiuni sanatoase (nu zaharina)!

Oferiti-le pentru scoala gustari si pranzuri creative, din ingrediente sanatoase alese cu ei din piata sau de la supermarket si pregatiti-le impreuna cu ei, ca sa ii faceti sa manance cu drag si mandrie!

Faceti o prioritate din calitatea alimentelor, nu din cantitate!

Nu interziceti, oferiti alternative!

Jucati-va impreuna cu ei jocuri care sa le arate ce alimente sunt sanatoase si contribuie la dezvoltarea lor fizica, dar si intelectuala si emotionala! Da, alimentele ne ajuta si in aceste din urma sensuri, ne influenteaza starea de spirit si ne deschid mintea!

Dragostea pentru copiii vostri nu se masoara in numarul de dulciuri pe care i le oferiti si in frumusetea ambalajului acestora! Alfati care e butonul lor cel mai puternic si vorbiti pe limbajul lor: timp impreuna sau poate imbratisari? In orice caz, toti copiii isi doresc iubirea manifestata a parintilor!

Si, in cele din urma, nu uitati ca tot exemplul personal e cel mai puternic! Poate e loc si pentru voi de mai bine, sa nu mai mancati nici la birou si nici pe ascuns atata zahar. Copiii va simt ca nu aveti putere sa sustineti pe deplin mesajul pe care vreti sa il transmiteti lor ca sa ii protejati. Nu puteti sa ii mintiti. Asa ca, incet incet, poate nu va mai ascundeti nici voi dupa frigider, ca sa mancati o briosa. 🙂

Faceti din sanatate o valoare de familie! Pentru o viata mai buna, mai lunga si de calitate, in care sa va bucurati impreuna cat mai mult! Ganditi pentru viitor, nu pe termen scurt!

Explicati-le de ce nu e bine sa manance dulciuri non stop si nici alimente de tip fast food! Explicati-le ca ii iubiti si de aceea nu vreti sa ii lasati sa isi polueze corpul. Probabil vor protesta la inceput, dar cu timpul vor asimila si ei acest comportament si nu va trebui sa ii mai paziti cu atata grija, vor avea singuri grija de ei! Credeti-ma ca stiu ce spun, am un copil cu alergie la grau in casa!

Pastrati-i cat mai nepoluati, acum cand sunt la voi in casa si puteti sa ii influentati, ca atunci cand zboara in lume sa le fie usor sa ramana asa!

Oferiti-le mancare adevarata!

Copiii vostri sunt ca si copiii mei. Imi doresc sa ii vad adulti fericiti si fara sa ingroase randurile la cabinetele medicilor, fie ele de stat sau private. Vreau sa ii vad calatorind prin lume si adunand amintiri si experiente de neuitat, nu retete si cutii de medicamente!

Asa ca data viitoare cand mai sunteti voi insiva tentati sa puneti mana pe o cutie de bomboane sau o ciocolata, fie ele cat de ”fine”, uitati de gest! Indreptati-va catre o carte de colorat sau 1 kg de mere! Ca sa fie o investitie si nu un cost.

Sa ne bucuram deci de copiii nostri si sa avem in gand doar intentia de a-i programa pentru stare de bine si sanatate! Nu e niciodata prea tarziu pentru a incepe!

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!

Sursa foto: aici