Cine ne stie mai bine stie si faptul ca suntem impreuna de 17 ani. S-au facut glume pe seama noastra, ca suntem casatoriti din gradinita si alte asemenea din acelasi registru. Adevarul este ca da, ne-am gasit putin dupa 20 de ani, a fost dragoste la prima vedere si de atunci…e istorie. 🙂 Daca ma intrebati pe mine atunci, nu visam sa ma marit si daca o faceam, in capul meu evenimentul se intampla oricum dupa 30 de ani. In orice caz, ideea mea de atunci ilustreaza zicerea aceea conform careia daca vrei sa il faci pe Dumnezeu sa rada, spune-i planurile tale de viitor. A fost/este un drum cu suisuri si coborasuri, ca in orice relatie de lunga durata, mai ales ca relatia are si ea varstele ei, dar si fiecare dintre noi – aveam visurile noastre la 20 de ani, apoi la 30, iar acum la 40 la fel. Sunt sigura ca si in viitor va fi la fel.

Odata cu trecerea timpului si cu intrebarile celor din jur, ne-am dat seama de lucrurile care ne-au tinut impreuna si au sudat relatia noastra, acolo unde poate la altii s-ar fi fisurat.

Citind si observand in jur, cred ca relatiile de lunga durata care chiar sunt fericite si nu fac compromisuri de dragul copiilor sau al convenientelor sociale, au niste lucruri in comun. Incepusem intr-o vreme sa fac o cercetare pe tema aceasta, insa am renuntat. M-am gandit sa o reiau in clipa in care ma voi intoarce la proiectul cartii pe care vreau sa o scriu. Dar despre toate acestea in postari viitoare.

Asadar, iata care cred eu ca sunt secretele cuplurilor de lunga durata:

  1. Se respecta unul pe celalalt

Eu chiar cred ca limbajul e foarte important. Am auzit cupluri foarte tinere vorbindu-si foarte urat. De la formule de adresare, pana la mesaje de desconsiderare sau umilire, sau si mai rau, injurii. Oameni care spun ca se iubesc si care traiesc alaturi de copiii lor. Care acum se imbratiseaza, dupa care in secunda imediat urmatoate te infiori de ce vezi la gura lor. Nu, chiar nu cred ca astfel de manifestari in cuplu pot tine oamenii pe termen lung impreuna fericiti si pot deveni modele sanatoase pentru copiii lor.

Ce e de facut: atentie la limbaj, autocontrol, bun simt. Nu sunt prea multe sfaturi de dat aici, e vorba de educatie, pana la urma.

  1. Petrec timp impreuna

Timpul de calitate e foarte important. Seara, epuizati dupa treburi casnice, sau dimineata cu planul de actiune al zilei in cap, nu sunt momente de timp de calitate. Desi si acestea definesc cumva o relatie si ii prezic viitorul. La inceputul relatiei e mai usor, cand nu au aparut copiii si daca tinerii locuiesc singuri. Daca locuiesc insa cu parintii, devine provocator, pentru ca depinde mult de ei cat de atent isi pazesc relatia de intruziuni si cum isi impart timpul intre serviciu, prieteni, parinti acasa si ei doi. E nevoie de multa atentie in acest sens, pentru ca partenerul sa simta ca e prioritar in viata celuilalt.

Odata cu aparitia copiilor, provocarea se inteteste. Pentru ca cei mici acapareaza in mod firesc tot spatiul de comunicare si de actiune, toata atentia parintilor – care pot cadea usor in capcana de a ramane doar parinti si a uita ca sunt in acelasi timp si un cuplu.

Ce e de facut: planificare multa, asa incat sa fie marcata in calendar seara de film impreuna (chiar daca acasa, pe canapea, la un vin bun), seara de iesit in oras la masa, seara planificata de sex (da, nu radeti, ca la un moment dat e nevoie si de asa ceva, odata cu supraincarcarea de la birou si cea din partea copiilor). Si copiii e bine sa inteleaga ca parintii au si ei nevoie de timpul lor, chiar daca acesta poate insemna 1-2 minivacante pe an singuri.

  1. Vorbesc mult despre tot ce ii preocupa

Se spune ca amantlacurile sunt 80% vorba si 20% sex. Pare usor, nu, daca e adevarat? Acest lucru poate insemna ca sunt parteneri care parasesc cuplul pentru ca nu se simt ascultati si acasa nu au cu cine dezbate lucruri care ii framanta. Cuplurile de lunga durata isi vorbesc si despre bune si despre mai putin bune, isi fac planuri impreuna – de vacanta, de viitor, despre viitorul copiilor, isi planifica resursele financiare – datorii si investitii. Vorbesc despre dificultati de la birou si cum ar putea sa treaca peste ele. Se consulta unul pe celalalt cand vine vorba despre achizitii – personale sau de familie. Si lista poate continua. Sunt adevarati parteneri care vorbesc pentru a lua decizii impreuna. Altminteri, rupturile pot aparea oricand, timpul trece si uitam efectiv cum am ajuns in situatii in care partenerul s-a indepartat de noi.

Ce e de facut: cu tact si fara a fi prea expansivi si intruzivi, sa initiem conversatii cu celalalt, intr-un cadru cat mai placut si potrivit pentru comunicare. Sa devina o obisnuinta, un ritual cu o frecventa stabilita de comun acord. E nevoie de multa empatie si de exercitiul ascultarii autentice, care se cultiva in timp.

  1. Aleg momentele cele mai potrivite pentru feedback

Se stie ca feedbackul poate fi mai placut sau mai putin placut. Lucrurile bune se accepta usor si de aceea pot fi si spuse in orice context. Nu acelasi lucru se poate spune despre lucrurile mai putin bune. Ele pot provoca rani si chiar rupturi, in functie de cat de importante sunt acestea pentru parteneri si ce pot declansa in fiecare dintre acestia.

Ce e de facut: trebuie ales foarte bine momentul in care se discuta lucruri delicate. Fiecare dintre noi suntem mai energici si mai bine dispusi in anuminte momente ale zilei. Daca stim aceste momente cheie ale partenerului, cu acordul lui putem initia o discutie. Sa stie ca urmeaza ceva important si sa fie pregatit, nu preocupat de alte subiecte. E important momentul, dar si modul cum spunem anumite lucruri, asa incat sa se inteleaga clar ca nu atacam persoana, ci ideea respectiva.

  1. Ies periodic din zona de confort

Rutina e cel mai mare dusman al unui cuplu, dar asta stiti si voi. Alegem rutina constient, de cele mai multe ori. Suntem prea obositi, prea stresati sa ne mai gandim sa facem si altfel lucrurile. Doar ca asa ajungem cel mai usor la plictiseala. Cuplurile care traiesc impreuna si sunt fericite, de o buna perioada de timp, au invatat sa iasa din zona proprie de confort si din cea de confort a cuplului, ca sa aduca scantei noi relatiei.

Ce e de facut: sa incepem sa facem/invatam lucruri pe care nu le stim, dar care, odata invatate ne dau ocazia sa petrecem timp cu partenerul si acesta sa se bucure ca il insotim in hobby-ul sau activitatea lui, oricare ar fi aceea. De pilda, eu vreau sa reincep sa merg pe bicicleta cat de curand, asa incat sa il pot insoti la plimbarile de seara. Sau sa ii propun sa urmam impreuna un curs de dans.

  1. Rad mult impreuna

Distractia, jocul si harjoneala sunt importante si pentru adulti, nu numai pentru copii. E esential in cuplu sa ne faca placere sa petrecem timp impreuna. Nu sa stam spate in spate sa butonam telefonul sau TV-ul, ci sa facem efectiv lucruri impreuna, care sa ne provoace, sa radem, sa ne arate cat de bine si armonios functionam impreuna si ca lucrurile au evoluat intre noi.

Ce de facut: sunt puzzle-uri pentru adulti sau machete, biliard etc, sunt activitati outdoor – dans, inot, pedalat, plaja pe ponton etc. Oricare dintre acestea pot fi tot atatea ocazii de distractie, ras si voie buna.

  1. Au aceleasi valori

Valorile comune mi se par cele mai importante intr-o relatie de lunga durata. Daca nu pretuim aceleasi lucruri, relatia poate functiona o perioada, insa pe termen lung este exclus. Apar frustrari la tot pasul, pentru ca se vede din modul in care unul dintre parteneri abordeaza aspecte ale vietii de zi cu zi.

Ce e de facut: poate e bine sa le dezbateti inca din primele faze ale relatiei si sa vedeti daca aveti si care sunt acele valori comune pe care le impartasiti. Sa spuneti cat sunt de importante pentru voi si lipsa careia va poate pricinui cea mai mare mahnire. Daca pentru voi onestitatea este cea mai importanta valoare, iar partenerul nu pune pret pe ea, poate ar trebui sa va mai ganditi la viitorul vostru impreuna.

  1. Gestioneaza divergentele in mod inteligent

Toate cuplurile se mai cearta. E imposibil fara. Diferenta o face modul in care abordam fiecare divergentele si ce facem in astfel de momente, cand se aduna furie si frustrare multa, cand apare patima si dorinta de a ii impune partenerului punctul propriu de vedere. Dar cuplurile de lunga durata nu transforma astfel de momente in campuri de batalii, ci le trateaza cu calm si in mod intelept.

Ce e de facut: fara cuvinte urate si jignitoare, care raman de regula in mintea si inima partenerului. Fara violenta, cred ca e inutil sa spun. Calm, tact si intelepciune. Niciun proiect mare nu s-a construit intr-o zi. Poate reluati subiectul in alta zi, mai propice discutiilor. Si nu va propuneti neaparat sa il convingeti pe partener, ci doar sa asculte punctul vostru de vedere la care sa reflecteze in zilele ce urmeaza. Sa ii transmiteti in cuvinte simple ce va deranjeaza si ce v-ati dori. In mod sigur exista o a treia cale de trece peste o problema.

  1. Isi fac suprize unul altuia si urmaresc bucuria partenerului

Daaaa, neaparat sa va propuneti sa va surprindeți periodic partenerul cu ceva. Tot pentru a sparge rutina si a-i arata cat de mult il iubiti si apreciati. Il va bucura, cu siguranta. Tuturora ne plac suprizele, oricare ar fi ele.

Ce e de facut: orice, de la un biletel in poseta, pana la unul pe frigider, sau pana la cafea sau mic dejun in pat, florile – ah, florile, ce frumusete la indemana oricui. Fara ocazii speciale. Ziua de azi poate fi o ocazie speciala, daca dorim!

  1. Stiu sa isi ceara iertare

Cu totii gresim, de ce sa nu recunoastem. Decat sa persistam in greseala, nerecunoscand ca am dat-o in bara, mai bine recunoastem si ne cerem iertare. Nu e un semn de slabiciune, ci dimpotriva, de dezvoltare spirituala.

Ce e de facut: ne cerem iertare cu onestitate si aflam de la partener cum ar vrea sa indreptam greseala facuta. Daca nu are nicio idee, venim noi cu o idee. Functioneaza in marea majoritate a cazurilor.

  1. Fara gelozie

Of, gelozia, aceasta boala a relatiiilor. Care nu are legatura cu partenerul, ci cu noi insine. Care vorbeste despre fricile si vulnerabilitatile noastre, cu teama noastra de abandon, cu lipsa increderii in noi insine si cu o stima de sine scazuta. Doar ca gelozia ajunge sa distruga o relatie, mai devreme sau mai tarziu.

Ce e de facut: autocontrol, discutie onesta cu partenerul in care sa ii spunem ce anume din comportamentul lui ne afecteaza si ce am dori sa inceteze sa mai faca. Poate o discutie cu psihologul.

  1. Muncesc pentru relatia lor

Relatia de cuplu este un proiect in sine, as putea zice ca e o entitate la care e nevoie sa lucram continuu. Nu e un dat, sa functioneze de la sine. Fiecare dintre noi suntem responsabil de partea lui din acest proiect, sa facem lucruri ca el sa mearga asa cum ne dorim.

Ce e de facut: atentie la detalii, la partener, la starea lui spirit, la ce il preocupa si ce este important pentru el, la bucuria lui, la bucuriile voastre comune. Luati decizii, propuneti, fiti preocupati, vorbiti si mai ales, ascultati. E un job full time, stiu ca nu suna bine, dar altminteri rezultatele au toate sansele sa nu fie acelea pe care vi le doriti.

  1. Isi sprijina partenerul in orice isi doreste sa faca

Nu conteaza ca tie nu iti place nu stiu care idee sau proiect al lui, ca tu consideri studiile o risipa de bani si energie. Conteaza ce isi doreste el. Daca il iubesti, il vei sustine in tot ceea ce vrea sa faca, daca acel lucru ii aduce implinire si fericire.

Ce e de facut: nu uita, esti de aceeasi parte a baricadei cu el/in aceeasi echipa. Nu il critica in public, nu il ironiza pe el sau aspiratiile lui. Lucrurile acestea nu se uita si devin marul discordiei intre parteneri.

  1. Se iubesc neconditionat

Daca iubesti pe cineva, iubesti. Nu ii spui ca il vei iubi mai mult cand va fi mai slab, cand va avea mai multi bani in cont si cand iti va cumpara o rochie Prada. Cred ca nu mai trebuie sa insist aici, aceste lucruri se numesc impostura, nu iubire.

Ce e de facut: aminteste-i in fiecare clipa acest lucru partenerului, prin ceea ce spui, dar mai ales prin tot ceea ce faci zilnic. Nu cantari ca ai dat mai mult si ai primit mai putin la schimb, nu despre masuri e vorba in iubire.

  1. Partenerul este primul pe lista prioritatilor

Ce faci daca ai de ales intre o seara cu colegii in oras si o seara cu partenerul tau, cu care nu ti-ai mai petrecut serile cum se cuvine de o buna perioada de timp? Si stii ca el isi doreste sa fiti impreuna. Eu il aleg pe el de fiecare data. E prioritatea mea, nu pentru ca sunt obligata, ci pentru ca imi face placere si imi aduce bucurie. Cand ma suna, ii raspund cu prioritate, cand il sun, la fel. Nu de teama ca s-a intamplat ceva, ci pentru ca vreau sa stiu ce imi spune, chiar daca imi spune ca uite, ninge afara. 🙂

Ce e de facut: mai multa atentie pe partea aceasta. Gesturile mici fac diferenta, in fapt. Si cel de langa noi simte si cele mai mici semnale.

  1. Isi arata des afectiunea

Multe imbratisari lungi, cand avem ocazia sa ne transmitem cu ajutorul corpului toate simtamintele. Si nu numai. Pentru fiecare, afectiunea poate fi arata in moduri diferite. Ce e de facut: am scris aici despre limbajele iubirii: https://www.florinabadea.ro/limbajele-iubirii/, poate va ajuta.

  1. Isi respecta familiile de origine

Da, poate nu suntem neaparat cei mai mari fani ai soacrei noastre – nici nu avem cum sa fim, e diferenta mare intre generatii. Insa acest lucru nu ne impiedica sa fim civilizati. NU uitati ca nici ele, mamele, nu sunt de acord cu tot ceea ce facem sau spunem noi. Dar poate nu ne spun tot timpul. Sau daca ne spun si nu ne place, e bine sa le comunicam la fel, in mod civilizat, opinia noastra. Ce rost are sa ne injuram, sa ne purtam pica si sa nu ne mai vorbim, doar pentru ca unii ne sunt socri si altii parinti. Sa le fim recunoscatori ca au crescut un copil care a devenit ca adult un partener minunat pentru noi.

Ce e de facut: pai ce spuneam mai sus. Cateodata, mai tinem lucrurile si pentru noi, nu e neaparat nevoie sa le spunem cat de dezagreabil este comportamentul lor. Daca nu locuim impreuna si ne vedem rar, cu atat mai bine. Important e sa ne simtim bine, atat timp cat stam impreuna si sa nu il punem pe copilul lor intr-o pozitie neplacuta, intre noi.

  1. Sunt interesati si dornici sa ajute la rezolvarea problemelor celuilalt

Cand unul dintre membrii cuplului are o problema, intr-un cuplu longeviv, celalalt e afectat deopotriva. E normal sa discute si sa isi ofere ajutorul, asa incat sa treaca impreuna peste problema, chiar daca nu este una comuna. Este umarul acela despre care se vorbeste in traditia populara. Nu e poveste..

Ce de facut: din nou, atentie la starea lui de spirit. E posibil sa nu fie o persoana prea comunicativa – stim ca unii barbati asa sunt si ca le este greu sa se deschida la vorba pentru rezolvarea unei probleme. Dar poate se vor bucura ca ne oferim sa spunem si perspectiva noastra, fara sa ii judecam.E bine sa stie ca suntem acolo, cand au nevoie de ea. 

  1. Marcheaza toate aniversarile

Gasiti prilej de bucurie si aniversare pentru orice: ziua voastra de casatorie, ziua cand ati devenit parinti, ziua de cand ati absolvit, ziua de azi, duminica in familie, weekendul lunar la munte etc. Momentele acestea sunt nepretuite si se afla pe lista amintirilor cele mai prezente la varsta a treia.

Ce e de facut: nu uitati scopul vietii – sa va bucurati si sa traiti frumos! Daca va intoarceti mereu la el, veti gasi prilej de aniversare in orice lucru, cat de marunt.

  1. Aleg sa vada lucrurile bune la partenerii lor

Cum ziceam, nimeni nu e perfect. E bine sa ne simtim in largul nostru langa partener, cu defecte si calitati, deopotriva. Doar daca acesta ne permite, alegand sa vada lucrurile bune din noi si sa le aprecieze. Daca, dimpotriva, vedem doar defectele, va fi dificila autenticitatea in cuplu si, mai devreme sau mai tarziu, efectele vor aparea. Si vor fi evident, negative.

Ce e de facut: fiti pozitivi, blanzi si ingaduitori. De altfel, e imposibil sa fiti altfel, daca iubiti din toata inima persoana de langa voi!

In loc de concluzie

Viata de cuplu poate fi frumoasa, daca ne-o dorim asa. Daca ne dorim armonie si viata lunga impreuna. Dar e de munca, nu este simplu. De aceea se spune ca iubirea, de multe ori, nu este suficienta. E nevoie de respect, atentie, deschidere si onestitate si, mai ales, comunicare multa! 

Am scris despre relatia de cuplu si cum ne influenteaza ea, aici: https://www.florinabadea.ro/cum-stati-cu-relatia-de-cuplu/. Un material scris anul trecut, dar pe care si anul acesta il consider actual. A provocat reactii, atat de la barbati, cat si de la femei.

In materialul acesta avem opinia unor specialisti de renume de la noi, despre armonia in cuplu: https://www.florinabadea.ro/armonia-in-relatie-ca-un-dans-in-doi/Otilia Mantelers (Expert parenting) si Gaspar Gyorgy (psihoterapeut de cuplu).

Aici – https://www.florinabadea.ro/de-ce-se-despart-unele-cupluri/ este opinia unui alt terapeut de cuplu, la intrebarile mele specifice legate de ruptura in cupluElena Iorga.

Iar aici am spus cateva cuvinte despre un proiect drag mie, in care cred mult – Scoala Vietii de Cuplu, cu Oltea si Andrei Tudose – https://www.florinabadea.ro/concurs-haide-si-tu-in-scoala-vietii-de-cuplu/.

La voi cum este? Care este cel mai important aspect care a contribuit la sudarea relatiei voastre?

Sursa foto: aici