Materialul acesta este inspirat din viata de zi cu zi, din discutiile cu prietenii – care in mare majoritate au copii – si este generat de luna lui ciresar – a venit in sfarsit vacanta mare, cu soare si caldura, pe care o asteptam toti de cateva luni. E scris din suflet si simtiri, de mama de copil si de om care a interactionat profesional cu copiii o buna perioada din viata, dar si cu parintii lor.

In urma cu o saptamana, cand febra serbarilor incepuse sa ne cuprinda si toate activitatile extrascolare erau pe sfarsite, cand ajunsesem sa ne epuizam cautand materiale diverse de pe listele primite care cum puteam – de la scoala sau de la gradi, au inceput sa incolteasca si gandurile acelea care ne mai apar din cand in cand in momente de maxima oboseala – ”hai cu timpul odata, sa se termine scoala asta, ca nu mai putem!”. Mai tineti minte, cred ca in prag de vacanta de Craciun simteam si gandeam la fel. Copiii nostri, cu dezinvoltura varstei, le exprimau public, fara parere de rau sau retinere. Dar noi, vorba aceea, cum sa gandim astfel, ce fel de parinti suntem?!! Si uite asa incepeam sa ne simtim vinovati.

Anul acesta insa le-am propus prietenilor mei parinti sa nu ne mai simtim vinovati! Ba mai mult, sa ne bucuram in gura mare alaturi de copii, ca vine vacanta! Sa topaim alaturi de ei, sa aruncam diplomele in aer, sa zanganim medaliile si sa ne premiem unii pe altii cu o inghetata mare cu ciocolata, in cinstea anului prin care am trecut cu totii si pe care tocmai l-am incheiat cu bucurie. Sa ne imaginam vinovatia ca pe o coala mare alba de hartie, pe care sa o impaturim, sa o mototolim sau sa o rupem si sa o aruncam in 4 zari. Sa sarim peste bucatile de hartie si sa ne recunoastem veselia, cu un firesc care vine din inima si se intoarce acolo.

Da, dragi parinti, sa nu ne mai simtim vinovati ca din cand in cand vrem zile linistite in care sa nu facem nimic, sa nu preparam pachetele, sa nu pregatim sticle de apa, servetele si ghiozdane, sa nu calcam tricouri albe si mai ales sa nu facem teme. Sa pastram din temele de la scoala doar cartile, pe care sa le mangaiem si care sa ne insoteasca in rucscul de vacanta sau in geanta de plaja. Si mai ales, sa nu ne mai simtim vinovati ca noi, parintii, putem bea o cafea tihnita dimineata, impreuna, ca intre adulti, cu ganduri de adulti si cu vise de adulti. Veseli ca putem transforma ritualul de dimineata care pana mai ieri semana cu agitatia din turnul Babel, intr-un ritual de oameni mari si fara presiunea clopotelului deasupra capului. Veseli ca ne putem gandi si la un week-end prelungit impreuna, fara sa mai stam pe ganduri ca luni avem scoala si trebuie sa fim acolo, la datorie.

Nu, nu va mai simtiti vinovati ca nu va simtiti vinovati!

Sa inceapa vacanta mare, pe care sa o traim si retraim toti cu bucuria simpla de altadata! Pentru ca bucuria sta astazi in lucrurile simple!