Mi-am dat seama că scriu mult…în gând și că am notițe în așteptare, lăsate acolo, care au ajuns să se piardă. Așa că, de azi, am prins curaj să le las pe blog. Sper ca, în acest fel, să nu mai pierd trăiri.. Și tot așa, să ajung să cunosc și eu membrii comunității, acei oameni care mă citesc, femei și bărbați, care îmi scriu – ori pe Facebook, ori pe email, căci le e frică sau rușine să se dezvăluie aici, în comment, pe blog. Voi scrie pe scurt, voi scrie despre mine, despre ce îmi trece prin cap și pe lângă ureche. Voi scrie simplu, așa cum tot încerc să îmi trăiesc viața de ceva vreme încoace. Nu am niciun obiectiv cu rubrica asta, nu vreau să vă conving de nimic, vreau doar să fim aici, să ne ascultăm, să ne deschidem și să ne vorbim. Start joc, da? 🙂

#Toamna se numără bobocii

Mi-am dat seama că e ceva greșit în afirmația aceasta și de ce evităm să ne gândim la ea. Că se concentrează pe cantitate. Adică odată cu septembrie, deschidem agenda și ne notam cu liniuță tot ce am făcut anul asta. Cu cât mai mult liniuțe, cu atât mai multe motive de bucurie. Dar ce ne facem dacă numărăm prea puține liniuțe? Dacă am schimba perspectiva și ne-am orienta pe calitate, s-ar schimba totul. Poate anul ăsta am doar o liniuță, dar acea liniuță e o schimbare așa importantă în viața mea, că într-adevăr toamna mă găsește într-o formă minunată! Poate am renunțat la o relație toxică, poate am internalizat un obicei care mă duce pe calea unei vieți mai de calitate…poate…voi ce ziceți?

Ce boboc ați văzut înalt și frumos, în viața voastră, acum?

#Ce îmi lipsește cel mai tare de când sunt freelancer

Mi-am numărat și eu bobocii, ce credeți voi? 🙂 I-am luat pe toate părțile, cantitativ și calitativ, că doar practic ce predic. Fac 3 ani în decembrie de când sunt freelancer. Adică de când am plecat dintr-un job de top, bine plătit și cu expunere, în care eram în acțiune non stop. După care m-am căutat pe mine cam 1 an. După care am mai adus o viață pe pământ și, cu adevărat, viața asta nouă mi-a deschis noi canale de înțelegere și de comunicare. Iar de acolo a izvorât claritatea și a apărut calea. Și de vreo 2 ani fac ce îmi place cu adevărat. Câteodată, nerăbdarea îți arată colții și mă mușcă, iar îndoiala îmi dă târcoale. Apoi îmi mai scrieți voi un mesaj sau mai primesc vreo recunoaștere din partea colaboratorilor sau partenerilor. Și mă ridic mai puternică. Și tot așa. Dar cel mai mult și cel mai mult în toată această perioadă mi-au lipsit…colegii. Dacă vă vine să credeți! Un om obișnuit cu birou și colegi de la 19 ani, un om care lucrează cu oameni zilnic…tânjește după colegi.

Voi ce ziceți? Cum rezolv dorul asta?

#Sunt bogată! Mi-am dat seama, în sfârșit!

Am 2 nestemate pentru care nu a fost nevoie să sap în muntele necunoscut din țara de niciunde. Se aflau mereu lângă mine, dar nu le vedeam așa de clar și de strălucitoare.

Am timp, am mult timp să poposesc pe ce vreau eu. Când alerg, nu văd cât timp am. Dar când mă așez e ca și cum mă conectez cu scaunul și timpul curge lent prin mine. Foarte lent, atât cât am nevoie. E o senzație rară, nu știu când a apărut, vreau doar să rămână cu mine!

Ai mei, cei 2 pitici, omul meu de 18 ani aici, ca în prima clipă și totuși altfel, mama și tata, mereu lângă mine, cu gândul și fapta – ei toți sunt cea mai mare avuție. O gașcă de nebuni care vorbesc tare și se întreabă mereu de ce fetele vorbesc tare, care vorbesc pe limbi diferite și totuși se înțeleg, cu care poți să plângi și să râzi, oricât și oriunde, că nu te judecă și sunt acolo, mereu, pe bune. O gașcă mare, cu poftă de mâncare și de voie bună, una care e și la bine și la mai puțin bine aproape.

Bogăția voastră cea mai mare care e?

Haideți și voi aici, scrieți din trăirile voastre, așa, ca într-un oracol, ca pe vremuri. 🙂

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viață sănătoasă, puteți da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: aici