V-ati petrecut vreodata vacanta acasa? Cu siguranta, daca sunteti ca noi, plimbareti cu diploma, vi se pare ca e cel mai neplacut lucru care vi se poate intampla vreodata. Cu toate acestea, nu-i asa ca sunt momente in care chiar va doriti sa petreceti mai mult timp acasa, sa va odihniti si sa leneviti pur si simplu alaturi de copiii vostri? Noiembrie este chiar o luna obositoare, in care pare ca lucrurile nu se mai termina si ca vacanta de iarna nu mai vine…Asa ca vacanta copiilor de la inceput de noiembrie a fost pentru noi chiar un moment in care ne-am tras sufletul. Pur si simplu nu am simtit ca suntem in stare sa impachetam din nou (abia fusesem la munte cu 2 saptamani inainte). Fara sa ne vorbim, niciunul din noi 3 nu avea niciun imbold si nicio dorinta pentru a parasi cuibul nostru calduros si placut, in favoarea unor locuri necunoscute. Asa ca deja luni eram acasa si ne-am dat seama ca ne placea foarte mult. 

La noi nu a existat vreodata concept de vacanta acasa. Din prima zi de concediu pana in ultima am fost tot timpul plecati. Impachetam de cu seara, sau inainte cu cateva zile si eram acasa in ultima zi de concediu, ca a doua zi sa fim la birou. Spalam noaptea, mergeam in prima dimineata de birou la tuns sau la coafor, totul era pe fuga, nu voiam sa pierdem niciun moment. Timpul era investit, ziceam noi, nu pierdut. Asa ca prima saptamana de dupa vacanta era mereu obositoare, cu despachetat si reintegrat in ritmul de birou, asa incat uitam repede ca am fost plecati si amintirile se adaposteau sub praful mailurilor si al taskurilor care ne napadeau de cand intram pe usa. Asa a fost viata mea pana acum 2 ani. Asa este viata sotului meu dintotdeauna. Probabil asa este viata noastra, a tuturor. Se invarte in jurul unei vacante de vara si unei vacante de iarna. Pregatim totul pe fuga, alergam sa facem bagaje si apoi sa le despachetam, ne tragem sufletul 1-2 saptamani sau cateva weekenduri prelungite. Si cam asta e tot. La fel in weekend, urcam grabiti in masini sa atingem destinatii unde sa ne alinam sufletul si sa ne bucuram privirile, cat mai departe de oras sau de casa. Bifam locuri grabiti, ne intoarceam acasa grabiti, ca sa plecam iarasi in dimineata urmatoare. Si nu aruncam nicio privire duioasa locului in care traiam, cel care ne adaposteste, care ne ofera caldura si care ne primeste cu drag, locul unde ne intalnim cu totii din cele 4 zari, unde plangem si unde radem, unde miroase acasa. Parintii nostri ne spun si ei ca si-au descoperit si iubit cu adevarat casele abia cand au ajuns la pensie. Atunci au avut cu adevarat ragaz sa isi aplece ochii asupra lor, sa le mangaie cu privirile si mainile, sa le multumeasca pentru tot ce le-au oferit in toti acei ani.

Pentru noi a fost un an aparent linistit, in care am petrecut ceva timp acasa si oarecum mai tihnit. A fost anul in care a venit pe lume si in familia noastra Mariuca. Am refuzat orice risc si am anulat toate plecarile din tara si in tara. Am preferat sa parcurgem distante scurte, de o zi, ca sa fie ea bine si eu, care am purtat-o cu mine. Pentru ca nu am plecat intr-un concediu adevarat, tatal lor nu si-a luat din multele zile de concediu pe care le are decat in octombrie si la inceput de noiembrie. Cele 3 saptamani de puericultura nu se pun, pentru ca acelea nu prea au fost vacanta pentru el. 🙂 De aceea, in vacanta prescolarilor si scolarilor mici, de la inceput de noiembrie, am decis sa stam acasa si sa ne simtim in vacanta acasa, cu totii.

Am luat micul dejun impreuna, tihnit, cu optiuni diverse, ca la hotel. 🙂

Nu ne-am trezit cu ceasul. Ma rog, ceasul nostru era Mariuca. 🙂 In schimb, Fata cu Parul de Aur se trezea cand voia ea si facea ce voia, fara sa stea nimeni sa o zoreasca. Nu trebuia sa ajunga undeva la ora fixa, nu a scris (aproape) nimic. Doar a citit si a ascultat povesti, cat a vrut ea.

Am mancat impreuna la pranz. Ce bucurie!! Ca noi toti, nu reuseam sa ne bucuram la masa de pranz impreuna decat in weekend si, de multe ori, nici atunci.

Am umblat pe strazi, in cartier la noi, ore intregi. Ne-am plimbat, fara o tinta anume, unii dintre noi au dormit la aer. 🙂 Altii au alergat cu trotineta fara incetare.

Am facut vizite unor oameni, ca si noi, dornici sa mai petreaca timp si acasa.

Am lenevit si urmarit la TV reportaje pe Discovery.

Am stat pur si simplu, am vorbit toti, ne-am facut planuri de viitor si pentru prezent. Ne-am adunat gandurile si ne-am odihnit creierul.

Am dormit la pranz.

Am simtit cum trece timpul incet, nu ne-am plans ca vacanta a trecut repede, pentru ca i-am gustat aroma tihnit.

Ne-am uitat pe albumele foto din primii nostri ani, de cand ne-am cunoscut si din prima mea sarcina. Teodorei i-a facut foarte bine sa afle din nou ca si ea a fost ca Mariuca, ca burtica mea a fost mare si pentru ea.

Am scris aproape zilnic pe blog, m-am simtit inspirata si energizata de legatura noastra prezenta si vie, pe care o simteam acasa, cu ei toti alaturi.

A fost liniste si pace, chiar si Mariuca a fost mai linistita, a mancat si a dormit mai bine.

Am gandit vacante pentru 2017, ne-am facut promisiuni. I-am promis Teodorei ca voi sta cu ea si Mariuca 1 luna la mare, ca sa imi iau revansa pentru acest an, cand nu am putut sa o insotesc niciunde, insarcinata fiind.

Am umblat prin dulapuri si am descoperit lucruri pe care le uitasem demult.

Am savurat cafea turceasca, la ibric, cu mirosul ei unic care s-a raspandit prin toata casa in fiecare dimineata. Am savurat cafeaua intr-o lene pe care putin ne-am permis-o vreodata.

Nu am vizitat muzee, nu am bifat obiective turistice.

Ne-a interesat prea putin ceea ce se intampla in afara celulei noastre.

Ne-am bucurat efectiv de fiecare clipa si unii de altii! De casa noastra, pe care intr-un viitor pe care nu il stim, va trebui sa o lasam pentru a ne muta intr-o alta, mai mare, mai incapatoare pentru noi 4. Nu a fost o vacanta de adio, vreau sa cred. A fost o vacanta simpla, senina si care ne-a amintit mult de ceea ce suntem impreuna – o familie care cauta sa fie fericita cu orice pret si nu sa bifeze lucruri doar pentru ca asa trebuie, pentru ca asa fac altii sau pentru ca asa faceau ei candva.

Suntem aceeasi, dar totusi altii. Bine ai venit la noi in familie, Mariuca! Pentru ca ne-ai amintit lucruri despre noi pe care poate incepusem sa le uitam!

Sa fiti fericiti si sa faceti mereu doar lucruri care va implinesc! Asa cum simtiti voi!

Iata ce scriam anul trecut pe vremea aceasta:

Calatoresc ca sa traiesc

Iar daca sunteti in cautare de locuri langa Bucuresti pe care sa le vizitati, pofiti aici:

40 de idei pentru week-end – destinatii aproape de Bucuresti

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!

Sursa foto: arhiva personala