Ah, Parisul! De când suspin la el!! 🙂 Multe lucruri știți despre mine, dar pe unele chiar nu le știți: cum ar fi faptul că nu am fost niciodată, dar absolut niciodată la Paris. Urma să mergem în cuplu în această toamnă, dar vise mai importante pentru noi s-au împlinit anul ăsta, așa că am amânat Parisul încă o dată. Fără regrete, desigur. Ce am primit la schimb e mult mai valoros și mai important. M-am împăcat cu ideea și am mers mai departe. Până mi-a spus prietena Liviana Țane de proiectul ”The Writing Journey”, pe care îl lansează în toamna asta. Un proiect care conține ingrediente precum: scriitură, cărți și călătorii pe urmele scriitorilor celebri. Adică inspirație în toată regula. Și cum să nu aplec urechea la ce zice Liviana, mai ales că întâlnirea cu ea a fost pentru mine life changing (știe ea de ce), dar și schimbare de scriitură (asta ați observat și voi). Liviana e editoarea mea (și a altora, dar mie îmi place să cred că e doar a mea) și consultant de business și comunicare. Și plecăm împreună mâine dimineață într-un weekend la Paris, în proiectul The Writing Journey, împreună cu Andreea Ignat, alt om de comunicare și blogger, aflat aproape de inima mea.

Weekend la Paris

Deci, vă pup, pa, pa! Mâine dimineață la 5 sunt la aeroport, cu valiza după mine, într-un Mama Time Out, care le combină pe toate: business și travel și relaxare între fete. O să fiu la noapte ca în nopțile alea de dinaintea vacanțelor, când mă pregăteam să plec la bunici. 🙂 Știți emoția și nerăbdarea? Să se facă dimineață mai repede și să mă sui în mașină! Doar că de data asta o să mai stau nițel, o să intru din cameră în cameră, să le văd pe fete și să le pupicesc, să mă umplu de mirosul lor pentru 3 zile! Deci nu e chiar ca în copilărie, nu știu cum m-am gândit la asta!

Weekendul la Paris, în proiectul ”The Writing Journey” va fi exact ca în poză, cu mult soare și plimbări și discuții din alea peripatetice! 🙂 Călcâiele ne vor durea și gura nu ne va tăcea. Când obosim, scoatem creionul (digital, desigur), conturăm personaje și eventual plângem când le citim. Liviana știe de ce. Și sunt sigură că mai știu și alți participanți la cursurile ei de scriitură. 🙂

De ce fac asta

Când am plecat din agenția de comunicare în care lucram, acum aproape 3 ani, mi-am propus să fac ce îmi place: consultanță în comunicare și să creez conținut. Curând, am deschis blogul și conținutul a devenit mai important decât niciodată. Și nu oricum. Conținut de calitate. Am început timid, cu frică. M-am mai destins cu timpul, am trecut prin mai multe etape. Voi, care citiți blogul de atunci, cred că ați simțit etapele. Cineva îmi spunea de curând că acum îmi poate recunoaște textele, din mai multe pe aceeași temă. Tonul, abordarea, stilul și tot așa. Nu știu dacă e perfect, sigur nu e. Nu vreau asta, vreau să mă simt și eu confortabil cu mine, dar și să pot menține calitatea. Mă uit la mine, mă compar cu cea de acum 2 luni și îmi place. Mă uit și la alții care scriu, la cei mari. Mă uit cu admirație și învăț din mers. Dar am nevoie și de cineva care să se uite atent pe ce scriu și să îmi arate ce e bine și ce e mai puțin bine. Liviana e omul acela.
”Scrie, Florina, scrie!”, zice Liviana. Și am senzația că scriu mai puțin decât aș putea și aș vrea. Ziua e prea mică pentru toate ideile, iar noaptea nu există pentru scris, căci sunt prea obosită și puiul mic încă mă mai strigă.

Anul ăsta mi-a arătat că se poate trăi din scriitură. Liviana mi-a spus asta la început de an și nu am crezut-o. Hey, dear, mea culpa. 🙂 Dar am fost cuminte, am scris și mi-am văzut de treabă, așa cum tot Liviana m-a îndemnat. Dacă ești bun, banii vin. Doar dacă ești bun!

Pentru mine scriitura:

Este calea devenirii.

Este calea împlinirii.

Este pasiune.

Este job.

Este un mod de a fi.

Este trăire.

Este simțire.

Este un mod de a vorbi și de a mă face auzită.

Este un mod de a cunoaște oameni noi.

Este un pretext pentru învățare continuă.

Este un mod de descoperire a altora.

Este o modalitate de a ieși din zona de confort.

Este un mod de a mă menține tânără. 🙂

”The Wrinting Journey” începe la Paris cu ”Hemingway pentru o zi”

Liv zice așa:

”Oraș după oraș, autor după autor, carte după carte, lună după lună, am decis să trăiesc în următorii ani din viața mea experiența SCRIITORI PENTRU O ZI, pe urmele celor mai mari nume ale literaturii universale. Voi fi Hemingway la Paris, în cafenelele unde se întâlnea cu Gertrude Stein, James Joyce, Ezra Pound, F. Scott Fitzgerald sau Pablo Picasso. La Lisabona, voi înțelege dragostea lui Saramago pentru Pilar, dar și pentru orașul în care a trăit. Voi intra în mintea lui Franz Kafka la Praga și voi iubi Roma așa cum a iubit-o Fellini. Cum adică Fellini nu e scriitor? Firește că este! Scenariile de film sunt povești care nu se scriu singure, iar creațiile lui Federico Fellini sunt capodopere care confirmă valoarea unei povești bine scrise. La 40 de ani, e vremea să pornesc la drum, în Ocolul Lumii în 100 de cărți!”

E vremea să pornim, Liviana! A sosit vremea! La mulți ani! Faci cinste, nu-i așa? 🙂

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: aici. Revin și eu cu poze din Paris. 🙂