Categorii
Blog Food and nutrition Mișcare Parenting Sănătate și wellbeing

#3anideblog Cum a fost în 3 ani de florinabadea.ro

Uh, s-au făcut 3 ani deja! Parcă ieri apăsam butonul ”send” la primul articol și așteptam să se întâmple ceva, gen să bubuie cerul că am scris eu cele câteva prostii din primul meu articol. Ceva nu s-a întâmplat, nu imediat, lucrurile au curs firesc, zic acum, uitându-mă în urmă. Atunci recunosc că mă cam zbăteam și mă grăbeam, ca tot începătorul în orice. Citeam tot ce se putea pe temă și voiam să fac și eu așa și să fiu la fel de bună la scris ca toți pe care îi citeam și despre care citeam. Râd acum, că știu deja cum stau lucrurile și că nu are rost să îmi mai propun să fiu ca alții, că oamenii care mă citesc o fac pentru mine și ce scriu eu. Dar deh, trebuie să ai mintea de acum ca să pricepi asta, că acum 3 ani nu te credeam nici dacă semnai pentru așa ceva. 🙂 Cum a fost în 3 ani de florinabadea.ro?

Cum a fost în 3 ani de florinabadea.ro?

Povestesc acum pentru voi, cititorii din comunitate, dar și pentru voi – colegi sau colaboratori. Ok, pentru tine, iubire 🙂 și pentru tine, mamă și tată. 🙂 Glumesc, desigur. Mama, tata și iubirea știu prea bine cum am dat eu un job de 10 ore pe unul de 20 de ore, cu singura diferență că la primul luam la final de lună un salariu, în timp ce pentru ultimul trebuie să gândesc eu proiectele și să le vând. Așa să știți, că nu vreau să vă mint, am muncit pe brânci. Poate voi ați văzut doar un articol și ați zis: ce mare lucru? E un articol, 1-2 ore de scris, gata, închis laptop, apoi leneveală, așa viață vrem și noi. Fără obligații, fără stres și fără contract. Adevărul e că….nu e așa.

În primul an și jumătate am mai făcut și freelancing în comunicare și PR, așa că blogul era acolo, dar nu cu dedicația de care un blog are nevoie, ca să fie un proiect în sine sau unul din care să poți trăi. Abia când am decis să îi dau mai mult de jumătate din timpul meu profesional, să fac o strategie și un plan, un calendar editorial și după ce am început să scriu de minim 3 ori pe săptămână, am început să mă văd și eu ca blogger și să mă vadă și cititorii mai bine, iar colaborările să apară.

După ce blogul a împlinit 2 ani și am avut toate aceste instrumente bine puse la punct, între anul 2 și 3 i-am dedicat peste 70% din timp, am creat concepte și proiecte proprii și am început să mă nișez și mai mult. A fost momentul în care am văzut că lucrurile au început să meargă bine și am simțit comunitatea mai aproape. Știți, un blogger se află mereu la mijloc între comunitate și brandurile despre care scrie și care îi susțin munca pe blog. E un rol deloc ușor, așa să știți! Acum, la aniversarea de 3 ani, eu le mulțumesc tuturor, celor cu care am colaborat și celor care mă citesc, pentru prietenia lor. Pentru încredere și feedback, care m-au adus aici. Că m-au lăsat să experimentez și chiar m-au încurajat.

Prieteni, a fost foarte greu! Nu pot să vă mint, am luat de la capăt o altă profesie, în paralel cu cea pe care o construisem în ultimii 13 ani și cu cea de consultant nutriție pe care abia atunci o descopeream și pe ea, în paralel. Când iei ceva de la început, nu poți avea pretenții să ai beneficii ca din ceva cu care ai experiență de 13 ani, e clar. Cine stă prost cu răbdarea și cu așteptările e bine să se mai gândească dacă vrea să învețe ceva de la zero.

Lecții nu pot să vă ofer, să o facă oamenii care au bloguri de peste 10 ani și au construit blogosfera de la noi, dar vă pot spune câteva cuvinte cheie după care mă ghidez eu:

  • răbdare;
  • scris mult și rescris;
  • citit mult;
  • citit alți bloggeri;
  • dorința de a învăța continuu și de a experimenta tipuri diferite de proiecte;
  • networking – colegi, mentori, branduri, agenții etc;
  • bani investiți în partea tehnică, în sesiuni foto, în imagine în general și în echipamente, în cursuri și cărți, contabil, creație etc;
  • ieșit mult din casă! Bloggingul nu se face din casă, oricât ar fi de confortabil. Părerea mea.

Proiecte în 2017

Proiectele blogului s-au împletit cu proiectele offline, căci e clar că în 2018 un blogger face și alte lucruri decât scrisul. Așa am aflat și eu de la bloggeri mai cu experiență, nu zic eu, că după 3 ani nu poți fi guru. 🙂

Câteva repede de la mine, din 2017:

”Copilul meu nu mănâncă” – campania anului 2017, în top articole cele mai citite.

”Mama Time Out” – evenimentul comunității blogului, lansat în octombrie 2017 și aflat acum la ediția cu numărul 9.

Am fost speaker la Social Media for Parents 2017, alături de nume mari ale blogosferei: Miruna Ioani, Mămica Urbană, Laura Frunză, Anca Bold Gheorghe, Ela Crăciun.

Am fost Speaker la 1 iunie – cea mai Itsy Bitsy Zi Națională. Alături de familia mea, am gătit și am vorbit.

Am fost în școli și în grădinițe, să pregătesc împreună cu cei mici preparate delicioase și sănătoase.

Am început certificarea de tehnician nutriționist, pe care am terminat-o anul acesta.

Sunt doar câteva proiecte din 2017, au fost însă multe campanii comerciale și foarte diverse.

Câteva cifre

În medie, blogul meu s-a bucurat în 3 ani de cca 30.000 de cititori unici pe lună.

Sunt 2.000 de oameni abonați la newsletter.

Am scris 5 articole pe săptămână.

Pagina de Facebook a blogului a crescut de la sine, e la 8.300 de oameni deocamdată. E drept, în ea nu prea am investit.

Dacă vă mai doriți alte cifre, scrieți-mi și vorbim! 🙂

Repere de anul trecut

Aici povestesc despre aniversarea blogului, care durează până la final de iunie. Profit de ocazie ca să vă spun cu cine lucrez eu pentru creație, dacă ați văzut și v-au plăcut toate vizualurile proiectelor mele: Mama Time Out, Mama Meet Up, Tabăra de Wellness, Get fit for summer și cel aniversar. E vorba despre echipa inimoasă de la Imagine People.

Pe blog imi place să scriu de bine, e alegerea mea și am povestit despre ea în acest articol, dacă aveți vreme să îl parcurgeți.

Am povestit despre meseria de blogger – adevăruri și neadevăruri despre ea, unul dintre cele mai citite articole de pe blog de anul acesta.

Tot la categoria articole super citite 🙂 intră și cel legat de cum îi ajutăm noi, cititorii, pe bloggerii preferați: https://www.florinabadea.ro/tu-il-ajuti-pe-bloggerul-tau-preferat/. Intrați, o să vă placă!

M-am lăudat anul trecut cu blogul, care a fost nominalizat la categoria cel mai citit blog de stil de viață sănătos, în acest articol. Anul acesta am uitat să mă laud, dar să știți că și în 2018 am primit această nominalizare în Digital Report, realizat de către revista BIZ și Zelist Monitor.

Anul trecut, în martie, am relansat blogul printr-un eveniment cu prieteni din online, medici și farmaciști. Tot atunci am schimbat și grafica pentru tot conceptul florinabadea.ro.

Am fost în școli și în grădinițe, să pregătesc împreună cu cei mici preparate delicioase și sănătoase.

Am început certificarea de tehnician nutriționist, pe care am terminat-o anul acesta.

2017 a fost anul în care au explodat proiectele pe blog și traficul, am scris aici despre asta.

Am fost în câteva locuri, la invitația unor pensiuni noi, child friendly și v-am povestit de acolo cum a fost și dacă le recomand.

Am început proiectul Meniul săptămânal.

În 2017 am cunoscut-o pe Liviana și am intrat în proiectul The Writing Journey, despre care am și povestit. Anul acesta mergem împreună în Scoția, ghici pe urmele lui? 🙂

Cum am aniversat 1 an de blog

La un eveniment Itsy Bitsy, cu Măriuca în burtică.

https://www.florinabadea.ro/1-an-de-blog-cu-itsy-bitsy-si-bloggeri-mame/

Cum am aniversat 2 ani de blog

La eveniment Itsy Bitsy, din nou.

2 retete sanatoase si rapide pentru desert

Ce m-a adus aici nu mă va duce mai departe

Deci, sunt aici, e bine și frumos, muncă e cu tona! Ce fac mai departe? Ce planuri am? Urmează să vă spun, într-un episod următor. 🙂

Vor și alte acțiuni în campania mea aniversară #3anideblog, rămâneți aproape, revin curând cu ele!

Nu uitați de invitațiile la Festivalul Zurlandia! Intrați, este un concurs simplu și simpatic. 🙂

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: arhiva personală

6 răspunsuri la “#3anideblog Cum a fost în 3 ani de florinabadea.ro”

La multi ani! Desi te-am descoperit de curand te citesc cu placere si am un mare regret, ca ne despart foarte multi km si nu pot participa la activitatile pe care le faci.

Imi pare tare rau, am atins limita de 2,000 de abonati si ieri mi-am dat seama si eu ca nu se mai trimite newsletterul. Remediez cumva, inca nu stiu cum. Dar pana atunci, daca aveti timp si doriti, puteti intra direct pe blog, va astept acolo cu mare mare drag.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.