Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Alternative naturale la aparatele dentare – ce spun medicii de specialitate

Prieteni, există speranță în ceea ce privește dinții copiilor noștri! Acum 30 de ani, când am fost eu în focuri și suferințe cu dinții mei strâmbi, mama a întrebat medicul de ce au crescut dinții mei așa. Iar răspunsul a ușurat-o pe mama: ”genetica”. Departe de a fi ușurat, copilul Florina era confuz, căci  nu prea vedea așa o familie dințoasă, în afară de o mătușă îndepărtată din partea mamei. Cât despre alternative la aparatele dentare nici vorbă de așa ceva. 

Timpul a trecut repejor și azi o parte din munca mea se desfășoară în jurul mâncării. Dincolo de calorii, nutrienți și alte lucruri specifice, tocmai am descoperit online un medic pe nume Steven Lin, care susține că genetica e responsabilă, doar că prea puțin. În schimb, dietele moderne sunt principalul vinovat când vine vorba de dinții strâmbi.

Cartea lui se numește ”The Dental Diet” și se vinde pe emag aici. Părerea mea e că orice mamă ar trebui să o ia în seamă, ca să înțeleagă că nu e de glumă cu zahărul din bomboane, caramele și nici cu alte produse procesate. Cavitatea bucală e poartă de intrare pentru alimentele care ajung în intestin și care pot contrinui la formarea un microbiom sănătos și echilibrat. Prin urmare, un corp sănătos se poate forma cu ajutorul unei guri sănătoase. Sună un pic straniu, știu, dar e logic. Iar prea puțini dintre noi iau 100% în serios sănătatea orală, ca punct de plecare când vine vorba de sănătatea întregului organism. Asta face dr. Lin în cartea sa, analizează tradiții ancestrale, epigenetica, sănătatea intestinului și microbiomul, ca să dezvolte ulterior principii bazate pe alimentație într-o abordare holistică a sănătății, de sus în jos. 

Și cum cu dr Lin nu am vorbit (momentan) pe această temă, am rugat-o pe dna dr. Anca Oltean să ne spună câteva cuvinte despre acest lucru, dincolo de ceea ce știm legat de zahăr, că e dăunător sănătății orale. 

”Din păcate, este adevărat, alegerile alimentare din zilele noastre sunt sărace în micronutrienți precum vitaminele A, D ori K2, esențiale pentru dezvoltarea oaselor și a maxilarelor. Și, de asemenea în grăsimi sănătoase din uleiuri de bună calitate, semințe și nuci, pește ori avocado. De aceea, pe lângă alte obiceiuri vicioase din prima copilărie (tetină, suzetă, obiecte între dinți) apar malformații, sforăitul, respirația pe nas și dinții care cresc strâmb.”

”Vitamina A e importantă pentru creșterea oaselor. Corpul folosește vitamina D ca să absorbă calciul. Vitamina K2 a fost recent descoperită că activează proteinele care ajută transportul de minerale către oase și dinți. Toate aceste vitamine lucrează împreună și fără ele maxilarele nu se pot dezvolta corespunzător. Dacă ele și gura, per ansamblu rămân prea mici pentru ca toți dinții să erupă cum trebuie, pot apărea înghesuiri și dinții cresc strâmbi”, spune medicul Lin în articolele sale.

Așadar, eu m-am îndrăgostit de domnul doctor :), că de doamna doctor eram deja. 🙂 

Alternative naturale la aparatele dentare

Așadar, se poate evita apariția dinților strâmbi și chiar e posibilă corectarea rapidă în timpul creșterii, așa cum și noi experimentăm în prezent cu fetița noastră cea mare.

Alăptarea copiilor

Nu numai că are nenumărate beneficii pentru copii și pentru mamă, pe care sperăm că nu mai e nevoie să le detaliem aici. American Dental Association afirmă că alăptarea e primul pas către un maxilar sănătos și pentru dinți. Cine ar fi crezut, nu-i așa? Actul prin care bebelușul se hrănește (extrage laptele din sân) ajută la formarea bolții palatine. Mai mult, se dezvoltă poziționarea corectă a limbii bebelușului. Dacă sunt probleme cu alăptatul se descoperă chiar acest lucru, o problemă legată de postura limbii. Mai mult, laptele mamei conține enzime și probiotice care ajută tractul digestiv și construiesc sistemul imunitar. 

Alimentația

Nu știu cum se face că ne întâlnim cu acest subiect mereu. Oare e coincidență? 🙂 Cum spun eu mereu că o alimentație corectă nu ne ajută doar să arătăm bine, ci și pentru starea de sănătate în general. 

Așadar, mămici și tătici, vitaminele solubile, de braț cu grăsimile sănătoase, luate din surse naturale, încă de la diversificare și deci de la primii dințișori sunt soluția! Adică alimente fermentate, organe gătite, unt, ulei de cocos, avocado, pește etc. 

Alimentele întregi și rolul lor

Cam în jur de 5 luni, ultima mea fetiță a început să se întindă pe masă, de la mine din brațe, după alimente. Nu am îmbiat-o, nu i-am oferit. A dorit ea să testeze. Am lăsat-o, ca să văd cum experimentează. Apoi mi-a fost ușor să o auto-diversific (baby-led-weaning). Dar cu alimente dense în nutrienți și care să fie diferite ca textură. Nu i-am dat mimic pasat nici ei și nici soră-sii. Cumva, pe copii, trebuie să îi mai lăsăm să facă și efort când vine vorba de mâncare. Dacă noi le oferim deja mestecată mâncarea, cum ați vrea să exerseze masticația, să toace singur cu dinții și să înghită ușor? Toate aceste operațiuni ajută copilul și cavitatea bucală să se dezvolte corespunzător, cu mușchii aferenți. Carnea, ficatul, gălbenușul de ou ori diferitele legume sunt tocmai bune în acest scop. 

Sunt semne pe care părinții le pot urmări 

Cu cât mai repede le observăm, cu atât mai repede le putem corecta cu costuri mai mici și fără durere la copii. 

Părinții pot observa felul cum respiră copilul – diferența dintre respirația pe gură și cea pe nas e importantă, nu o neglijați. Relația cu logopedul poate ajuta în acest proces. 

Teo poartă în prezent myobrace – un fel de gutieră din silicon care o ajută să direcționeze dinții încă de când cresc, dar și pe partea de respirație în timpul nopții. A fost propunerea medicului nostru, ca alternativă la aparatele dentare. E foarte ușor de purtat, mai ales că doar noaptea le poartă. Dar ceea ce mai face este că armonizeaza tot profilul facial și contactul dintre maxilar și mandibulă, în mod natural. Și deja îi e mult mai simplu să respire pe nas, ceea ce e un mare câștig suplimentar.

Alternative naturale la aparatele dentare – pe scurt

Așadar, pe scurt, chiar nu trebuie să așteptăm ca să ajungă copilul la preadolescență și să mergem cu el la medic. Că așa am auzit noi că e mai bine, să îi cadă toți dinții de lapte și să îi apară cei definitivi, pe la 12 ani. Dimpotrivă, cu dieta adecvată și cu atenție la fiecare dinte care erupe putem fi mai eficienți ca părinți și îi putem ajuta mai mult pe copiii noștri. Adică sănătatea orală să devină o prioritate, așa încât problemele să poată fi prevenite, încă din ”fașă”. 

Țineți neapărat să vedeți copilul cu brackeții colați pe dinți și să cheltuiți câțiva ani bani și timp pentru controalele periodice? E mai scump tratamentul decât prevenția. Ca în orice. 🙂 Ortodonția nu face excepție. Vă spun eu, care am purtat de 3 ori aparate în 30 de ani. Sunt deja pacient expert. 

Așadar, ce fac copiii voștri? Ați făcut deja primul consult la medicul dentist ori la medicul ortodont? La ce vârstă ați fost cu el în cabinet?

Material realizat cu sprijinul dr. Anca Oltean, medic primar ortodont, specializarea estetică dento-facială, cu experiență în domeniu de 16 ani si peste 4,000 de cazuri tratate. Este primul medic român și singurul admis ca membru titular în cadrul WSLO (World Society of Lingual Orthodontics) si ESLO (European Society of Lingual Orthodontics), două dintre cele mai prestigioase societăți de ortodonție linguală din lume. 

Pentru mai multe informații despre noua ortodonție, dr. Oltean vă așteaptă pe www.ancaoltean.ro. O puteți găsi la cele 2 cabinete din Piața Națiunile Unite și din cadrul Centrului de Diagnostic și Tratamenent Victor Babeș (CTD-Victor Babeș). Pentru programări: telefon: 0723501202 și email: [email protected].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.