Câinele alb și câinele negru din noi – o poveste cadou

În perioada aceasta de izolare urmez un curs despre psihologia mâncatului. Îmi place mult, simt că mă provoacă. Multe dintre tehnicile de acolo le aplic și pe mine. Mă urmăresc, să văd cum reacționez. În timp ce făceam cercetare pe una dintre teme, am dat peste o poveste. Este o parabolă, de fapt, ale cărei origini se pare că provin din folclorul amerindian. E destinată celor care au provocarea de a-și menține greutatea. Mie mi-a plăcut mult și, de fiecare dată când simt că alunec un pic, fac apel la povestea celor 2 câini: câinele alb și câinele negru. Și îmi amintesc cine e șeful. 🙂 Am tradus-o pentru voi, abia aștept să îmi spuneți părerea voastră!

Se pare că în interiorul fiecăruia dintre noi există o luptă puternică între un câine alb și un câine negru. Câinele alb reprezintă pacea, bucuria, iubirea, acceptarea, adevărul, compasiunea și credința. Câinele negru reprezintă furia, resentimentele, ura, frica, nesiguranța, îndoiala, superioritatea și ego-ul. În mod tipic, câinele negru ajunge să ne domine, dacă nu suntem conștienți. Dar care dintre câini va ajunge să câștige lupta internă pentru stăpânirea corpului și a minții noastre? Răspunsul e atât de simplu: acela pe care îl vom hrăni mai mult!

Câinele alb poate fi hrăni în multe feluri, precum:

  • planificarea meselor cu o zi în avans, așa încât să nu ne mai bazăm pe puterea voinței și pe ceva încropit în ultim moment ca să punem pe masă;
  • să ne hrănim conform unui regim propriu cu minime reguli de mâncat sănătos;
  • să facem în mod constant mișcare;
  • să cultivăm conștiința de sine când vine vorba de corpul nostru – să apăsăm butonul de pauză de câte ori e nevoie cu exerciții de meditație, yoga și alte terapii alternative;
  • să cultivăm conversații pline de semnificație cu oameni pe care îi iubim;
  • să comunicăm cu prieteni cu care suntem pe aceeași lungime de undă despre vulnerabilitățile noastre și despre cum să le gestionăm împreună;
  • să alegem în mod intenționat o viață fără stres, în loc să ne lăsăm luați pe sus de stresul care provine din exterior și care nu poate fi sub controlul nostru.

Cu alte cuvintele, câinele alb este sinele nostru cel mai bun. Când îi dăm drumul din lesă câinelui alb, el e calm și prietenos. Nu mușcă vecinii și nu ne face dezastru în casă. În mod uimitor, când hrănim câinele alb, câinele negru se calmează și el.

De cealaltă parte, câinele negru se hrănește în moduri opuse, prin:

  • zile stresante;
  • ore puține de somn;
  • ore prea multe între mese;
  • supraalimentare;
  • alimente care nu ne fac bine;
  • alegerile alimentare care nu sunt importante sunt lăsate pe ultima sută de metri;
  • alimente care sunt considerate ”declanșatori”: zahăr, cereale ori lactate;
  • pretinzând că am înțeles despre ce e vorba și că nu avem nevoie de ajutor;
  • ignorarea abilităților noastre unice și a pasiunilor.

Când eliberăm din lesă câinele negru, parcă înnebunește: latră, mușcă, face pipi și caca peste tot. Strică toată casa și îi scoate din minți pe vecini.

Ideea de bază e deci: haideți să ne hrănim câinele alb! El ne va ajuta în ceea ce privește menținerea greutății și ne va oferi impulsul de care avem nevoie să ne menținem greutatea pe termen lung. În timp ce câinele alb e bine îngrijit și fericit, așa suntem și noi. Iar câinele lui e cumințel, în banca lui.

Acum, după această parabolă, nu-i așa că vă simțiți mai bine? Nu simțiți că aveți controlul asupra câinilor?

Cine e stăpânul, de fapt? 🙂

La final, aș vrea să știu dacă v-ați cântărit după zilele astea. Râdem, glumim, în izolare, dar dacă nu stați cu un cântar lângă pat, hm, nu e bine!

Related posts

Leave a comment