Categorii
Blog Travel, Sports & Fun

Cât am câștigat din blog în 3 ani

Ne așezăm la masă, cu ceaiul în față și îmi zice direct: ”Florina, tu trăiești din blog, nu?”. Mă blochez, pentru că nu știu de unde să apuc întrebarea și ce direcție de răspuns se așteaptă de la mine. După care mă relaxez. Îmi dau seama că e un semn bun, că omul de agenție din fața mea a înțeles perfect că eu asta fac acum și cât timp dedic acestui proiect. După care povestesc despre tot ce am construit în jurul blogului în 3 ani: evenimente, ateliere, traininguri, consilierea pe food&nutrition. Mă bucur ca un copil când îmi zice: ”Cât de multe faci! Cum reușești?”. După care trecem la discuții despre clienți și începe un adevărat brainstorming. De multe ori, am aceeași discuție cu oameni din online, colegi bloggeri. La final, apare și inevitabila întrebare despre cât am câștigat din blog în 3 ani.

#3anideblog – cât am câștigat

Aseară, m-am întors de la Mama Time Out, evenimentul comunității blogului, cu mult după ora 20.00 și mi-am dat seama că am încheiat primul ciclu de evenimente, 9 la număr. Cât o viață de bebeluș, în burtică. 🙂 În hainele de stradă, cu telefonul la ureche, am învârtit o mămăligă târzie. Copilul meu cel mare îmi ceruse de câteva zile un MBS cinstit și gustos și nu fusese timp pentru el. Copilul nu era acasă, urma să vină de la bazin și voiam să îi fac o surpriză. Mă gândeam la imaginea mea de pe geam: în rochia de la eveniment, răspunzând la mesajele de pe toate canalele, cu telul în mână. Niciodată să nu presupuneți nimic despre nimeni, nu știți poveștile din spate! 🙂
Aseară am simțit cel mai mare câștig. Am întâlnit oameni noi (a câta oară??), care citesc ce scriu pe blog și le știu pe fetele mele din povești și din fotografii. Ne-am strâns mâinile sau ne-am strâns în brațe. Am simțit cum cele 3 vorbitoare (Liviana Tane, Prințesa Urbană și Mirela Retegan) au avut pentru fiecare dintre noi mesaje. A fost o dezbatere grea, dar o parte din comunitate a plecat cu lacrimi în ochi și mesajele curg de aseară despre cât de mult le-a ajutat să ia o decizie legată de drumul lor profesional.

Ce am câștigat din blog

Am câștigat oameni și suflete lângă mine.
Am câștigat experiență.
Am aflat noi perspective asupra muncii în sine și a relațiilor cu oamenii.
Mi-am depășit frici.
Am câștigat prieteni.
Am câștigat proiecte după idei pitchuite de mine (mă știți, produc idei pentru orice). 🙂
Am ajutat cât am putut.
Am învățat cât în 10 ani. Citind, făcând, greșind.
Am câștigat dreptul de a spune NU, atunci când nu m-am simțit confortabil cu ceva în care urma să fiu implicată.
Mi-am recunoscut pasiunile, de care uitasem până să încep să scriu.
Am câștigat chiar și când am pierdut, pentru că, nu-i așa, uneori câștigi, alteori înveți.
Da, am câștigat și bani. Mai ales de când am spus că nu mai fac bartere și nici parteneriate media, cu foarte rare excepții. Și că mai bine nu muncesc deloc pentru un brand, decât să o fac pentru sume derizorii. Am avut primul contract pentru 1 an, la 2 luni de când am lansat blogul. Restul au venit de la sine.
Overall, simt că sunt pe plus. E acolo un tot care mă face să mă simt mai puternică decât eram cu 3 ani în urmă. Mai curajoasă. Și mai încrezătoare în viitor.

Campania aniversară #3anideblog

3 ani de florinabadea.ro
În acest articol am povestit unul dintre cele mai intime lucruri despre mine și v-am făcut o invitație pentru sâmbătă, 16 iunie, la o masă împreună.
Am scris aici despre campania aniversară.
Am povestit despre cum a fost în acești 3 ani, pe larg, dacă aveți timp, chef și răbdare pentru toate.
Mai am câteva premii pentru voi și MARELE PREMIU, pe care urmează să îl anunț, pe care îl ofer din partea unui partener.
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viață sănătoasă, puteți da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: vizual aniversar – arhiva proprie, foto by Cristina Jilavu, Event Portrait

12 răspunsuri la “Cât am câștigat din blog în 3 ani”

Felicitări, dragă Florina! Evenimentul de aseară chiar a fost minunat, am descoperit… de fapt, am redescoperit doamnele pe care le cunoscusem în alte contexte și pot să spun că sunt femei care inspiră și din experiențele cărora putem învăța cu toții. Mulțumesc pentru că faci ceea ce faci!

Florina, întâlnirea de aseară a fost o bucurie pentru toată lumea. Să tot fie așa și de acum încolo. Mă bucur mult că ne cunoaștem și că ai făcut posibile așa momente de neuitat.
Te îmbrățișez cu drag!

O îmbrățișare mare și de la mine! Simt că vom mai face multe lucruri împreună, de aici încolo!

Imi pare rau ca nu am ajuns aseara la dezbatere. Sunt convinsa ca a fost o intalnire interesanta, la fel ca toate cele din Mama Time Out.
Cred ca daca te implici si faci lucrurile cu drag si seriozitate, asa ca tine, comunitatea va creste.
Atata timp cat pe lista de castiguri din blog vor fi o mare parte din cele enumerate de tine, eu cred ca vor fi corelate si cu remunerarea financiara.

Adevărat grăiești tu, să știi! Nu mă îngrijorează, unele lucruri chiar se adaugă de la sine! 🙂
Te mai aștept, să ne vedem cu bine!

Florina, a fost extraordinara intalnirea de luni: experiente de viata, oameni care transmit din energia lor pozitiva, oameni in public cu care ti-e drag sa vorbesti, sa schimbi idei, imbratisari. Faci o treaba absolut minunata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.