Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

4 ani de blog – când au trecut?

Zilele trecute s-au făcut 4 ani de blog. 4 ani de când scriu aici și de când ne-am adunat într-o comunitate. M-am luat cu treaba, cu problemele de familie, cu viața, cu 1 iunie, cu o nouă lună. Și am uitat efectiv de momentul aniversar. Până anul trecut am pus la cale în fieare an […]

Categorii
Blog Travel, Sports & Fun

Am fost 2 zile la Oslo – ce am făcut și cum a fost

De câțiva ani încoace, vizitez în luna mai câte o capitală din nord. Am fost prima oară în Stockholm în 2011 și m-am îndrăgostit iremediabil de Scandinavia. De atunci, am mai vizitat de 2 ori acest oraș. Aș merge, să zic drept, de cel puțin 2 ori pe an acolo. Una din prietenele mele bune […]

Categorii
Blog Food and nutrition

Cum hrănim copiii înainte de examene – povestea cea mai simplă

Se apropie cea mai neagră perioadă din viața părinților cu copii de clasa a VIII-a, care urmează să se înscrie la liceu. La BAC parcă nu e așa mare presiunea. Nu că ar fi mai ușoară examinarea, dar acolo, cel puțin, copilul pare mai conștient. Mă rog, unii dintre ei sunt. Să nu intrăm în […]

Categorii
Blog Nature Parenting

Când copilul e bolnav și toată lumea știe ce are

Văd cum îi cad ochișorii ei mari și rotunzi. Ca pisicii din desene animate. Stă ghemuită în mine și respiră ca un om care tocmai a venit de la o muncă grea. Din când în când, mai scoate câte un geamăt mic. Și zice la fel de mic: ”mă doale bultica”. O mângâi pe spate […]

Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Cum și când bem apă e mai important decât câtă apă bem

Probabil multe mesaje despre apă vă ating zilnic urechile. E posibil să nici nu le mai auziți. Mai o reclamă, mai un panou de afară, o prietenă, poate medicul de familie. Dacă mergeți la sală, poate antrenorul. Revistele de femei cu poze frumoase vă prezintă modele de vis care beau apă. Și hopa, ajungeți la […]

Categorii
Blog Food and nutrition

2 vești bune pentru persoanele care au probleme cu glutenul

A căzut cerul pe noi când, în urmă cu 8 ani, am primit vestea de la medic legată de alergia la grâu și la secară pe care copilul nostru o avea. După episoadele urâte de dermatită la nivelul pielii, am făcut testele de sânge, care au confirmat bănuiala medicului. A fost punctul zero pentru viața […]

Categorii
Blog Mama Time Out Sănătate și wellbeing

Mama Time Out – ce faceți pentru voi vara aceasta?

Bună, mămici de pui mai mari sau mai mici! Chiar dacă vremea e schimbătoare, vara e aici. Un pic acoperită cu o eșarfă, dar e aici și ne privește din cerul plin de nori bine conturați. V-ați pregătit deja pentru cele 100 de zile de vară? Știu, aveți probleme, copiii nu dorm, nu vor să […]

Categorii
Blog Jurnal începator la sală Sănătate și wellbeing

Jurnal de începător la sală – episodul 13: cafeaua înaintea antrenamentului face bine?

Sunt mare băutoare de cafea, precum știți. Nu mă consider dependentă, beau pentru plăcerea gustului, de fapt. Dacă nu am o cafea bună, mai bine nu beau. Varianta 3 în 1 nu există pentru mine. De aceea am și oroare de călătorii lungi prin țară, rurarul mă face să țin post de cafea. Și ce […]

Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Copiii care poartă aparate dentare fac carii mai ușor

Adevărul e că atunci când copiii încep tratamentul ortodontic, pentru părinți începe una dintre  perioadele cu cele mai mari griji. Pentru că igiena pe care copiii trebuie să o urmeze este una și mai riguroasă decât înainte. Și bineințeles că grija nu e a copiilor, ci a părinților. La 7 ani, cei mici se cam […]

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.