Categorii
Blog Travel, Sports & Fun

Pines Boutique Villa – recomandare de cazare în Brașov

Mai e cineva care nu știe despre dragostea pentru Brașov de 19 ani încoace? Pentru unii dintre voi poate fi lame, pentru mine e o bucurie să mă întorc la Brașov, în fiecare an, de câteva ori, dar mai ales în noiembrie, când mai adaug câte 1 an aniversar din relația mea cu I. Acolo a copilărit el și m-a făcut și pe mine să iubesc acest oraș adoptiv. Dacă Valea Prahovei nu ar fi ce este și ar fi un drum civilizat de maxim 2 ore aș avea sigur acolo un apartament micuț și cochet și aș privi munții în fiecare weekend, cu o cafea în mână și copilele în brațe. Dar poate în 10 sau 20 de ani…cine știe, nu încetez să visez. Faptul că azi nu am apartamentul ăla aduce un lucru bun: descoperim mereu locuri noi unde să ne cazăm și unde să mâncăm în orașul de la poalele Tâmpei. Anul acesta, de aniversarea noastră, pe 11 noiembrie, am fost găzduiți de Pines Boutique Villa, o vilă cochetă aflată într-o zonă a Brașovului în care nu mai ajunsesem până acum.

Drumul

Ca să ajungeți în Brașov, e importantă și zona țării de unde veniți. Noi, cei din București, ajungem în 3-4 ore în weekend, seara. Poate vă întrebați de ce plecăm seara mereu și apoi ne căinăm pe Facebook pe subiectul ăsta. Eu cred că avem dreptul să plecăm exact când ne poftește inima, e o falsă discuție asta. În fine, puteți opta și pentru alte trasee, în afară de Valea Prahovei, cum ar fi Târgoviște. Personal, nu îmi place zona respectivă din cauza drumului prost. Așa că am păstrat drumul și am preferat să încadrăm lucrurile altfel: să ne bucurăm de cele 4 ore de vorbă în 2, așa cum nu avem noi niciodată timp să facem, cu copiii lângă noi. Și ce am mai vorbit!! Ne-a plăcut, de ce să mințim?! 🙂 Nici nu am simțit când am ajuns la ora 21.00 la destinație.

cazare în Brașov

Cazare în Brașov – Pines Boutique Villa

Pines Villa e o vilă cochetă, aflată pe strada Cloșca, nr 44. O casă la marginea unei păduri de pini, foarte aproape de centrul oraşului și chiar lângă drumul spre Poiana Brașov. Are 2 apartamente și 4 camere cu ferestre mari și panorame superbe. Locul ideal în care poți visa liniștit. Și ce aș mai fi visat! Zona în care este amplasată vila permite un drum foarte scurt cu mașina către centru, precum și către Poiana Brașov, unde am ajuns imediat, în 12 minute. Mărturisesc, am fost leneși și nu am luat drumul pieptiș pe jos, ci l-am parcurs cu mașina.

 

De la fereastra vilei, o pădure calmă de pini ni s-a arătat în toată liniștea ei de noiembrie.

cazare în Brașov

cazare în Brașov

cazare în Brașov

cazare în Brașov

Ce mi-a plăcut cel mai mult aici? Geamurile mari, prin care lumina pătrundea generos și care era filtrată pe rând de un set de perdele și unul de draperii grele.

cazare în Brașov

cazare în Brașov

cazare în Brașov

cazare în Brașov

Stilul nordic, pe inima mea. Și totuși, căldura pe care o emana.

Liniștea. Patul mare și salteaua confortabilă.

Materialele din care e făcut acest univers: metal, bârne din lemn vechi (ca în casa bunicilor), in şi lânã. Interioarele sunt funcționale, curate, cu linii simple și culori neutre. De pe ferestele mari vezi pădurea de pini sau panorama Brașovului. Și multă lumină naturală, dar cred că am mai zis asta.

Ușile, baia, totul foarte curat, linii simple și line.

A, v-am zis că am fost fără copii? 🙂

cazare în Brașov

Masa – cina 1

În seara în care am ajuns am coborât pentru cină în Brașov. Nu mâncasem de la 2, la birou. Pe drum am refuzat să cumpăr prostii din benzinăria de pe DN1, așa că aș fi mâncat vulpea din pădurea de pini de vizavi. Recomandarea de la Pines a fost pentru un restaurant de proximitate sau pentru Sergiana. La acesta mai mâncasem de-a lungul anilor, îi dusesem și pe ai noștri acolo, e un restaurant tradițional românesc. L-am regăsit disciplinat, cu niște chelneri sensibili la oameni înfometați, care s-au mișcat repede cu toată coada de așteptare. Am și avut noroc că mesele de 2 persoane se eliberau ușor. 🙂 Familiile cu copii au mai așteptat ceva timp. I-am mulțumit Bunuțului pentru tot, ne-am așezat la o masă într-un colțișor cald și am mâncat atât de bine, încât ne-am mai plimbat ceva timp prin oraș, ca să digerăm. Nu am avut vreme de foto și nici chef. Vă asigur însă că veți mânca la fel ca la mama sau la bunica acasă. Nu e fancy, dar e homy. Și gustos și cu ingrediente locale, proaspete.

Micul dejun

Am luat micul dejun la Pines Boutique Villa, sâmbătă și duminică dimineața. Opțiuni multe și bune, chiar aveți de unde alege. Nu îmi displace nimic mai mult decât să văd un mic dejun cu croissante și prăjituri. Aici chiar nu a fost cazul, așa că am fost fericită să îmi fac o salată mare și generoasă în dimineața de după cina copioasă de la Sergiana. Știți că iubesc salatele, da? Și sper să le iubiți și voi, pentru că în următoarea perioadă atât de mult o să vă povestesc despre ele, ca ambasador Eisberg, încât veți începe să vă împrieteniți și voi cu ele, frunză cu frunză. 🙂 Just watch me! :))

cazare în Brașov

cazare în Brașov

cazare în Brașov

cazare în Brașov

 

cazare în Brașov

cazare în Brașov

cazare în Brașov

Am mai ciugulit puțin pe lângă și am petrecut o oră în diningul la fel de luminat ca și camera în care am fost cazați. Deși afară era frig, soarele își făcea efectul prin geamurile mari, așa că m-am bucurat ca o șerpoaică de 2 capuccino, doar pentru că mă simțeam atât de bine, încât nu voiam să mă dau dusă de acolo.

cazare în Brașov

cazare în Brașov

cazare în Brașov

cazare în Brașov

Prânzul – la Dei Fratti

Am plecat de acasă cu gândul că vom lua măcar o masă la Dei Fratti, așa că în seara în care ne făceam digestia de după Sergiana, am intrat să facem rezervare aici. Din păcate, pentru cină erau deja ocupate toate locurile, așa că am rezervat prânzul. Prin urmare, sâmbătă am luat prânzul aici și atât de tare ne-a plăcut, încât le-am propus să deschidă și în București. E genuine Italian, exact cum se spune, poate mai mult, nicidecum mai puțin. Revin cu mai multe detalii într-un articol separat.

cazare în Brașov

Ce am făcut prin Brașov

Ziceam că știm Brașovul de niște ani care nu ne mai permit să facem așa multe descoperiri. Nici măcar să ne propunem. Așa că ne-am relaxat, pentru că nu ne doream să bifăm nimic.

Însă am fost impresionați de parcarea civilizată de la Spitalul Militar de Urgență Regina Maria, care ne-a ieșit efectiv în cale, într-un weekend extrem de aglomerat din Brașov. 1,5 lei/oră, pentru noi a fost pomană, obișnuiți cu parcare de la 5 la 15 lei/oră în București. Foarte civilizat!

Ne-am plimbat pe străduțe, am bifat (pardon, ne-am bucurat de ele) cafenele: Cafepedia, Tipografia, dr. Jekelius, pharmacy cafe. Da, am evitat Starbucks, nu ma prea satisface în ultima vreme.

Ne-am luat un selfie stick și ne-am maimuțărit. Am făcut fotografii ca adolescenții, am râs și am râs din nou. Din astea, pierdere de vreme, cum generația noastră nu își prea permite.

Am fost în Poiana Brașov, la Peștera de Lapte am fi dorit să ajungem. Dar ne-am oprit într-o poieniță și am făcut un film. AICI, să vă minunați de 2 părinți scăpați de acasă, care testau un selfie stick prin pădure și o femeie care abia își cumpărase beretă. 🙂

cazare în Brașov

Apoi ne-am întors să punem la cale un pui de somn, până la cină.

cazare în Brașov

cazare în Brașov

cazare în Brașov

Cina de sâmbătă seara

Făcusem rezervare la Prato și, deși nu am fi ieșit din casă de la Pines, ne-am făcut vânt pe cele 4 roți către acolo. Fain restaurantul, dar pe bani mai mulți și mâncare cu o treaptă mai jos decât la Dei Fratti. Nu e bai, noi ne-am bucurat de muzică și de companie.

Am citit ceva (ne sosiseră niște cărți de pe Book Depository vineri) și apoi somn de voie. Nu mai dormisem demult atâtea ore, plus că simțeam ceva simptome de răceala pe care o așteptam, căci Măriuca fusese deja pe val toată săptămâna.

cazare în Brașov

Cazare în Brașov – nota 10!

Am stat în multe locuri în Brașov, de-a lungul anilor, dar aici parcă am fost chiar în secolul 21, în altă țară. Și cu asta cred că am spus tot. Intim, cochet și cum ar trebui să fie pentru niște oameni care vin să se odihnească, să se plimbe, să citească și să aniverseze 19 ani de când sunt împreună! 🙂

Mulțumim de găzduire, Pines Boutique Villa! Pentru noi a fost un moment special, pe care am reușit să îl petrecem într-un loc special!

Dacă aveți planuri de iarnă – vacanța de Crăciun, Anul Nou sau vacanță din februarie a copiilor și căutați cazare în Brașov, vedeți pe booking.com și la adresa [email protected]!

Și nu uitați, pentru o viață sănătoasă, călătoriți cât mai mult!

cazare în Brașov

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter! Puteți urmări pe unde mai călătorim în țară sau în afara țării, citind rubrica Travel, sports and fun.

Sursa foto: arhiva personală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.