Copiii noștri vor doar să fie văzuți

pexels-photo-220455-2

M-am bucurat că și-a pregătit singură rucsacul. Așa că am profitat de moment ca să mă pregătesc și eu repede pentru ieșirea din casă. Am strecurat veselă în poșetă o carte pe care doream demult să o termin. Aveam 1 oră la dispoziție și socotisem că aș fi putut să o dau gata în acest timp. Era ora pe care Teo o petrecea la bazin. Alături e un părculeț, unde bunicii și părinții îi așteaptă pe cei mici. De obicei stau de vorbă sau scrolează feed-ul. Cartea mi se pare în ultima vreme cea mai bună metodă de a petrece timpul, așa că aveam deja un plan pentru acea seară.
În mașină am ascultat muzică și am vorbit nițel. Blonda mi-a zis cu gura până la urechi că se bucură până la cer și înapoi că o duc la bazin în acea seară. I-am strecurat și eu printre râsete că voi sta nițel să o văd, după care mă așez, să citesc ceva. A fost de acord. Au urmat în ordine: parcarea, țopăitul pe alee, bifat ședința la recepție, echiparea și…gata, eram liberă să citesc 1 oră întreaga!! O oră doar a mea, vă dați seama?! Nu urma să mă strige nimeni, Măriuca era acasă cu tatăl lor, iuhuuu, citesc în parc!
Drumul spre parc trece pe lângă ferestrele bazinului, unde zeci de părinți stau lipiți de geam ca să își privească picii cum se antrenează alături de îndrumătorii lor. Unii mai vorbesc la telefon, alții vorbesc între ei, unii stau acolo și nu se îndură să meargă altundeva. Le urmăresc copiilor fiecare mișcare, iar la final le amintesc acestora despre lucruri făcute și nefăcute în timpul respectivei ore. Moment în care îmi amintesc că eu nici la școală nu știu pe de rost temele copilului sau numele caietelor suplimentare sau al editurilor pentru fiecare caiet. Dar, na, fiecare părinte face și el ce poate și se implică atât cât crede că e potrivit. Rumeg această idee în timp ce mă așez la geam ca să reperez gâza în cel mai vesel costum – galben, noua mea obsesie. 🙂 Gâza e acolo, mă caută și ea pe mine, o văd răsuflând ușurată atunci când ni se întâlnesc privirile. Ceva din privirea ei mă ține acolo. Face o săritură în apă. Se întoarce, mă caută cu privirea. Mă vede. Zâmbește. Se așează în rând, a venit antrenorul. O văd cum îmi arată mâinile. Așa e, nu mai poartă aripioare de 2 ședințe încoace. E tare mândră. Și noi suntem mândri de ea. E doar la a 6-a ședință.
imi sună telefonul. De acasă vor să facem un Facetime, Măriuța îmi arată cum mănâncă ceva bun. M-am desprins deja de geam. Când revin, o văd pe Teo cum se fâțîie pe loc. E cu spatele la geam. Ah, se întoarce. Îi ghicesc privirea fericită sub ochelarii pe care îi poartă și zâmbetul larg, chiar dacă o ține casca un pic din scurt. Mă uit la ceas, e deja 20:30. Mai am 20 de minute de citit. Deschid poșeta, dau să scot cartea și aud un zgomot dinăuntru. Tocmai plonjase Blonda mea. Parcă e un pește în apă.
Am stat acolo până la 20:50, fără să mă ating de carte. Am stat lipită de geamul acela și nu m-am gândit nicio clipă la bacteriile de pe geam. M-am uitat fascinată la copilul acela, la corpul lui agil și la veselia cu care mâinile și picioarele ei tăiau apa. Mi-am amintit iarna în care am adus-o pe lume și cât de micuță era. Din când în când, mai intrau mesaje de la tatăl ei și îi răspundeam. Iar ea s-a întors la geamul acela înainte de fiecare săritură, să vadă dacă sunt acolo, să fie sigură că o văd. Pur și simplu nu am putut să plec, deși vorbisem înainte cu ea și știa ce voi face. În capul meu a plutit tot timpul ideea că ea se va întoarce și nu mă va mai vedea acolo și că va fi foarte dezamăgită.
Copiii noștri vor doar să îi vedem. Din ziua aceea nu mă mai îndoiesc de acest fapt.
Am plecat împreună, după ce ora s-a terminat. Bineînțeles că am avut o dispută în mașină, în cele 15 minute pe care le-am făcut cu mașina din Cotroceni acasă. Dar faptul că eu n-am părăsit geamul acela pentru o amărâtă de carte ne-a făcut pe amândouă să trecem peste moment.
Nu uitați asta, indiferent de geamul la care stați: copiii noștri vor atât de puțin – doar să îi vedem!
Unul dintre cele mai citite articole în aceeași direcție este acesta. Bucurați-vă și voi de el!
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: aici

Related posts

Comentarii ( 2 )

  • Liliana

    Uite cum plâng eu de dimineața, atât de frumos ai scris. Copiii vor să fie văzuți, cât de simplu este. Mulțumesc pentru inspirație, dragă Florina!

  • Mariana Georgescu

    Așa este draga Florina. Am trecut prin asta acum 24 ani SI parca m ai adus înapoi în timp. Eu urmăream 2 băieți,unul de 9 SI celălalt de 10. Explicația pentru mine era că ei sunt protejați suplimentar, sigur de mine SI apoi de instructor.
    Cu drag te îmbrățișez

Publică un comentariu