Mamelor, ce facem dacă nu începe școala în septembrie?

dacă nu începe școala

Ieri am vorbit cu 3 prietene despre școală și grădiniță. Deh, e inevitabil. Toată lumea din tribul meu are copii. Și vorba aia: copii mici – griji mici, copii mari – griji mari. Oricum ar fi însă, griji avem mereu de când îi avem pe copii în viața noastră. Dar parcă niciodată nu vorbeam în iulie despre școală sau grădi. Iulie e luna aia grozavă când vorbim despre mare, soare, locuri de plajă și hoteluri cu piscină. Dar pentru că nu mai trăim o perioadă obișnuită, nici nu ne-am strâns bine de pe unde am fost, că am început deja să ne gândim la școală. Ce facem dacă nu începe școala la toamnă?

Mai e nevoie să vă povestesc cum a fost perioada martie- iunie? Când a sunat clopoțelul imaginar în iunie, parcă am simțit eu că iau vacanță. O asemenea presiune legată de școală nu am avut niciodată. Nici măcar anul trecut, când copilul meu cel mare trecea în clasa a 5-a și dădea examen la un liceu unde sperăm să rămână până la final de ciclu liceal. Am auzit multe păreri: că mă agit prea mult și iau școala prea în serios; că oricum a fost mai simplu, că s-au redus drumurile și nu am mai cheltuit bani pe mâncare și toată logistica; că nu am știut eu să mă organizez (?) și cred că au mai fost câteva de la binevoitori care au simțit nevoia să mă sfătuiască.

Adevărul e că trebuie să fii femeie cu copii ca să înțelegi ce s-a întâmplat cu noi în această perioadă. Ok, femeie cu copii mici. Adevărul că e simplu cu un copil de la 8 – 9 ani încolo. Dar dacă mai ai unul de 2-3 ani sau mai mic devine și mai complicat. Sau dacă amândoi sunt mici.

O zi a unei mame cu copii mici poate începe după o noapte când nu a pus geană pe geană. Din start, pe un fond de oboseală, cu 2-3 cafele deja băute până la ora 9.00 și, de cele mai multe ori, nicio îmbucătură de mâncare. Dacă cei mici nu merg la grădi și la școală, ei trebuie organizați, coordonați și supraveghați acasă. Timp în care mama, la ora 9 maxim, începe și ea munca ei de acasă. Mamele cu care interacționez eu cam așa trăiesc. Deci până la ora respectivă copiii trebuie hrăniți, iubiți, curați și plăcut uscați, ca și mama să poată începe treaba.

Dar un copil nu e o jucărie. Nu stă acolo unde l-a pus mama, ca ea să își înceapă treaba la ora fixă. De obicei, când mama e în mijlocul unei discuții, copilul vrea să facă caca. Dacă mama nu îl aude, vine și îi scoate cablul din laptop. Sau intră direct în webinar și zice: ”fac caca!” (pățit). În același timp, un altul vrea să se conecteze la lecția online și nu reușește. Și se supără. Și supărarea e contagioasă, cred că știți. Iar pe mama tocmai a sunat-o un client sau șeful ei. Nu se termină bine conflictele cu numărul o sută patruzeci, că piticului i se face foame. ”Iar?” – gândește mama, care simte că abia s-a așezat la birou. E ora 11, ora gustării, i se amintește. La masă, sună telefonul iarăși. E un curierul, care somează mama să coboare după pachet, că altfel îl va returna.

După gustarea de la ora 11, mama scanează frigiderul să vadă dacă nu a uitat ceva pentru prânz. Ah, mai e un piure de făcut. Dar când? Are chiar la 12.30 un conf call!! Mai bine comanda mâncare, se gândește ea. Telefonul sună și sună și sună, aruncat într-o loc de care nu își mai amintește deja. Mama nu își mai amintește nici câte cafele a băut și nici unde a pus telefonul. Mai toarnă o ceașcă și pleacă cu copiii la masa lor de lucru, să le arate următoarea activitate. Cel mare vrea să îi verifice tema la franceză. ”Dar eu nu știu franceză!” – izbucnește mama, cu ochii pe ceas.

Pe birou așteaptă nedesfăcute niște facturi de plată, o listă de cumpărături, o schiță de meniu pentru următoarele zile. În stânga, pe un fotoliu, sunt haine necălcate – un morman amenințător. Ușa de la baie abia se poate deschide din cauza coșului de rufe murdare. Mama închide ochii și se roagă pentru o vacanță cât mai curând! Și să nu își piardă mințile!

Când lucrezi de acasă, copiii tăi simt că le ești la dispoziție continuu, fără opreliști. Așa că te solicită continuu, că ești acolo. La voi nu e la fel? Dacă vorbeși la telefon, apar și ei. Cum adică, vorbești și pe ei nu îi bagi în seamă? 🙂

Doamnelor, aceasta nu e ficțiune, e realitate. Am trăit-o toate timp de 3 luni în prima parte a anului acesta. Ce facem deci din septembrie? Ce știți, încep școlile și grădinițele să funcționeze după program normal? Cunoaștem niște scenarii potențiale? Și ce facem dacă din septembrie trebuie să facem pe profesoarele din nou? Eu nu vreau să fac home schooling. Dacă voiam asta, făceam. Și sunt un părinte care se implică în activitățile școlare ale copilului meu.

Dar despre grădinițe ce știți? Pitica mea trece în grupa mijlocie, se acomodase foarte bine la grupa mică. În toată această perioadă nu a făcut decât să îmi vorbească despre prietenele ei de la grădi și despre doamna ei. Pentru că situația a fost incertă la începutul verii, nu am înscris-o la grădinița de vară. Dar cât mai pot să o țin acasă și ce să îi mai răspund legat de dorul ei? I-am explicat deja pe toate părțile și cu toate cuvintele mele. Dar cum îi spui rațional unui copil de nici 4 ani ceva, când el e plin de emoții?

Deci, ce facem? Voi ce planuri aveți? Cum vă descurcați peste vară? Dar de la toamnă?

Mă tem pentru echilibrul emoțional al mamelor, dacă nu începe școala la toamnă.

Related posts

Comments ( 2 )

  • Elena Minculescu

    Mamele, ca mamele, ca sunt adulte și trebuie să facă față. Dar copiii? Nu mai socializează, învață singuri, stau cu ochii în ecran mult, nu mai au program, se încarcă emoțional de la mamele obosite și aglomerate. Nu apare în scenariu deloc tatăl, care, dacă vine după o zi de muncă și aruncă un „Păi, tu stai acasă, nu pleci, ca mine.”, a pus cireasa pe tort. Va fi greu pentru toți, se atacă echilibrul emoțional al celulei puțin câte puțin, pentru ca după un timp să vedem starea de sănătate a societății. Dumnezeu să ne ajute!

  • Liliana

    Eu i-am dus pe ai mei (3 și 5 ani) la o grădiniță privată în timpul verii. Am stat cu toții acasă pe perioadă de pandemie, au mai stat copiii și la bunici câteva săptămâni. Dar și bunicii au viețile și slujbele lor și nu pot să îngrijească tot timpul de copii pe timp de pandemie, indiferent cât o mai dura. Auzisem la radio zilele trecute un scenariu de la minister conform căruia o parte din copii vor merge fizic la școală, iar o parte vor face de acasă lecțiile online. De grădinițe nu am auzit nimic. Eu cred că oamenii care fac aceste legi nu se gândesc că în cazul copiilor mici este nevoie ca un adult să stea acasă cu copiii, oricât de online ar fi lecțiile. Copilul nu poate fi lăsat nesupravegheat. Mai ales în cazul copiilor mici care în mod normal în timpul zilei sunt la creșă și grădiniță, iar părinții lor lucrează. Am încercat eu să înscriu copiii la stat pe timpul școlii de vară. Știi ce a ieșit? În sectorul 3, toți copiii (peste vreo 200 de cereri, mi-a spus doamna educatoare) au fost puși la grădinița de vară într-o singură grădiniță. Plus cadrele didactice și personalul auxiliar, cred că ajung la vreo 300. Vreo 300 de oameni într-o singură instituție, iar dacă se îmbolnăvește unul singur, se închide tot. Am simțit că acesta a fost modul ministerului/al administrației locale de a ne da cu vârf și îndesat soluții la cererile noastre de redeschidere a grădinițelor. Vreți grădinițe? Poftim, treceți aici la grămadă, să vă văd dacă mai comentați ceva. Nu știu ce o să facem din toamnă, dar incertitudinea această mă macină zi de zi.

Leave a comment