De ce sunt unii corporatisti supraponderali

Rodeam la pixul ala de vreo jumatate de ora (doamne, al cui o fi fost inainte?), in timp ce imi bataiam picioarele sub masa de la nervii care ma coplesisera privind usa care se inchidea si se deschidea la fiecare apel pe care cineva din sala de meeting il primea. Un ochi era pe usa si celalat era pe ceas. Crucis ma uitam, nu alta. In pauzele de rontait, ma intrebam de ce sunt unii corporatisti supraponderali.
Stabilisem cu greu meetingul de azi, pentru a seta o campanie in care erau implicate 3-4 departamente. Campania era urgenta, alertasem agentia si pe repede inainte facusem o propunere. Propunere pe care ma chinuiam de peste 2 ore sa o povestesc pe limbaj simplu de asimilat de niste departamente tehnice care stiau ca vor awareness, dar care ii dadeau zor cu vanzarile. Timp in care mai luam o briosa la intrebari. Ii dam ba cu briosa, ba cu pix, ca nu mai stiam ce mananc si ce rod.

Era o dupa amiaza de vineri…

Beleaua era ca fiind vineri a fost greu tare sa se stranga toti odata. Si uite asa ma plimbam intre primele slideuri de ceva vreme, timp in care mai venea careva si mai punea niste intrebari care ma obligau sa o iau de la capat. In pauzele dintre mirari si intrebari ma mai ridicam si mai mancam un pateu. Foietaj, cu ciuperci, branza, mere. Mai luam cu fresh sau cu cate o gura de cola si ma inchinam in sinea mea sa nu ma ia o criza de stomac inaintea unei crize de nervi. La un moment dat, pateurile s-au terminat, doar eu nu mai ispraveam prezentarea. Din clipa in clipa trebuia sa isi faca aparitia seful de divizie si sa punem punct. Au aparut prajituri, o cina minunata pentru vineri dupa masa, dupa aperitivul de pateuri si ce mix de covrigi mai mancasem pe acolo.

Prezentare cu platouri de pateuri si prajituri

Eram trezita de la 5,30 sa finalizez prezentarea, nu mancasem nimic, ca sa o pot duce pe blonda mica la gradi mai devreme. Pana la birou, bausem deja 2 cafele si la pranz eram pe aceeasi prezentare si pe bugete cu sefa agentiei. Rodeam de pe mese, ca nervii erau multi si intinsi la maxim. Nu avusesem parte de un pranz, iar de apa nici nu putea fi vorba, pentru ca eu sunt fata cu prostata, daca beau apa, tot rezervorul e pe explozie tocmai cand ajung la vreun meeting si trebuie sa fac frumos acolo.

Ce mancasem toata ziua

Ma uit din nou la ceas, era vineri, ora 18,00. Cu siguranta nu terminam pana la 19,00. Am nevoie de masina de la birou, dupa care sa ajung acasa, in capatul opus al orasului. Imi fac in cap lista cu ce am mancat azi, ca stomacul asta parca ma ciocneste drept in frunte, de zici ca n-am mancat nimic, de fapt:

  • n cafele – nu e de mirare ca imi simt fata uscata si incercanata, ca imi batai nervos picioarele sub masa si as strange de gat pe cineva; dar fac frumos, zambesc politicos si reiau prezentarea, la momentul binecuvantat al concluziilor;
  • O sticla de cola de 0,500 ml – vai de stomacul si inima mea, cat oi avea pulsul; dar a fost zero calorii macar 🙂
  • Covrigi si pateuri cat cuprinde – mult cuprinde, ca fustele mele de corporatista se dusera, nu mai incap in ele de ceva vreme; o sa imi iau pantaloni cu banda, ca femeile gravide;
  • Prajituri cu frisca – frisca light cica, ce usurare!
  • Fresh de portocale – 1 kil cred, ca nu mai puteam de nervi!
  • Se pun si ciupercile, branza si carnea din pateurii?! Stiu ca ma amagesc, dar zau ca ma agat de orice ciuperca gasesc, numa sa zic si eu am mancat o leguma azi. Ca fructe am mancat un portocal intreg, cu tot cu frunze! Doar ca daca le-am stors, e ca si cum as fi mancat bomboane! Dulce amagire…:(

Total: mii de calorii, senzatie de balonare, stare de iritabilitate peste nivelul admis, pofta de mancare uriasa, as manca un elefant. S-a dus voiciunea. Noroc ca ma mai pot concentra pe proiect. Chiar noroc, pentru ca, de fapt, nimic nu mancasem. Nimic. Zero hrana. Doar produse. Bleah! Ma simteam mizerabil, interior – exterior.

In visele mele mancam sanatos….

Inchid laptopul, bucuroasa. Si ma gandesc cum ar fi fost daca umblam azi cu mancarea la pachet. Mancare din aia buna, sanatoasa, carbohidrati buni, nu junkul asta de care nu mai scap, din cauza acestui program mega dezordonat pe care il accept de ceva vreme incoace. Alung gandul ca pe o musca obraznica, cum sa alerg cu laptopul intr-o mana si cu caserolele de mancare in alta?! Exclus! Toata suflarea corporatiilor pentru care lucram manca pateuri si nu murise inca! Dimpotriva, era vie, vesela si se bucura de meetinguri de cate 3 ore, dupa cate se vede!

…dar de maine, ca azi aveam un proiect nou de care ma ocupam!

Mananc sanatos dupa ce termin proiectul asta pentru care am ros un pix, am baut un portocal si am respirat cofeina! Pana atunci, merg sa imi iau alte fuste, ca doar aflasem despre calorii ca sunt scarbele alea mici care se ascund in sifonier si ne micsoreaza hainele!

Voi ce povesti aveti despre mancatul in corporatii si despre unii corporatisti care ajung supraponderali?

Disclaimer: termenul ”corporatisti” nu este peiorativ, ci denumeste angajatii din corporatii. In material am descris experienta mea personala, traita cu cativa ani in urma. In ultima vreme, multe companii fac eforturi pentru a le pune la dispozitie angajatilor pauze de energie cu fructe si legume sau gustari sanatoase. In materialul de fata nu generalizez, ci descriu doar o situatie punctuala. Cu toate acestea, programul incarcat din corporatii si deplasarile in care sunt mereu plecati pot duce la dezordine in ceea ce priveste mesele angajatilor. In  functie de cat de mult conteaza pentru ei o alimentatie sanatoasa, aceastia pot gestiona situatiile, daca doresc si sunt constient. 

Va invit sa aflati mai multe despre acest lucru din programul FOOD FOR BRAIN!

Pentru cei dornici să afle mai multe, aștept un email la adresa consultanta@florinabadea.ro!

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!
Sursa foto: aici

Related posts

No Comments

  • vavaly

    mie mi a placut mult felul cum ai pus povestea in pagina :).
    corporatista nu am fost niciodata asa ca nu pot povesti dar de muncit am muncit si m am dus mereu cu caserola de mancare dupa mine. da, mancare gatita :))). si am molipsit si pe altii, inclusiv sa bea apa. nu mi place sa rontai diverse, simt ca nu mananc daca fac asa. poate e un noroc in asta.
    bine ca ti ai gasit calea 🙂

    • Florina Badea

      🙂 Multumesc! Ai vazut ca alternez tipurile de texte, cum vorbeam! 🙂 Bravo tie, imi place cum gandesti! 🙂
      Asta e adevarat, pentru ca cel mai greu e sa iti gasesti calea, de obicei. Imediat ce ai gasit-o, cararile se deschid!

Publică un comentariu