Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Legătura dintre echilibrul hormonal și fibre

De-a lungul ultimilor ani, mi-am dat seama, atât în ceea ce mă privește, cât și despre femeile cu care lucrez pe partea de modificare a dietei, că alimentele pe care le consumăm au un rol important în ceea ce privește echilibrul hormonal. Acesta este un subiect vast, care se află încă în cercetare în lumea medicală, dar care a început să se contureze din ce în ce mai clar: sunt alimente care ne ajută hormonii și alimente care nu. Și am descoperit că legătura dintre echilibrul hormonal și fibre e foarte importantă.

În ceea ce mă privește, la scurt timp după ce am născut-o pe Maria (aveam 39 de ani) și nu am mai alăptat-o, am început să simt modificări în corp. Așa am aflat că perimenopauza poate începe chiar de la 35 de ani, de exemplu iar cel mai simplu și non-invaziv mod de a o combate și de a regăsi echilibrul hormonal este prin dietă și printr-o alimentație bazată pe cât mai multe legume, deci și cu un aport sporit de fibre. Dacă vreți să știți mai multe despre perimenopauză, inclusiv care sunt simptomele și cum le putem ameliora, o puteți face aici, unde am scris în detaliu.

Există multe simptome și afecțiuni medicale care sunt rezultatul dezechilibrelor hormonale. Nu e un subiect simplu și trebuie să vă avertizez că nu vom găsi informații într-un singur loc sau în cabinetul unui singur medic. E nevoie de documentare multă, de discuții cu medici endocrinologi și medici ginecologi de nouă generație, care recunsoc rolul alimentației și al suplimentelor în viața unei femei aflate în jur de 40 de ani. Pe scurt, dezechilibrele hormonale sunt responsabile în principal de:

  • Sindromul Premenstrual cu simptome precum: tensiunea sânilor, stările de spirit schimbătoare, durerile de cap și balonarea, care devin și mai rele dacă nu există suficient progesteron care să echilibreze estrogenul;
  • Acneea și părul facial nedorit pot fi cauzate de prea mult testosteron;
  • Simptomele de perimenopauză precum ciclul menstrual abundent, cicluri menstruale mai scurte și ”spotting” între menstre – toate pot fi rezultatul dezechilibrului dintre estrogen, progesteron și testosteron;
  • Fibroamele uterine și endometrioza pot fi înrăutățite de cantitatea prea mare de estrogen în corp;
  • Riscul de cancer de sân, de tiroidă sau de prostată la bărbați e mai mare dacă există exces de estrogen în corp;
  • Simptomele de menopauză precum bufeurile sunt cauzate de nivelul în scădere de estrogen.

Cele mai multe dintre aceste dezechilibre implică exces de estrogen care se acumulează în corp și în celulele adipoase, din dietă și din surse externe, din mediul în care trăim: pesticidele din mâncare, hormonii din carnea animalelor, pilula contraceptivă, parfumuri și alte chimicale din plasticuri diverse și produse cosmetice și de îngrijire. Toate acestea se comportă în corp ca niște xeno-estrogeni, adică se prind de receptorii estrogenului și mimează efectele acestuia în corp.

În căutarea echilibrului hormonal prin alimentație, am ajuns să descopăr cu uimire, citind diverse studii și discutand cu medici, cum un consum suficient de fibre ne poate ajuta foarte mult. Cum? Adăugând anumite tipuri de alimente în rutina zilnică de masă, precum și suplimentând doza de fibre pe care ar trebui să și-o ia corpul ca să se declare mulțumit și în echilibru.

Adevărul e că cei mai mulți dintre noi se gândesc la fibre doar ca la un ”instrument” care ne ajută să ne menținem confortul digestiv și să prevină boli grave legate de intestin. Însă rolul fibrelor merge mai departe de aici, ceea ce pentru noi, femeile e foarte important. Cercetari recente arată că fibrele ajută la reglarea nivelurilor de estrogen, progesteron și testosteron în moduri multiple, implicând sistemul digestiv, ficatul, ovarele și circulația sângelui. 

Top 3 beneficii ale consumului de fibre pentru sistemul hormonal:

  1. Ajută la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge;
  2. Favorizeaza reducerea nivelului cortizolului;
  3. Susțin eliminarea excesului de estrogen. 

Există și alți factori implicați în reglarea dezechilibrelor hormonale, însă fibrele sunt cele mai la îndemână în viața nostră de zi cu zi. Hormonii noștri vor deveni mai fericiți în prezența fibrelor și riscul de boli va scădea considerabil. Știu că nu e un subiect care să ne placă, dar eu sunt o mare fană a prevenției, așa că better safe than sorry. Nu neglijați legătura dintre echilibrul hormonal și fibre!

Magia fibrelor stă tocmai în faptul că se leagă de toxinele din corp și de hormonii în exces și că îi scot afară din corp prin colon!! Vă dați seama?? Dacă nu consumăm suficiente fibre, din păcate hormonii în exces staționează în corp, în loc să fie eliminați. De ce? Păi nu prea are cine să îi ajute să plece! Fibrele fac un lucru superb – reduc din activitatea enzimei B-glucuronidaza care permite reabsorbția hormonilor în organism. Bacteriile din intestin și sănătatea intestinului se bazează și ele pe aportul de fibre și, de asemenea, ajută la îndepărtarea estrogenului în mod regulat. De aceea, trebuie să avem ca scop hrănirea bacteriilor bune din intestin.

Fibrele ne ajută și să reducem nivelurile de cortizol, ceea ce sprijină menținerea hormonilor în echilibru, a nivelului de glucoză constant și previne îngrășarea. Niveluri ridicate de cortizol duc la exces de kilograme care conduc la dominanță estrogenică – ceea ce ne istovește toți hormonii! Pam pam, vedeți cum se leagă toate?

Există o varietate mare de alimente din care putem obține fibrele. Va trebui să păstrăm însă echilibrul fibre solubile – fibre insolubile. E bine să introduceți în alimentație cele minim 30g de fibre recomandate pentru consumul zilnic de Organizatia Monidala a Sănătății (38g pentru bărbați),

Sper că v-am convins că trebuie să faceți ceva cu fibrele, dacă vreți să fiți sănătoase. Ca să aveți hormoni fericiți, să preîntâmpinați boli urâte și să reglați ușor ușor toate neajunsurile dezechilibrelor hormonale pe care le resimțiți lunar, fie că suferiți de ceva, fie că vă dă târcoale perimonenopauza. 

Vă doresc sănătate, că e mai bună decât toate! Și alegeri înțelepte! Iar dacă vreți să aprofundați subiectul, vă invit să citiți și următoarele materiale despre legătura dintre echilibrul hormonal și fibre:

  • https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2744625/
  • https://www.google.ro/amp/s/www.drcarney.com/blog/health-issues/estrogen-levels-lower-with-fiber-rich-foods%3fformat=amp
  • http://laurapipher.com/estrogendominance/
  • https://news.usc.edu/24318/USC-cancer-researchers-report-fiber-estrogen-link/
  • https://www.medicalnewstoday.com/articles/324031#fiber
  • https://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/carbohydrates/fiber/ 
  • https://healthyeating.sfgate.com/can-diet-rich-fiber-lower-estrogen-levels-11806.html
  • https://onlinelibrary.wiley.com/action/doSearch?AllField=dietary+fiber&SeriesKey=10970215 
  • https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1002/ijc.23060
  • https://ww5.komen.org/BreastCancer/HighLevelsofEstrogenintheBlood.html 
  • https://www.hsph.harvard.edu/news/press-releases/higher-dietary-fiber-intake-in-young-women-may-reduce-breast-cancer-risk/ 
  • https://www.farmingportal.co.za/index.php/farminglifestyle/food-and-health/1413-discover-the-benefits-of-a-high-fiber-diet-when-it-comes-to-dealing-with-stress 
  • https://www.foodnavigator.com/Article/2004/10/19/Higher-fibre-shown-to-reduce-oestrogen-levels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.