Categorii
Blog Food and nutrition

Farfuria ideală de mâncare a copilului tău – ce trebuie să conțină

Din experiența de mamă, dar și de Food coach, am aflat cât de mult se schimbă lucrurile în viața unei familii deîndată de apare copilul. Părinții devin conștienți de răspunderea lor și prima grijă le e să îi ofere dragoste multă copilașului și apoi mâncare sănătoasă. Unii ar spune că în mod exagerat. Dar niciodată când vine vorba de dragoste nu e prea mult, nu? Cât despre mâncare, startul e cel mai important. Și mai e ceva important: exemplul personal. Obișnuiați înainte de venirea copilului pe lume să comandați mâncare în fiecare seară – pizza, mâncare chinezească și tot așa? A venit vremea să vă împrieteniți cu ustensilele din bucătărie și să aflați cum se folosește cuptorul! Acest material este doar pentru adulții care au copii sau plănuiesc să aibă cât de curând. 

Reguli generale legate de mesele copiilor

De la un moment dat încolo (după 1 an), copiii stau la masă cu părinții și mănâncă tot ce mănâncă ei, cu mici excepții. Nu ar mai trebui să existe mese speciale doar pentru cei mici, poate doar când nu sunt părinții acasă. Chiar și așa, cine îngrijește copilul ar fi bine să mănânce alături de el. Vouă vă place să mâncați singuri? Mie nu, așa e și la copii.

Așadar, iată câteva reguli generale: 

  • Copiii au nevoie de cel puţin trei mese pe zi, precum și de 1-2 gustări. De ce? O alimentație sănătoasă înseamnă să mănânci regulat, la interval de 3-4 ore. Rutina de masă e importantă pentru copii, care sunt tentați să se joace și uită de altceva. Mâncarea pe care le-o oferim e bine să fie preparată în casă, din ingrediente cât mai proaspete. Idei de pachețel pentru școală sau grădi aveți aici.
  • Eliminați ronțăielile dintre mese! Atenție, e diferență între gustare și ronțăială. Gustarea e un fel de mini masă (o cantitate mai mică de mâncare între 2 mese principale), e un obicei sănătos și e servită la cerere, din cauza foamei. Pe de altă parte, ronțăielile sunt ciuguleli continue pe parcursul zilei, de obicei compuse din diferite alimente cu un conținut mare de calorii – cu multă sare și zahăr (chipsuri, biscuiți etc). Gustările se oferă copiilor când și dacă le este foame. Unii copii au nevoie de 1 gustare, alții de 2-3. Depinde și de vârstă, dar și de cât au mâncat la masa principală și câtă energie au consumat ulterior. Idei de gustari am scris aici.
  • Pregătiți copiilor micul dejun! După o pauză în care corpul nu a primit mâncare, rezervele de energie s-au epuizat și copilul (ca și noi) are nevoie combustibil cu care să înceapă o nouă zi de efort fizic și intelectual. Le veți face un mare dar copiilor voștri, dacă îi învățați să înceapă ziua cu un mic dejun sănătos. Idei de mic dejun aveți aici.
  • Copiii trebuie să mănânce după cea mai simplă regulă: diversificat și în raport cu nevoia lor de hrană, specifică vârstei. Se recomandă mâncatul diversificat, tocmai pentru că niciun aliment nu e atât de complet, încât să cuprindă toți nutrienții de care corpul are nevoie.
  • Niciodată dietetic sau degresat! Copiii au nevoie de grăsime, pentru a crește și pentru a face față activităților zilnice. Nu confundați nevoia voastră de adulți și stilul vostru alimentar, cu cel al copiilor, aflați în creștere!
  • Copiii trebuie să mănânce asociat, nu disociat! Este un alt păcat în care cad mămicile, cum spuneam mai sus legat de mâncatul dietetic. Asocierea alimentelor între ele se face tocmai pentru ca un aliment să îl completeze pe celălalt. Carnea nu conține glucide, deci se asociază cu garnitură. Brânza nu are fibre, deci se asociază cu roșii și castraveți. Sau sosul de roșii în care preparăm carnea e bun pentru că vitamina C din el crește absorbția fierului din carne. 
  • Copiii trebuie îndemnați să bea apă! De multe ori, foamea se poate confunda cu setea.

Ce trebuie să conțină farfuria ideală de mâncare a copilului tău

O farfurie ideală, adică cea echilibrată, din care copiii să își ia necesarul de nutrienți, ar trtebui să fie compusă din:

  • 50% legume (principalele surse de vitamine și minerale): ardei, ciuperci morcovi, vinete, dovlecei, varză, broccoli etc. Ca să fie mai gustoase, peste legume puteți adăuga și grăsime vegetală sau animală (uleiuri, unt, semințe). 
  • 25% proteine: care pot fi animale (cane, lactate, brânzeturi, ouă) sau vegetale – leguminoasele (intea, năutul, fasolea şi mazărea) – care se combină ca să asigure necesarul de aminoacizi esențiali. 
  • 25% glucide: pâine, orez, paste făinoase, mălai. Variantele integrale au avantaje nutriționale care le fac mai sănătoase decât pe cele rafinate (ex: fibrele pe care le conțin). 

farfuria ideală de mâncare a copilului

Ce trebuie să consume copiii cât mai rar – vezi Piramida alimentelor de mai jos:

– Băuturi cu zahăr – pentru conținutul prea mare de zahăr și pentru tentația copiilor de a bea cât mai mult (creierul nu înregistrează lichidele).

– Dulciuri – pentru conținutul de zahăr mare și aportul nutritiv mic. Poate interfera cu mesele, scăzând apetitul copiilor pentru mâncare.

– Produse tip fast food.

– Sare.

farfuria ideală de mâncare a copilului

℗ Acestea sunt informații pentru voi, părinții, care vă ajută să luați decizii la cumpărături și în bucătărie, însă La Akademia Kinderland de la Kaufland copiii au ocazia să învețe cu ajutorul jocurilor și al aplicațiilor ceea ce am spus eu mai sus și încă ceva în plus. Recent, am fost și cu Teo acolo (i-am făcut programare), care a fost îndrumată de către unul dintre traineri timp de 45 de minute, cat a trecut prin cele 10 jocuri:

1. Jocul telefoanelor – unde Super Eroul K i-a povestit despre dulciuri și sucuri – ce efecte au asupra copiilor și de ce e bine ca aceștia să le evite;

2. Jocul cu pâini – pâinea albă și pâinea neagră – de ce una se digeră mai ușor decât cealaltă și cum îi ajută asta pe copii;

farfuria ideală de mâncare a copilului

3. Aplicația Cursa alimentelor sănătoase. Teo a trebuit să îl ghideze pe K ca să prindă și să mănânce alimente sănătoase, în timp ce le evită pe cele nesănătoase. Ea a vrut să joace de mai multe ori, ca să prindă K și mai multe alimente sănătoase. 🙂

farfuria ideală de mâncare a copilului

farfuria ideală de mâncare a copilului

farfuria ideală de mâncare a copilului

4. Jocul cu vasele de sânge. Există 3 ciocane: zahăr, sare sau grăsimi. Fiecare lovitură pe care vasul de sânge o primește de la aceste ciocane are ca efect distrugerea lui. E frumos însă ca cei mici să vadă că acestea se pot repara cu alimente sănătoase – o fac chiar ei cu unele cărămizi care ilustrează fructe și legume. 

farfuria ideală de mâncare a copilului

farfuria ideală de mâncare a copilului

farfuria ideală de mâncare a copilului

farfuria ideală de mâncare a copilului

5. Detectivii de zahăr. Să vedeți cum stătea Teo cu lupa pe fiecare aliment și cum piuia el sub lupa ei, dacă avea zahăr. Cum, salamul are zahăr?! Am râs și eu, mai ales că noi nu mâncam, tot din cauza etichetei și nu neapărat zahărul e ingredientul care ne înfioară în salam. 

farfuria ideală de mâncare a copilului farfuria ideală de mâncare a copilului farfuria ideală de mâncare a copilului

6. Creierul și cuburile de zahăr. Jocul a fost pe sufletul meu, mai ales că eu mereu o întreb pe Teo când e agitată într-o zi: „Ai mâncat biscuiți azi sau bomboane?” Și mereu o prind. 🙂 Deci jocul ilustrează perfect ce se petrece în creier când acesta e invadat de o cantitatea mare de zahăr.

farfuria ideală de mâncare a copilului

farfuria ideală de mâncare a copilului

7. Balanța energetică. Ca să funcționeze corect, corpul nostru are nevoie zilnic de o cantitate de energie. Acest lucru înseamnă echilibru energetic. Silueta și numărul de kilograme arată dacă balanța energetică e în echilibru. Kilogramele în plus arată că mănânci prea mult sau te miști prea puțin. Exact ce ne arată acest joc. De exemplu, dacă mănânci o porție de cartofi prăjiți, ca să consumi caloriile și să nu se transforme în depozite de grăsime, trebuie să te plimbi cel puțin 2 ore cu bicicleta. Hm?! Sau dacă mănânci un hamburger, e nevoie de jumătate de oră de înot sau de 20 de minute de alergare. La fel pentru o singură doză de suc, trebuie să dansezi sau să mergi cu bicicleta cel puțin 20 de minute. Eu renunț sigur la ele. 🙂 

8. Piramida alimentelor. Este extrem de sugestivă pentru copii, mi-a plăcut că Teo a poposit ceva timp pe ea. Însă nu a uitat să menționeze: ”Ce sus este desertul!!”. 🙂 

9. Farfuria idealăaplicație pentru copii. Jocurile s-au încheiat tot cu o aplicație. Copiii au ocazia să arate că și-au însușit tot ce au învățat prin jocuri și să formeze singuri farfuria ideală. Cred pe acesta l-a jucat de vreo 4 ori Teo. 

farfuria ideală de mâncare a copilului

farfuria ideală de mâncare a copilului

farfuria ideală de mâncare a copilului

farfuria ideală de mâncare a copilului

10. Jocul telefoanelor – la final, copiii mai vorbesc încă o dată cu Super Eroul K, de data aceasta ca să puncteze cele mai importante mesaje despre hrana sănătoasă, evident că pe înțelesul lor.

Copiii primesc la absolvirea Akademiei o insignă de absolvent. A noastră e deja pusă la loc de cinste în camera lui Teo. 

farfuria ideală de mâncare a copilului

Ca să vă spun drept, mie mi-au plăcut mult cele 2 aplicații, jocul cu vasele de sânge și Detectivul de zahăr. Ei cred că i-au plăcut toate, deși la început a fost cam timidă când a văzut că nu am programat-o cu o gașcă mare de copii. 🙂 

farfuria ideală de mâncare a copilului

farfuria ideală de mâncare a copilului

Cum vă puteți înscrie și voi la Akademia Kinderland

Programul este următorul:

  • Prima oprire (13 septembrie – 30 octombrie) este în parcarea Kaufland Barbu Văcărescu (Str. Barbu Văcărescu, nr. 120-144).

Următoarele opriri:

  • Kaufland Basarab, Șos, Orhideelor, nr. 46;
  • Kaufland Mihai Bravu, Str. Răcari, nr 5;
  • Kaufland Valea Cascadelor, str. Valea Cascadelor, nr. 3-5;
  • Kaufland Odăi, șos. Alexandriei, nr. 152.

Accesul este gratuit și se face pe serii de copii, de aceea este necesară programarea vizitei, pe pagina de Facebook Akademia Kinderland sau la telefon 0770.795.133. 

Program: de joi până sâmbătă, între orele 10 – 18, și duminică, între orele 11 – 17. 

farfuria ideală de mâncare a copilului

farfuria ideală de mâncare a copilului

Am mai scris despre Akademie, dar și despre argumentele cu care puteți prezenta mâncarea sănătoasă copiilor, AICI.

Dacă doriți să aflați informații și experiențe despre mâncare și alimentație,puteți să mă urmăriți pe rubrica Food and nutrition.

De asemenea, puteți urmări proiectul Food for Brain AICI.

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter! 

Sursa foto: arhiva personală, din proiectul Akademia Kinderland. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.