De ce nu sunt femeile care au copii preferate de angajatori

femeile care au copii

Prima oară când l-am auzit pe șef răbufnind, m-am mirat. Abia terminasem facultatea și era al 2-lea job. Omul din fața mea dădea cu basca de pământ: ”Băi, eu nu mai angajez femei! Nu mai vreau să aud de așa ceva! Ești a 3-a care face copil anul ăsta!”. M-am uitat la biroul din față, tipa cu care vorbea ronția tacticos dintr-un covrig și privea melancolică în calculator. M-am distrat, că nu prea părea să îi pese de furia șefului. ”Și acuma eu ce fac? Una e în concediu, alta stă să plece și peste 5-6 luni dispari și tu!!”. Din colțul celălalt al biroului se auzi rapid: ”Lasă, moșule, că te descurci tu! E plin de doritori care să lucreze cu tine!”. Au început să râdă toți, în timp ce șeful a dispărut rapid, trântind ușa. Iar eu am început să admir nițel femeile care au copii.

Deși mă măritasem repejor, gând de copii nu aveam. La cei 25 de ani ai mei de pe atunci, voiam un job fain în care să mă desfășor cu tot ce învățasem în facultate și bani, normal. Nu vrea toată lumea așa? Leat cu mine, prietenele mele nu visau nici ele. Așa că frustrarea moșului de mai sus nu mă atingea nicicum, iar colegele la care făcea referire oricum stăteau calme. O fi fost sarcina, contractele pe care le aveau, viața lor liniștită și sigură, nu știu. Oricum n-am stat prea mult în jobul ăla, căci m-au recrutat dintr-o instituție de stat unde mi-a fost bine vreo 3 ani. Și de unde colegele mele au avut apoi concedii de creștere a copilului liniștite și plătite, timp de 2 ani, cum e normal. Dar nici acolo n-am visat la copii, că era jobul sigur și serios. Ce-o fi fost în capul meu?

Târziu, în companii private, m-am gândit și eu să am un bebe. Sau s-a gândit bebele pentru mine. Nu știu, dar știu că n-a fost simplu. Și de atunci încolo, de 11 ani încoace, ca femeie cu copii, niciunul dintre joburi n-a fost simplu. După primul concediu de creștere copil, deși am stat doar 7 luni acasă, când m-am întors, avansarea mea promisă devenise și mai îndepărtată. Mi s-a zis clar că sunt cu câțiva pași în urmă acum. Prima dezamăgire. Mare. La următoarele joburi, am fost singura cu copil mic și măritată pe deasupra. Bătăi de cap pentru unii angajatori, pentru că un copil și un soț înseamnă preocupări în plus pentru cineva care trebuie să fie dedicat 100% jobului și să fie disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.

Copilul mic se mai îmbolnăvește, mama nu doarme nopțile, iar în team buildinguri, în loc să facă frumos pentru firmă, adoarme prin cluburi. Dar și fără să fie bolnav, un copil trebuie luat de la grădiniță, la 4.30 – maxim 5.00 p.m. Ce grădiniță ține un copil până la19.30, când ajunge mama să îl ia? Și dacă l-ar ține, ar fi vreo privată de 500 euro/lună. Și ce fel de mamă aș fi dacă aș ține un copil 12 ore pe zi la grădiniță, totuși? Nu are nevoie copilul de mamă și să petreacă timp în casa lui și cu familia lui? Și chiar dacă are bunici (ferească Dumnezeu să afle angajatorul așa ceva), repet întrebarea, copilul nu trebuie să stea cu părinții lui? De fapt, de ce vrem copii? Să ni-i crească sociatatea și bunicii?

Odată cu apariția copilului în viața ei, o femeie se schimbă atât de mult, încât devine de nerecunoscut. Copilul e prioritatea nr. 1, gândurile ei se îndreaptă întâi înspre acolo. E greu și frustrant pentru cine te angajează să te vadă mereu cu ochii pe ceas. Nu îi place șefului să te vadă că la 5 ori 6 închizi laptopul și îți iei haina din cui. Overtime-ul în România e la ordinea zilei. Nici nu se pune problema să refuzi așa ceva. Nici nu se plătește, dar nici nu se discută. Trebuie să fii acolo. Se planifică ședințe la ora 5, fără măcar ca cineva să își pună problema că nu e normal să faci asta la finalul unei zile de lucru și că nici măcar productiv nu e. După ședințele respective, oamenii rămân să lucreze în continuare. Femeile care au copii trăiesc o tensiune permanentă și un stres pe care doar alte femei în situația lor îl înțeleg. Cu toate acestea, pentru mize pe care doar ele le cunosc, unele acceptă situația. Și se creează medii de lucru în care femeile concurează pe față din acest punct de vedere, avansările se fac pe criteriile disponibilității 100%, mai puțin pe eficiență și eficacitate. Desigur, bărbații nu întâmpină aceste probleme. Mai mult, unii dintre ei și profită de astfel de situații, suflând femeilor poziții în corporații, pentru că ele nu sunt atât de disponibile pe cât li se cere. Desigur, nimeni vreodată nu ar recunoaște acest lucru. Nici cel care angajează, nici cel care lucrează. Sunt lucruri nespuse, acceptate tacit de către toate lumea.

M-am îndepărat de 5 ani de lumea de mai sus. Am devenit propriul meu șef tocmai pentru a simplifica unele lucruri care îmi mâncau energia și timpul petrecut cu familia. Mi-a plăcut mereu să lucrez, mi-a plăcut munca mea și în toate joburile am fost un angajat valoros și recunoscut ca atare. Dar odată cu primul copil am simțit cum devine un handicap la job să îmi ocup mintea, timpul și inima cu copilul meu și familia mea. Pentru că nu puteam face atâta overtime cât era nevoie și pentru că nu puteam lucra și de acasă, așa cum multe dintre colegele mele o făceau. E drept, eu nici nu aveam mize prea mari și nici ascunse. Doar îmi plăcea mult ce făceam, nu aveam constrângeri financiare ori alt gen de probleme. Soțul îmi era mereu alături și plus de asta transmiteam mereu mesajul că deși era un job bun, nu trăgeam cu dinții de el. Dar oare câte femei de vârsta mea și cu copii pot face asta?

Morala: e greu să ai și (2) copii și jobul viselor tale. Multe femei cu care vorbesc îmi spun că acceptă mai puține din punct de vedere profesie, care să poată petrece mai mult timp cu copiii și să simtă liniște, atât cât pot. Au renunțat la specializări, la deplasări în străinătate, la mobilitate, în general la tot ce înseamnă impredictibilitate. Au preferat job-uri parte time, program fix, bani mai puțini, ori un business mic, pe care să îl extindă atât cât pot ele, fără să fie nevoie să dea nimănui vreo socoteală. E suficient că ne trag mereu copiii la răspundere, nu-i așa? 🙂 Asta cât copiii sunt mici și sunt dependenți fizic și emoțional de mama lor, desigur.

Dar e trist cumva că am rămas o societate care nu valorizează și nu susține deloc femeile care au copii. Și care ajunge să pună în concurență femeile care au copii cu cele care nu au copii. Falsă problemă, de altfel.

Voi ce credeți? La voi cum e?

Citiți și despre munca mamelor de acasă AICI.

Related posts

Comentarii ( 8 )

  • Ana

    Corect! Cum sa fie? La fel! Am renuntat la cariera, mi-am luat un job sub nivelul meu pt program, m-am lasat repede de alergat gafaind pana la gradinita…Nu ai bunici si ai pretentii pt copil , ai incurcat-o!

    • Florina Badea

      Mai, nici cu bunicii nu e chiar asa. Serios, au si ei o varsta. Dupa ce ne-au crescut pe noi, oare chiar putem sa ii luam de buni? Nu stiu ce sa zic.. dar cred ca ne tb suport din partea legislatiei si flexibilitate la locul de munca. Da, doar pentru ca suntem mame.

  • Adelina

    Prima data când am vrut sa ma angajez, tocmai terminasem facultatea, aveam deja un copil și eram însărcinată cu al doilea, iar viitorul meu angajator mi-a zis: “Ce bine ca scap repede cu tine! Ai 2 copii, nu mai ai voie sa faci! Concediul pentru creșterea copilului (CCC) la noi e de 6 luni.” Bineinteles ca am refuzat jobul respectiv și mi-am găsit în alta parte (în aceeași zi), fara sa mi se impună cați copii am voie sa fac și cât timp sa stau în CCC.

    • Florina Badea

      E o atitudine des intalnita, stim asta toate.
      Dar e bine ca ti-ai gasit locul.

  • Mari

    Cazul meu: am o fetita de 2, 3ani si un job de approx 1.7 ani. M’au angajat cand fetita avea 7 luni. Locuiesc in Belgia. Am dat’o la cresa privata 10 ore pe zi… Am suferit mult dar am continuat… Acum de o Luna i’am spus angajatorului ça simt nevoia sa schimb ceva si ça vreau ça fetita mea sa doarma dimineata cat are ea nevoie, sa nu o mai trezesc sa o duc la cresa cu noaptea in cap si ça trebuie sa imi adaptez programul de lucru. A acceptat fara discutii programul propus, lucrez si de acasa. Patronul a inteles ça prioritatea mea e fetita si nu munca, dar se pare ça apreciaza munca pe care o fac… Imi pare rau ça am asteptat un an jumate ça sa cer asta. As fi castigat multe dimineti… Cred ca e o problem generala, sau lipsa de incredere in noi si poate e nevoie doar de a vorbi deschis si se gasesc solutii!

    • Florina Badea

      Pentru ca esti un angajat care aduce valoare. Deci apreciaza calitatea muncii, nu nr de ore si programul standard fix.
      Dar legislatia voastra ce zice?

  • Mimi

    In Elvetia, unde locuiesc, mamele se intorv la serviciu cand copilul are patru luni. Legal concediul e 98 de zile. Daca vrea angajatorul sa iti dea in plus nepaltit ramane de vazut.
    Alergi dupa in loc in cresa publica.
    Si aici mai este nevoie de ore suplimentare.
    In general mamele cauta part-time 80%. Asta daca permite postul.
    Ce vreau sa spun e ca si aici este complicat sa fii mama care doreste sa munceasca si e greu sa le imbini pe amandoua.
    Angajatorii au devenit mai receptivi la diverse aranjamente, munca de acasa, part time.
    Eu am facut pauza dupa al doilea copil 1 an.

    • Florina Badea

      Da, peste tot în lume e provocarea concediului de maternitate. Dar sunt găsite diferite formule, așa încât mama să poată fi mai aproape de copil, nu numai după ce naște, ci cât timp e mic. Parcă până la 7 ani pot suedezii, mamă sau tată, să își ia lunile alea de stat alături de copil pe care le au în pachetul de creștere copil. Ceea ce mi se pare very cool, ca să zic așa.

Publică un comentariu

This error message is only visible to WordPress admins

Error: No posts found.

Make sure this account has posts available on instagram.com.

programe de nutriție toamnă