Întreabă psihologul, episodul 11: Cum să ne obișnuim cu lipsa călătoriilor?

Întreabă psihologul

Una dintre întrebările care ne preocupă în această perioadă este ”Cum putem sa ne consolăm mai ușor cu ideea că vom călători mai puțin către deloc? De fapt, e posibil să nu avem vacanță deloc anul acesta. Ce le spunem copiilor, cum ne consolăm noi cu ideea, ce facem, cum schimbăm perspectiva?” – aceasta e întrebarea adresată azi psihoterapeutului Elena Iorga, colaborator al blogului, la rubrica Întreabă psihologul, care a ajuns la episodul 11.

”Poate că o parte dintre voi sunteți familiarizați cu cele 5 faze ale pierderii. Ele nu se referă doar la doliul după o persoană decedată, ci și la alte pierderi mai mari (divorț, șomaj, încheierea unei prietenii) sau mai mici (pierderea unui obiect cu valoare sentimentală sau financiară, pierderea unui viitor imaginat).

Pierderea suferită de către noi toți a vieții de dinainte este reală și validă, chiar dacă este singura pierdere pe care o avem (continuăm să muncim și avem venituri, iar toți cei dragi nouă sunt sănătoși). Avem dreptul să suferim și după pierderi mai mici, chiar în timp ce alți oameni se confruntă cu pierderi mai mari.

Fazele sunt aceleași la orice tip de pierdere, deși experiența subiectivă a fiecăruia va varia –  nu va fi aceeași ordine, vor fi reveniri asupra unora dintre etape sau timpul de care este nevoie pentru experimentarea întregului proces va fi la fel de individualizat.

Așadar, imposibilitatea de a călători poate părea o pierdere nesemnificativă în comparație cu altele, dar va avea și ea procesul său pentru cei care o resimt:

Negarea (Sigur se revine la normalitate în curând.)

Furie (Este inadmisibil, ni se încalcă drepturile.)

Negociere (Poate măcar puțin / mai pe aproape.)

Depresie (Toată viața mea s-a schimbat într-un fel pe care nu mi l-am dorit.)

Acceptare (Încă mă mai pot bucura de atâtea lucruri.) 

În mod sigur, nu este ușor să pierzi posibilitatea de a-ți duce viața într-un mod pe care să ți-l alegi fără constrângeri. Și, dacă referitor la condițiile exterioare nouă avem un control limitat, felul în care percepem lumea, sensul pe care îl dăm evenimentelor și alegerile pe care le facem sunt în puterea noastră.

Nu pot grăbi printr-un articol scris procesul nimănui către acceptare 🙂 Pentru cei care sunt însă deschiși să își schimbe lentilele, există câteva repere:

  1. Să ne privim așteptările ca atare – sunt doar niște așteptări pe care le aveam de la viitor, nu niște promisiuni care nu s-au respectat. Este neplăcut că avem niște dorințe care nu se vor îndeplini întocmai, dar nu se ajută să comparăm prezentul cu ceea ce ne imaginasem. Ne ajută mai mult să fim cu totul în prezent și să ne trăim dezamăgirea fără să ne străduim să o înăbușim cu ceva, să observăm ceea ce există și ce posibilități avem să ne bucurăm în condițiile date.
  2. Să ne clarificăm ce obțineam din călătoriile la care am fi nevoiți să renunțăm și să ne întrebăm cum am putea obține o parte din avantajele acelea și altfel.
  3. Să ne observăm gândul obsesiv că am pierdut ceva. Ați observat cum gândurile obsesive nu sunt niciodată prietenoase? Nu cunosc pe nimeni care să se gândească obsesiv la cât de binecuvântat este sau cât de generoasă este natura cu noi.
  4. Să căutăm (cu lumânarea, dacă e nevoie) oportunitatea care ar veni din această situație. Pentru că nu degeaba a devenit clișeu ideea că inconfortabilul are potențialul de a ne face mai puternici. Când facem sport, corpul se modifică, tocmai printr-un proces de refacere, după ce a suferit.
  5. Iar pentru copiii cărora e nevoie să le explicăm schimbarea de planuri, este o lecție importantă de viață, prin aceea că de multe ori avem nevoie să ne adaptăm la imprevizibil, că nu tot ceea ce îți dorești se materializează și că acest lucru nu este un capăt de lume. Că există și călătorii interioare și că putem experimenta mult nou și aproape, nu doar departe.

Printre alte idei, în perioada aceasta există multe oferte de călătorii fără deplasări. Una dintre cele mai impresionante experiențe pe care le-am avut a fost aceasta:

https://my.matterport.com/show/?m=NeiMEZa9d93

Întreabă psihologul – o campanie florinabadea.ro

Aici puteți urmări toate episoadele din campania Întreabă psihologul. Să fie cu folos și de ajutor pentru voi!

Related posts

Comentarii ( 2 )

  • Cul

    Interesanta intrebare!
    Pai! Cind ne este foame pe cine intrebam?cind ne este este somn ?
    Cind ne este frig?cind vrem iubire?cind rasare soarele?samd….
    Psihologia parca se ocupa de altfel de altceva.este o stiinta a intelegerii !!!!

    • Florina Badea

      Nu înțeleg ce spuneți.
      Parcă tocmai ne-a explicat psihologul că nu e nicio pierdere mai nesemnificativă decât alta…Ați citit?

Publică un comentariu