Întreabă Psihologul, episodul 12: Cum menținem limitele sănătoase la copii, când mediul e diferit de cel familial?

limitele sanatoase copii

Voi cum ați stabilit și cum mențineți limitele sănătoase la copii? Ați observat cât de mult încearcă ei să le modifice, să le aducă acolo unde le place lor cel mai mult? V-au reproșat copiii voștri că ei au limite puse la orice (telefon, joacă, TV, perimetrul casei etc), în schimb ce alți copii spun/par că nu au limită la nimic? Ce le-ați răspuns la întrebări? Aveți grjă să le povestiți despre limite și despre rolul lor mereu sau doar când aduc copiii în discuție acest subiect?

Am vrut să aflu despre limitele sănătoase de la Elena Iorga, psihoterapeut și colaborator medical al blogului. Așa că am provocat-o cu acest subiect, care să ne ofere o perspectivă mai profundă legată de limite, nu doar să ne ofere soluții. Căci soluțiile venite din afară se însușesc mai puțin în situații particulare, în familii, când părinții nu corelează limitele cu nevoile pe care le au ei înșiși. Îmi place mult perspectiva Elenei, mai ales pentru că mă face să mă gandesc mai mult la mine și la motivația pentru care am nevoie de anumite limite în ceea ce mă privește și în ceea ce îi privește pe copiii mei.

”LIMITE – cuvânt cu încărcătură emoțională

De principiu, nu ne place să ni se impună limite. Visăm la nelimitare și o confundăm cu libertatea. 

Limite sănătoase? Și mai confuz – ce înseamnă sănătos în contextul acesta și, mai ales, cine stabilește standardele?

Înainte de a trasa limite în orice relație, haideți să revenim puțin în centru și să ne clarificăm pentru noi înșine acest concept.

Pielea este un exemplu destul de bun pentru ideea de limită sănătoasă: delimitează locul unde mă termin eu și de unde începe restul lumii (la nivel macro). Este sănătoasă pentru că nu este rigidă – lasă unele lucruri să intre și pe altele le ține în afara corpului. Fără acestă limită, am fi în pericol să ne infectăm și nu am putea fi ținuți laolaltă.

Așadar, avem cu toții nevoie de limite și la nivel psihologic – pentru a da sens lumii în care trăim, pentru a face ordine în lumea în care trăim, pentru a ne proteja, pentru a include și a exclude. 

Înainte de a încerca să menținem limite sănătoase în relațiile cu ceilalți, avem nevoie să clarificăm ce este acceptabil și ce nu este acceptabil pentru noi înșine, în funcție de nevoile pe care le avem. Ce este negociabil și ce nu este negociabil. Iar în centrul tuturor acestor evaluări suntem noi înșine. De aceea, limitele sunt subiective, vor varia de la om la om, de la familie la familie, de la situație la situație. În consecință, ceea ce este permis copiilor mei, s-ar putea ca tu să nu le permiți copiilor tăi. Ceea ce permit azi cuiva, s-ar putea să nu mai permit mâine.

Există acest mit al consecvenței, care uneori capătă sensul unei reguli bătute în cui de la care nu ne mai abatem. Dar în cazul acesta plătim consecvența prin congruența noastră interioară. Să creăm o regulă de la care să nu ne abatem poate veni în contradicție cu nevoile noastre din prezent. Dacă sunt, în schimb, conectat mereu la nevoia mea, îmi va fi clar în fiecare clipă ce este necesar să se întâmple. Și, dacă mie îmi este clar, va fi mai ușor să exprim ceea ce vreau de la ceilalți, inclusiv de la copiii mei. 

Când explic ce nevoie îmi îndeplinește regula pe care doresc să o implementez, pot explica unui copil de ce este important ca el sa respecte o limită pe care prietenul său nu o are. Pot să mă raportez la o variabilă (nevoile mele / ale familiei noastre), și nu la un adevăr absolut (toată lumea face așa / doar așa e corect).

Desigur, copiii vor prefera mereu regula cea mai relaxată și se vor simți nedreptățiți atunci când vor afla că la alții există mai multă permisivitate. Dar în felul acesta învață despre flexibilitate – despre faptul că fiecare casă are regulile ei, fiecare persoană are limitele sale (ceea ce își permite cu un părinte nu iși permite cu profesorul) și că inclusiv aceeași persoană va fi mai disponibilă uneori și mai puțin disponibilă alteori. Iar toate aceste interacțiuni în care este forțat să se adapteze, îl vor face pe copil mai atent la indiciile cu privire la reguli explicite sau nu. Va învăța să navigheze mai prezent prin viață, fiindcă va ști că tiparele se schimbă cu fiecare context.

Așadar, când mediul se schimbă și copiii voștri se revoltă că limita din familia proprie e mai puțin avantajoasă decât regula din familia prietenilor, amintiti-vă de motivele pentru care acestă limită există pentru voi – căror nevoi sau principii răspunde ea? Este încă importantă? Dacă da, le veți aminti ce doriți să protejați sau să încurajați prin limita respectivă. Dacă nu mai pare la fel de importantă, dati-le un exemplu de flexibilitate și modificați-o.

Resursa: Parintele eficient, de Thomas Gordon”

autor: Elena Iorga

Scrieți-mi

Aștept întrebările voastre la adresa contact@florinabadea.ro! Vom dezvolta, pe rând, răspunsuri la întrebările voastre. Proiectul ”Întreabă psihologul” face parte din rubrica Sănătate și wellbeing.

Despre Elena Iorga – psihoterapeut de cuplu și familie

Elena Iorga este psiholog autonom, specializată în psihoterapie sistemică de cuplu și familie. Cu un master în psihodiagnostic și psihoterapie, o formare adițională în NLP și experiență de 7 ani în psihologie organizațională, activează din 2010 că psihoterapeut în practică privată.

Lucrează cu persoane care se simt neputincioase în lupta cu circumstanțele exterioare și care decid să își revendice puterea de a crea schimbările pe care și le doresc în viață și a se adapta la schimbările care se petrec peste tot în jurul lor. Interesată de descoperirea puterii interioare autentice, Elena ajută oamenii care lucrează cu ea să între în contact cu resursele personale latente, pentru a reuși să facă schimbări semnificative de durată în viețile și relațiile lor și să se îndrăgostească de puterea proprie de a face lucrurile să se întâmple.

Elena crede în responsabilitatea pe care o are orice persoană pentru propriile sentimente și schimbările sale de comportament, pentru relația actuală și pentru trecerea la acțiune. Cunoscând călătoria de la Victimă la Erou, ea canalizează procesul terapeutic către împuternicirea clientului de a se ajuta singur. În acest proces, se ghidează după cuvintele lui Ernest Holmes, conform cărora învățătură adevărată eliberează discipolul de învățătorul sau. Acesta din urmă își va găsi învățătorul înlăuntrul său.

Dacă doriți să vă conectez cu Elena, vă rog să îmi scrieți.

Related posts

Leave a comment