Sunt o mamă de 2, momentan Godzilla, în trening

mamă de 2

Acest articol e scris de o cititoare a blogului, o mămică medic, mamă de 2 copii. Este cea mai frumoasă replică la un articol al meu, subiectiv, ca mai toate scrierile pe bloguri. Era păcat să se piardă în comentarii, în josul articolului ”Când o mamă omoară o femeie”, așa că l-am pus integral ca articol, cu voia ei. Este tulburător de frumos scris și foarte foarte sensibil. Îți mulțumesc, dragă doamnă doctor, ești o mamă minunată! Dar și un om excepțional, pentru faptul că ți-ai rupt din timpul tău puțin, ca să scrii o perspectivă în care, cel mai probabil, se regăsesc o mulțime de femei!

„Copilul nu vine cu manual de utilizare. Nu vine cu trailer, cu preview al vieții viitoare, cu 20 de minute de test drive. Probabil dacă ar fi așa, puțini ar mai face copii. Te decizi, vezi copiii, vrei și tu, test pozitiv și gata. Ești deja părinte. Îți schimbi modul de viață din sarcină. Nu mai poți să mănânci orice, să bei strop de alcool, să porți tocuri, să pierzi nopți, diverse. Încet, încet, te introduci într-o nouă viață. O alegi cu mâna ta, ți-o asumi, te și bucuri, poți să și plângi cu lacrimi de crocodil de fericire. Ok. Dar se schimbă totul. Și e doar începutul schimbării radicale.

Pentru mine, copilul a venit (după 9 ani de încercări) cam așa: eram doctor, tratam niște boli de care vesticii uitaseră, învățasem să fac niște chestii mișto, mă obișnuisem cu greul, căpătăm experiență, scriam articole în reviste din afară, trecusem peste multe bariere personale de frică, temeri și prostii ce mă reținuseră înainte, coordonam studenți la lucrări de diplomă, mă duceam în Europa la conferințe, îmi terminăm doctoratul la 32 de ani, munceam fără oprire 36 de ore și nu mă resimțeam o secundă, eram femeie pe Everestul carierei. În vârf, cu steagul pus. Machiată zi de zi. Nu trebuie să zic nu? Pe tocuri, cu geantă asortată, cu haină și sacou dacă aveam ceva important. Până și costume de spital aveam unele mai elegante puțin. Bijuterii, zi de zi altele. Unghii făcute. Scurte, că așa se impunea. Ceas zi de zi altul.

Și am rămas însărcinată. Pam-pam. Aproape că-mi luasem gândul. Bucurie mare, nu zic. Dar am pus la toate astea pauză și am rămas acasă să cresc copilul. Și surpriza cea mai mare a fost singurătatea și rutina. Din câte erau, na, deodată, ia-o pe-asta. Din 200 de contacte interumane, a rămas unul necuvântător. Leagănă zi de noapte un orăcăitor care țipă de la 12 noaptea la 5 dimineața, luni de zile, fă-i mâncare și o scuipă sau o varsă, plimbă-l, schimbă-l, fă totul în așa fel încât să fie el bine. Plus cântă Elefantul Cici și Oac Oac diri-diri-dam, dnasează ”Am o căsuță mică.. „, călcat, schimbat, spălat, aspirat, că linge pe jos, dezinfectat, cumpărat avocado bio și restul.. Și a fost o grămadă de rest.. Un mare și important examen pentru care am învățat cu copil de 6 luni răcit și insomniac în brațe.. un mutat dintr-o casă în alta, muncitori, renovat, căutat bonă, cumpărături etc etc.

În timpul asta, soțul la serviciu. 8-19. Program normal. Viață schimbată, dar într-o măsură mult mult mai mică. Ajuns acasă, totul pregătit, ținut în frâu de Godzilla-adică eu-plus un șoarece țipător, în plus care când venea el râdea. Deh.. personaj nou, scheme noi.

Azi așa, mâine așa, până când au început pereții să mă comaseze între ei și să mă strângă la mijloc de singurătate, inutilitate și senzația că nu o să mă mai pot întoarce la omul care am fost. Că nu voi mai avea atâtea motoare, atâta forță să fac atâtea lucruri niciodată. Și atunci? Big Godzilla în action! Nu a fost nimeni să îmi țînă de urât, nu au fost bunici să mă ajute să-mi ia puțin copilul să respir, soțul și-a văzut de ale lui, nu fost bone, nu am avut filipineze nici de zi, nici de noapte, sau mătuși, vecine, verișoare, șamd și da, m-am transformat. Mama a înghițit femeia. Că nu a avut încotro.

Cum era să stau pe tocuri și machiată în casă? Știam că era temporar, dar asta era. Cum era să îl aștept cu mângâieri la ușă pe soț, când eu nu dormeam zile în șir și iarna auzeam doar la telefon prietenele mele și trebuia să fac totul întreruptă de la viața mea de dinainte? Da, mi-am dat seama că e o fază, mi-am iubit copilul până la infinit și înapoi, nu l-am regretat o secundă, nu îl regret nici acum. Ba chiar am mai făcut unul, lol, conștientă fiind de treaba cu femeia nefemeie și femeia mamă și mi-am asumat treningul, vesta și teneșii cvasipermanentți pentru încă 2 ani. Am pus pauză în viața de doctor pentru probabil încă 1 an că să îl ridic și pe al doilea în picioare și tot sub formă de godzilla mâncătoare de capete de bărbați.. Dar asta e. Și eu m-am adaptat greu situației. În plus, eu am născut, nu un bărbat, a trebuit să mă și recuperez, să am și grijă de copil, de primul, să și învăț, să și renunț la multe, să mă și ocup de copil 1+2 și ,cumva, ar trebui tot eu să nu mă uit urat când nu ia o decizie sau se câcâie să facă un lucru minor? Nu pot.. îmi pare rău! Când îmi vine să godzillesc, godzillesc și gata!

Dacă femeia aia se uita urât la bărbatul ei. știa ea de ce. Să mimeze fericirea în magazin? De ce? De ce să o mimeze? Pe mine nu mă deranjează. Are destule de mimat în destule momente încât să nu trebuiască să mimeze și în lume fericirea? Și de ce să fim atât de falși să mimam familii perfecte în care mama este pudrată, rujată, pe tocuri și zâmbitoare, când ea nu a închis un ochi nici 5 ore adunate în ultimele 2 zile? Poate că ea nu e femeie în magazin tocmai pentru că el nu a stat 5 minute cu copii pentru ca ea să își așeze un fond de ten pe față și un rimel la ochi și asta e cauza frustrării ei. Și tot ei “săracii? Nu, nu pot. Îmi pare rău, nu pot!

La copii trebuie să ne adaptăm cu toții. Unii pot mai greu, unii mai ușor, asta este. Însă, după mine, dacă nu există 3 filipineze permanente și 2 bunici competente, mama face mai multe decât tatăl. Eu așa fac. În jurul meu așa fac toate femeile. Și femei cu carte. Multă carte. Doctorițe, avocate, economiste, socioloage etc. Măcar că îi nasc și tot fac mai mult, oricât de competent ar fi el. Și nu e vorba de amputarea lor. Dar nici nu e vorba de “ei, săracii”.. Și renunță la multe ca să își crească copiii. Pun pauză la cariere strălucite pentru copii minunați, pe care nu îi băgăm în ecuație că nu despre asta e vorba, că merită, nu discutăm. Merită orice și oricât. E vorba despre mama – femeie-godzilla care nu se naște așa din nimic. Vine din ceva-uri făcute sau nefăcute de alții.

Eu, mamă de doi. Momentan în trening și cei mai comozi teniși, nemachiată, nemâncată, mergând cu copiii mei în parc atunci când pot. Mă tutuiesc toate bonele cu 3 clase și gardienii, în loc de abordarea “doamna doctor” cu care am fost obișnuită 11 ani și în loc de stetoscop și parafă am în buzunare suzete și jucării. Dar mi-am asumat acest rol și mă și bucur de el. Nu mă vait. Însă când sunt godzilla nu sunt degeaba. Sunt pentru că mi s-a umplut paharul și se revarsă. Asta vroiam să spun. Și mi-e greu să cred că dacă e o mama nepieptănată, cu copiii de gât, cu pete pe tricou, grăbită, vai de ea, care pare frustrată, nu e de bine ce îi e și de multe ajutoare ce are. E de responsabilități ce o afundă. E de facturi ce trebuie să plătească, de ciorbe ce trebuie să facă, de muci ce trebuie să scoată sau chiar serviciu unde trebuie să și meargă.

Și domnul? Domnul ce face? Dorește vorbe frumoase? Să presteze dacă dorește. Cot la cot se clădește și familia și încrederea copilului în el și a mamei și așa se reclădește femeia înapoi femeie. Tocurile și fardul înapoi pe ochi, împreună cu blândețea i le pune bărbatul mamei copiilor lui, după mine. Dacă are o godzilla la ușă și el a greșit undeva. A comis ceva, a călcat un bec, a ratat niște pași. Nu rămâne ea așa că vrea. Rămâne așa că nu mai poate.. Rămâne că duce multe. Să fim serioși. Nu e vorba de excepții. E vorba așa de majoritate. De femei care muncesc și țin casa lor casă și copiii lor copii. Lor să le luăm dreptul să fie ciufute când simt ele? Nu! Eu nu pot asta. Pentru că sunt și eu acolo. În filmul ăsta. Același actor. Cu de toate. Până una alta godzilla. În trening.”

Related posts

Comentarii ( 4 )

  • Andreea

    Buna! Foarte bun articolul. Cred ca ilustreaza perfect lupta interiora care se da in noi femeile intre dorinta de a sta cat mai mult aproape de copii si dorinta de a avea putin si pentru sufletul nostru. Si eu am doi copii si un sot implicat, dar prin natura lucrurilor tot mie imi revine sa fac mai multe ca el sigur nu poate alapta.

    • Florina Badea

      Sa stii ca da.

  • Elena Minculescu

    Total de acord! spune in miez de noapte o mama ingrijorata de mucii si respiratia copilului mic, in timp ce tatăl se intoarce pe partea cealaltă. Este prima data cand imi este legitimată atitudinea de godzilla, la primul copil a avut o forma mai usoara, cu doi copii si mai putin ajutor e mai puternica. Am crezut ca nu iau vitaminele care trebuie, ca nu stiu sa las de la mine, ca problema e la mine, dar nimeni nu trece printr-o transformare atat de mare ca o mama. Barbatul e mai mult barbat decat tata, pe cand mama e mai mult mama decat femeie. Si tocmai acest raport inversat e cauza multor neînțelegeri. Multumim, Doamnă Doctor, pentru Doamna care sunteti si pentru mama minunata pe care sunt norocosi sa o aiba copiii dumneavoastră! P.S. Ii voi trimite si sotului articolul, barbatii de langa noi trebuie sensibilizati.

    • Florina Badea

      Asa, Elena!

Publică un comentariu

programe de nutriție toamnă