Categorii
Blog Food and nutrition

Toate motivele pentru care să mănânci alături de cei dragi

Am vrut întâi să vă scriu despre 3 motive pentru care e bine să luăm masa alături de familie sau prieteni, după care mi-am dat seama că e atât de simplu, de fapt: avem toate motivele din lume pentru care să facem acest lucru, cât mai des! În urmă cu mulți ani, când oamenii trăiau în ritmul naturii și al muncilor câmpului, aveau ritualul de a lua mesele împreună fără să și-l propună măcar, era în firescul lucrurilor. Familiile stăteau la masă împreună la prânz și seara, când făceau pauză de la muncă. Nu se grăbeau, mâncau tihnit, vorbeau și se bucurau. Masa era sfântă. 

Masa împreună, simbol al prieteniei

Mâncarea are mai mult decât rolul ei de bază, acela de a oferi energie pentru corp și creier. Este dovedit științific că mâncatul împreună cu ceilalți are nenumărate alte beneficii. Nu știu voi cum simțiți, însă pentru mine o masă împărțită cu cineva este un semn de prietenie. Acolo vorbim în timp ce mestecăm, râdem cu frunze de salată printre dinți, renunțăm la cuțit, de multe ori. Așa ceva nu fac cu oricine. Dacă am o întâlnire de business, merg doar la cafea. Ca să mă pot concentra pe ceea ce vorbesc, fără să îmi fac griji cu privire la pârdalnicul de pătrunjel care îmi poate juca feste dintre sârmele aparatului dentar. 🙂 
Specialiștii spun că oamenii de toate vârstele mănâncă mai bine atunci când împart mesele cu alte persoane. Nu numai că au tendința să mânânce mai multe alimente sănătoase, dar vor construi în timp și relații mai bune cu ceilalți. Adică exact ce spuneam mai sus: dacă servesc masa cu cineva, chiar dacă nu mai mâncăm ca pe vremuri cu aceeași lingură sau din aceeași farfurie, împărțim totuși pâinea, intuim din priviri complice dacă omul de lângă noi râvnește la ultima felie și ne bucurăm împreună de gusturi și arome. 

Cum îi ajută pe copii mesele împreună cu părinții

De câte ori nu ați trecut prin parc și ați văzut puștimea cum împarte sticla de suc și punga de chipsuri? Și pentru ei tot semn de prietenie e acest lucru. Țineți copiii lângă voi, indiferent de vârstă! Faceți-i să le placă cu voi, acasă sau în oraș ori în călătorii. Arătați-le că vreți să fiți cu ei, faceți un efort, oricât ați fi de obosiți! Simt și astăzi aroma gogoșilor bunicii sau a cozonacului mamei, deși nu mai sunt copil demult. 
Stima de sine a adolesceților care iau mesele în familie este mai ridicată, ei capătă mai multă încredere în părinți și au rezultate mai bune la școală. În același timp, vor fi mai puțin interesați de viciile anturajului. Ei simt că sunt parte din familia lor, care îi apreciază, îi iubește și îi acceptă, într-o perioadă în care toată lumea îi critică și le spune că nu fac nimic bine. 
Copiii mici care mănâncă alături de părinții lor vor învăța mai multe cuvinte, mai repede și își vor dezvolta limbajul mai ușor. 

Cum pot fi mesele în familie

În seara aceasta fetele noastre au mâncat porumb fiert pentru prima oară anul acesta. Cea mică mușca din porumbul celei mari și invers. Și râdeau de se prăpădeau. Și nouă ne creștea inima când ne uitam la ele.
Nu le spuneți copiilor că la masă nu se vorbește, lăsați-i să râdă cu gura plină și încurajați-i să povestească despre cum și-au petrecut ziua, fără să îi întrerupeți sau să îi certați. E momentul în care puteți afla toate lucrurile de la școală sau despre prietenii lor. Fiți pozitivi și veseli! Toate acestea ajută la deschiderea canalelor de comunicare între membrii familiei. Astfel copiii vor avea mai mult curaj să vorbească în public, se simt mai încrezători în ei înșiși.
Concetrați-vă pe plăcerea pe care o masă împreună v-o oferă și nu pe cantitatea de mâncare pe care fiecare o consumă!
Folosiți timpul pe care îl petreceți la masă pentru a vorbi despre valorile familiei voastre, despre tradiții de demult, despre rețetele bunicilor. 
Mesele împreună însemnă comunicare, prietenie, iubire, apartenență. 
Haideți să redescoperim bucuria meselor împreună! 
℗ În luna iunie, am fost la prima masă comunitară pe care un centru comercial o organizează, la mine în cartier. V-am povestit recent că centrul comercial Auchan a devenit Drumul Taberelor și că nu este doar o schimbare de nume, ci că la baza acestei schimbări este un întreg concept: va deveni locul în care comunitatea se va regăsi și se va conecta. Am fost de multe ori acolo și m-am bucurat să văd bunici trăgându-și sufletul după cumpărături în spațiul special amenajat sau vorbind la telefon, familii întregi la masă în zona special amenajată. Oameni la cafea, mămici cu pici în cărucior la o șuetă cu prietenele. Un spațiu vesel amenajat, cu restaurante și cafenele, atrăgător pentru oamenii zonei. 
La masa comunitară, Centrul comercial a pus masa pentru noi, a amenajat frumos, s-a ocupat de ingrediente și de chefii care au condus partea de preparate, iar noi ne-am invitat unii pe alții și am mai adus ceva fructe proaspete și semințe. Am făcut cunoștință cu oameni din cartier, am râs și am preparat o salată și un desert sănătos, ca și când ne-am fi cunoscut de o veșnicie, am făcut împreună poze și un film. 

Oameni de toate vârstele și de toate preocupările, de la copii până la bunici, de la bloggeri, până la actori și pensionari. 
mesele împreună
mesele împreună
mesele împreună
mesele împreună
mesele împreună
mesele împreună
mesele împreună
Abia aștept să îi scot la masă și pe ai mei, chiar dacă stau la câteva străzi depărtare de Centrul Comercial Drumul Taberelor. E atâta culoare acolo și mama ar lua o pauză de la gătit, mare dar pe capul ei! 
Voi aveți un ritual pentru mesele în familie? Care este acesta? 
Luați masa în oraș împreună măcar o dată pe săptămână? 
Cum faceți ca mesele voastre să fie adevărate momente de relaxare și voie bună?
Nu uitați, la Food court-ul din centrul comercial Drumul Taberelor vă așteaptă veselie și mâncare bună!
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viață sănătoasă, puteți da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: arhiva de proiect Drumul Taberelor

3 răspunsuri la “Toate motivele pentru care să mănânci alături de cei dragi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.