Mergem la Haidook Summer Fest, în weekendul 15-17 iunie?

Haidook Summer Fest

Noi am tot sucit perioadele de vacanță pentru vara asta, încât cu greu ne mai amintim despre ce am vrut să facem și unde am ajuns acum. Cert e că ne adaptăm repede. Renunțăm la ceva, reprogramăm, totul e sub control, în vacanță tot plecăm. 🙂 Așa se face că în weekendul cu 16 iunie, când vom fi intrat deja în vacanța de vară (iuhuu), am zis ”da” unui eveniment la care vom participa toți 4, pentru prima oară. Este în zona în care am fost în martie la Pensiunea Potcoava, așa că ne e familiară zona oarecum. E vorba despre Haidook Summer Fest, aflat la ediția a 3-a și care își propune să celebreze și să reînvie spiritul haiducesc din tinerele generații. 🙂 Totul se petrece în zona Runcu, situată la poalele munților Leaota, un loc cu tradiție. Legendele spun că este un ținut în care legendarii haiduci sălășluiau un inima codrului verde, localnicii oferindu-le adăpost și hrană, în vremuri de restriște. În acest context, caii – prietenii de nădejde ai haiducilor – sunt prezenți acolo, alături de mâncarea bună, băutură rece și muzică de voie bună, timp de 3 zile: 15, 16 și 17 iunie in locul numit Vârf la InComuna Runcu (județ Dâmbovița).
Așadar Haidook Summer Fest este despre NATURĂ, CAI și TRADIȚIE. Sper că și voi sunteți la fel de entuziasmați ca și noi. Fetele mele sunt deja cu bagajul la ușă. 🙂

Care este programul Haidook Summer Fest

Festivalul este dedicat atât iubitorilor de cai, familiilor cu copii, cât și tuturor celor aflați în căutare de activități în natură.
Cuvinte cheie:

  • Spectacol;
  • Adrenalină;
  • Relaxare;
  • Peisaj de basm;
  • Cele mai electrizante show-uri de cascadorie ecvestră.

Haiduci moderni readuc în actualitate legenda lui Radu Anghel și poveștile cu comori ascunse ale masivului Leaota și le transpun în “arena” hipică prin momente intense de dresură cu cai, demonstrații de artă a călăriei, competiții ecvestre, dresaj natural, Voltije și Djighit. 
Invitat special în acest an este, pentru a treia oară consecutiv, maestrul Miron Bococi, maramureșean de fel, dar stabilit în Barcelona, vrăjitorul de cai, cum este supranumit, vine la Haidook Summer Fest pentru a crea magie ecvestră. Prin tehnici “nemaivăzute și nemaiauzite”, el va vrăji caii Feeling, Bruce, Talisman și Caramelo să danseze într-un spectacol unic. Mare iubitor de cai, actorul Denis Ștefan, vine în fața publicului cu un spectacol inedit de dresaj natural alături de Uma, calul pe care l-a salvat și l-a îmblânzit cu multă atenție, răbdare și antrenament.
După ce a dublat actori celebri din filmele “Cold Mountin” sau “Cei trei mușchetari”, Vali Vasilescu, unul dintre cei mai renumiți cascadori din România, va prezenta alături de compania sa de teatru, “Basme cu Cai”, cea mai nouă punere  în scenă a poveștii Baba Samca, un basm realizat filmic, care va face cunoștință publicului nostru cu mitologia românească. 
Școala Bate Șaua vine la Haidook Summer Fest pentru demonstrații și ateliere de voltije călăre pentru copii. Ce este voltija călăre veți afla la festival, însă că să vă faceți o idee, vă spunem doar că este vorba de acrobații călăre ce includ gimnastică și dans pe cal. Mai mult decât atât, pe toată perioada evenimentului, Școala Bate Șaua va susține și un atelier despre ABC-ul călăriei, echilibrul. Copiii vor putea participa la acest atelier despre Școala Echilibrului total, fizic și mental, unde îl vor cunoaște pe Geo Bate Șaua, creatorul acestui program.  
Prima zi a evenimentului Haidook Summer Fest, 15 iunie 2018, va fi dedicată pasionaților si practicanților de călărie, care își vor demonstra abilitățile în prima etapă a concursului de Working Equitation.  Această primă zi a concursului se va axa pe disciplina dresajului. În plus, cei prezenți vor asista la o serie de antrenamente ale artiștilor care vor performa în arenă în zilele de sâmbătă și duminică: Miron Bococi, Liviu Bococi, Mabel Ramirez Fernandez, Denis Stefan, Basme cu Cai, Scoala Bate Saua.
În cea de-a doua zi, 16 iunie 2018, îi vom vedea pe maeștri momentului în acțiune: Miron Bococi și Denis Ștefan. Ei ne vor delecta cu eleganța dansului ecvestru și în acelasi timp ne vor ține cu sufletul la gură în momente spectaculoase cu acrobații și cascadorii călare marca Masters of Djighit.
Cunoscuții DJ de la Radio Zu Răzvan Popescu și Flick Domnu’ Rimă vor fi și în acest an amfitrionii evenimentului în zilele de sambătă și duminică.
Spectatorii vor descoperi Djighit-ul, acrobații ecvestre inspirate din tehnica mongolă de călărie, păstrate de pe vremea lui Genghis Khan.
Concursul de working equitation, o disciplină mai puțin cunoscută publicului din Romania, va continua cu proba de îndemânare.
Ziua de duminică, 17 iunie 2018, va fi dedicată copiiilor, cu demonstrații de Voltije, gimnastică pe spinarea calului aflat în mișcare la lonjă, aduse în arenă de Asociația Bate Șaua, urmate de un moment  dedicat atelajelor trase de ponei, un nou moment marca Miron Bococi și va fi încheiată cu un basm autentic romanesc, pus în scenă de Basme cu Cai. 
 Ziua va marca finalul competiției de Working Equitation.

În fiecare zi a festivalului vom avea parte de lenevit pe baloți de paie, ateliere pentru copii, plimbări călare, jocuri și concursuri, momente muzicale. Nu vor lipsi nici ceaunele cu mancare aburindă și băuturile reci.

Noutăți despre eveniment găsiți aici:

Organizatori, parteneri si sponsori:
Organizator: Asociația Ride Wild Carpathia 
Partener: Federația Română de Turism Ecvestru
Cu sprijinul: 
Primăria și Consiliul Local Runcu
Consiliul Județean Dâmbovița
Sponsori:
Standard Business Legal&Tax
Heidelberg Cement Romania
Art&Craft
Partener ospitalitate: 
Potcoava Mountain Hideaway
Parteneri media: 
Radio ZU – partener principal
Radio România Cultural, Familia Hai Hui, Țărăncuța Urbană, Calatorii de Weekend, Florina Badea, Travel with a Smile, Turism Marke.t

Haidook Summer Fest – imagini de la edițiile anterioare

Despre zona respectivă și cum ajungeți acolo, am scris în articolul de aici, în martie, când am vizitat pensiunea Potcoava.

Detalii administrative

Dacă vă doriți să petreceți toate zilele la festival, aveți aici o listă întreagă de pensiuni unde vă puteți caza în zonă, precum și mai multe detalii legate de traseul cu mașina până direct la locul desfășurării festivalului.
Mâncare va fi acolo, pe toată durata evenimentului. Priviți aici la ce ne așteaptă! 🙂
Haidook Summer Fest
Așadar, ne vedem sâmbătă, 16 iulie, printre haidooci, da? 🙂
Dacă doriți să vedeți pe unde mai haidoocim noi 4 :), vă invit să intrați la rubrica CĂLĂTORIILE NOASTRE. 
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: arhiva de proiect 

Related posts

Comentarii ( 3 )

  • MARIANA GEORGESCU

    Buna draga Florina,
    Super eveniment . As vrea sa merg, dar nu sunt deloc bine si in plus am fost in vacanta de 1 iunie la CAMPULUNG MUSCEL( a fost legat de comemorarea mamei mele7 ani de la deces ), am stat la PENSIUNEA HANUL HANGITEI , conditii super de cazare ,mancare excelenta si la preturi super mici, a fost ok.
    Ma gandesc si poate reusim sa ajungem .
    Poate reusesti si tu sa vezi fabrica anul acesta , cand poti tu ,stiu ca esti ff prinsa,
    Printesele sunt bine sper ,iar TEO e o domnisoara .
    Cu mare drag te imbratisez.

  • Roxana

    Cat de frumos suna si arata evenimentul!!Deja am gasit si eu cazare si acum sunt in tratative cu sotul.In Barbuletu o mica cabana cu piscina.Yeyyyy.See you there!

    • Florina Badea

      Ma bucur, ne vedem acolo! 🙂

Publică un comentariu