M-am culcat într-o seară freelancer în comunicare și m-am trezit peste aproape 3 ani blogger. Mi-am dat seama de asta acum câteva zile, când am adormit într-o dimineață oarbă de somn și m-am trezit identic, după câteva ore. După ce o bună perioadă de timp lucrasem la proiecte proprii pe blog, la campanii în parteneriat, făcusem și refăcusem niște sesiuni foto care mă nemulțumiseră, vizitasem 2 fabrici într-o lună, filmasem și tăiasem un video de câteva ori și nu îmi mai trăgeam sufletul de câte evenimente fuseseră în viața mea în fiecare săptămână. Unele la care trebuia să merg, altele la care voiam să merg și unele de la care pur și simplu nu puteam să lipsesc. Mi-am numărat zilele de când trăiam așa, apoi am trecut la săptămâni, pentru ca apoi să îmi dau seama că erau luni întregi. Așa am ajuns la concluzia că asta e viața mea profesională, că puteam spune despre mine că am meseria de blogger. Refuzasem alte proiecte ca să mă pot ocupa în totalitate de blog, pentru că….blogul devenise meseria mea, care îmi plăcea la nebunie!

Meseria de blogger – adevăruri

Adevărul cel mai tare e că am dat o meserie de 9 – 10 ore pe zi pe una de 24 de ore pe zi. Imaginea bloggerului care stă la o cafea sau o limonadă cu picioarele în sus pe un perete colorat într-o mansardă e atât de….utopică. Când te prinde pasiunea și microbul sau când îți vin proiecte în același timp, ești cocoșat pe tastatură și ochii tăi umblă pe ecran fără oprire, ore întregi. I s-a mai întâmplat cuiva să adoarmă cu laptopul în brațe?

Am dat o meserie unde ai un program și niște proiecte care vin de la angajatori, devenind propriul angajator. Programul mi-l fac singură, iar cine a lucrat cu mine vreodată în proiecte știe că nu sunt un șef comod. 🙂 Iau de prea multe ori proiecte, din entuziasm, care se dovedesc prea mult, ma entuziasmez și nu pot zice nu. Îmi fac singură calendarul, îl tai, îl ajustez, agenda mea e colorată și vie. Câteodată, copleșitoare!

Am dat un birou plătit de alții și colegi impuși, pe un birou plătit de mine. Pe colegii din online îi văd pe la evenimente, atunci când eu sau ei avem timp să ajungem acolo ca și schimbăm niște vorbe. De multe ori, nici nu avem timp. Pentru că la evenimente nu mergem doar să ne plimbăm fustele (sau pantalonii, după caz și persoană), ci mergem ori să învățăm ceva, ori să întâlnim clienți, să ne conectăm la branduri sau la proiecte, sau la informație.

Am dat salariul sigur de la final de lună pe…nu știam nici eu ce. Pe nimic, în primă fază. Au fost luni în care, perfect normal, nu aveam cum să fiu plătită pentru ce fac pe blog. Cine să mă plătească pe mine, la câteva luni de la deschiderea blogului? Lunar se deschid mii de bloguri, pentru ca, la final de an, doar o parte din ele să mai existe cu adevărat în online. Ce brand are curaj să se asocieze cu o platformă abia lansată, până nu vede ceva acolo? Dacă omul e serios, dacă se ține de treabă, dacă scrie, cum scrie, cât scrie, în ce stil scrie? Ce stil are, e agresiv, ironic, impulsiv, ce obiceiuri îl caracterizează și cum gestionează situațiile de criză? Se înjură pe forumuri, în social media? Cu cine e prieten, cu cine se însoțește, cine îi susține, ce situații și proiecte susține el? Ce mai face altceva, în afară de a scrie pe blog? E pasionat de ceva, activează într-o nișă, care e aceea? Când am intrat în comunicare, șefa unei agenții mari de PR, care m-a plăcut foarte tare la interviu și m-a creditat atunci, mi-a zis așa: ”Dacă ești bun, banii vin!”. Am ținut minte asta, de 10 ani încoace și pot spune din experiența mea că da, chiar vin.

În blogging contează cu cine te însoțești. Pe blog scrii singur, dar proiectele le poți face și în parteneriat, în campanii sunt și alți bloggeri. În anii aceștia apele s-au cernut și în proiecte am rămas cu oamenii cu care rezonez și care rezonează cu mine, de la stil și până la limbaj și abordare. Am zis nu sarcasmului, agresivității, ironiei asociată cu cruzime, violenței și virulenței. Nu sunt pentru mine și nu asta vreau să vadă și să învețe de la mine copiii noștri.

Meseria de blogger înseamnă, pentru mine, mai multe lucruri:

  • să scrii mult, zilnic, dacă ai energie și inspirație și dacă vrei să trăiești din asta la un moment dat;
  • să citești – la fel, zilnic, cât de puțin;
  • să stai în contact cu oamenii din comunitatea ta – oameni care se strâng în jurul tău, dornici să afle, să te cunoască, să se lase inspirați și să ofere și ei timp și energie ca să îți scrie înapoi;
  • să te promovezi;
  • să faci în așa fel încât să te promoveze  și alți oameni – să te menționeze, să te vorbească de bine etc;
  • să mai faci și alte lucruri în jurul blogului – evenimente, cărți, colaborări offline pe direcția ta;
  • să ajuți și alți oameni și să te implici în campanii/cauze umanitare;
  • să investești bani – la început pot părea cheltuieli, însă pe parcurs se văd clar că au fost bani investiți – în grafica blogului (e prietenos și atractiv), în administrarea lui (se mișcă repede și oamenii poposesc pe el, le e ușor și e o plăcere să navigheze între pagini), în cărți și cursuri, în evenimente;
  • să te deschizi oamenilor, atât cât poți tu – să vorbești despre bune și mai puțin bune, despre tine și familia ta.

Adevărul e că atunci când scriu mă gândesc la 2 lucruri:

  1. Peste câțiva ani, când vor citi ceea ce a scris mama lor, copiii mei se vor simți în largul lor? Vor fi rușinați? Vor fi mândri de mama lor? Se vor simți descriși așa cum sunt ei, cum suntem noi?
  2. Acum, în prezent, comunitatea care mă citește simte că primește de la mine povești autentice și informații valoroase?

Și, cel mai mare dintre adevăruri este aceasta:

Noi, cei care scriem, avem nevoie de răbdare și de timp! E nevoie de timp, că să putem înțelege oamenii pentru care scriem și pentru a învăța să scriem în mai multe moduri. Avem nevoie de răbdare, ca să simțim cum crește blogul. Nimic nu crește în câteva luni, e o meserie în sine, care se învață, din greșeli și din experiențe cât mai diverse! Avem nevoie de timp ca să învățăm să ne exprimăm pe noi înșine!

Și avem nevoie de voi, cei care citiți, să ne scrieți, să ne spuneți, ce vă place, ce nu vă place, de ce, ce mai doriți să aflați de la noi. Într-o manieră cât mai blândă și cu înțelegere, pozitivă și constructivă!

Meseria de blogger – neadevăruri

  • Oricine poate face o meserie din blog, e ușor, pe alocuri frivolă, e ca e o joaca.

Părerea mea e că, dacă vrei să faci o meserie din orice, nu are cum să fie ușor și nici în joacă nu poți să iei lucrurile. Mai ales la început, e foarte greu. Ca orice lucru luat de la zero. Încercați și veți vedea! La urma urmei, nu costă nimic să încerci! 🙂

  • Mamele care nu vor să se întoarcă la serviciu își fac un blog și gata meseria nouă.

Cum ziceam, o meserie nouă e o meserie nouă. Nu pocnești din degete și o întorci cu ușurință pe toate fețele. Mai ales noi, femeile, care mai trebuie să avem grijă și de copii, casă, familie. Să lucrezi de acasă, cu 2 copii în casă, devine imposibil, dacă nu ai ajutoare. Și chiar dacă ai, atunci când ești în casă, copiii tot pe tine te vor. Scriitura înseamnă mult, însemnă concentrare și inspirație, înseamnă un plan care trebuie urmat, ceea ce nu se poate face cu glasuri de copii pe fundal și inimi care își cer drepturile de la mama lor!

  • Bloggerii umblă doar după beneficii.

Eu cred că, dacă își fac treaba bine, le vor avea oricum. Și e normal să le aibă, pentru că sunt răsplata muncii lor. Nimeni nu oferă nimic, dacă nu consideră că acel blogger are o opinie de spus cuiva care îl ascultă. Însă, ca în orice meserie, fiecare blogger interpretează și abordează aceste beneficii așa cum îl taie capul.

  • Bloggerii trebuie să scrie despre orice.

De principiu, fiecare blogger scrie pe teme din nișa blogului lui. Chiar și așa, se feresc să atace anumite subiecte. De pildă, eu nu am scris niciodată pe tema vaccinării. Dar în niciun caz nu scriu despre orice primesc – informație sau produse, nu pentru că sunt arogantă, ci că, pur și simplu nu îmi mai ajunge timpul, oricât de mult mi-aș dori să sprijin.

  • Bloggerii care scriu despre produse și branduri ne păcălesc.

Produsele și brandurile ne înconjoară zilnic – de la supermarket, la radio și la TV. Însemnă că toate aceste canale sunt necurate? 🙂 Așa e și pe bloguri, oamenii cu blog fac review-uri și povestesc despre lucruri ce le-au plăcut și cu care au avut o experiență plăcută. Dacă nu înjurați TV-ul, de ce pe bloguri sunteți atât de înverșunați?

  • Bloggerii vor doar bani.

Nu știu alții cum sunt, dar pe mine mă bucură campanii în care cred și oamenii alături de care le fac. Sigur că mă bucur și de campaniile plătite, dar nu aș lua ceva în care nu cred în veci. Ce mesaj aș transmite fetelor mele cu o astfel de atitudine?

  • Bloggerii sunt plătiți de anumite firme, așa că nu se poate să ai încredere în ei.

Colaborarea bloggerilor cu anumite branduri se face pentru că sunt anumite afinități între ei, cum spuneam. Adică bloggerul consumă, îi place și recomandă! De ce să nu fie de încredere? E drept, lui i se potrivește acel produs. Dacă nouă celorlați nu ni se potrivește, ce vină are bietul om, ca să aruncăm cu ce e mai murdar în el?

Eu cam așa văd lucrurile din bula mea, în ultimii ani. Dacă îmi mai amintesc ceva, revin cu later edit. 🙂

Dar voi ce mai credeți despre bloggeri? Dar despre această meserie? 

Voi, colegi bloggeri, ce părere aveți? Ar mai trebui să adaug ceva? Sau poate să scot ceva de pe lista adevărurilor și a neadevărurilor? 🙂

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viață sănătoasa, dați LIKE paginii de Facebook sau abonați-vă la Newsletter!

Sursa foto: aici