Mărturisesc, m-a inspirat iepurașul de Paști. 🙂 La vederea atâtor iepuri de ciocolată și a ochilor pofticioși care le pândesc urechile din toate colțurile, am revenit asupra unui subiect mai vechi și totuși actual, pe care îmi place să îl dezvolt. Pentru că există cerere și pentru că e nevoie să fie clarificat, după părerea mea: dulciurile/desertul și copiii. Știți probabil, pentru că am spus de multe ori, că eu sunt mama aceea care a făcut tot posibilul ca fetița ei să nu vadă dulciuri din comerț până la 3 ani. Deci Blonda a gustat tort de ciocolată la 3 ani, prima oară. În mintea mea de atunci plutea insistent întrebarea: ”Cum să las un copil pentru care m-am străduit din greu să îl alăptez cât mai mult și să îi cultiv gusturi cât mai naturale pentru mâncare, să scape în alimente pline de chimicale, din comerț?”. Să nu vă mire însă că după 9 ani și ceva și încă un copil, am un mesaj pentru voi: ”Nu mai interziceți copiilor să mănânce dulciuri!”. Stați așa, citiți până la capăt, nu vă bucurați încă! 🙂

Copiii și desertul

Copilul din mine și copilul din voi se bucură astăzi, ca întotdeauna, de ceva dulce. Este firesc. În cea mai mare parte, ne amintește de copilărie. Și nu produsul în sine – gogoașa bunicii sau ciocolata chinezească, ci emoțiile asociate cu acele momente, când le primeam și ne bucuram de ele. Cu cine ai împărțit gogoașa? Unde erai și ce îți povestea bunica atunci? Privirea ei plină de dragoste, bucuria momentului pe care îl împărțeați la masă, cu bunica și bunicul, starea de bine și burtica cea caldă pe care o simțeai odată cu gogoașa care se strecura ușor în stomac, toate acestea au legătură cu dorința pe care o simțiți la vederea gogoșii aburinde. De ce credeți că desertul pentru copiii voștri ar însemna altceva? Mai țineți minte când terminam anul școlar și mergeam chiar după festivitatea de premiere la cofetărie? Mâncam o prăjitură și beam un suc, în timp ce coronița de flori, simbol al performanței școlare din anul abia încheiat, se lăfăia pe capul meu. Iar eu mă bucuram de moment, mă simțeam apreciată și eram în centrul atenției. Era desertul recompensă. Așa e, mâncarea nu trebuie folosită niciodată pe post de recompensă, însă, pe de altă parte, nu aveam ocazia prea des să merg la cofetărie. Nu mă aștepta mama zilnic de la școală cu prăjituri, nu îmi aducea covrigi să molfăi pe drum până acasă și nu primeam dulciuri de cumpărat decât de la Crăciun, când vedeam și fructele exotice.

Așa era atunci. Desert, din când în când. Ocazional, adică. Și preponderent, făcut în casă, de mama sau de bunica. Ocazional, adică de vreo sărbătoare mare sau de aniversări – zile de naștere sau petreceri. Se întâmpla acum 30 și ceva de ani. Și a fost ok, azi nu mă lupt cu greutatea, am terminat de peste 20 de ani liceul și mă învârt în jurul aceleiași greutăți. Dacă nu vreau să mănânc ceva dulce o perioadă, este în regulă, nu intru în sevraj. Cât despre sănătate, sunt în regulă cu toate.

Nu le mai interziceți copiilor să mănânce dulciuri!

Imi asum toate discuțiile când spun acest lucru. Să îi dăm desertului rolul lui pe care îl are, acela de tratație, din când în când, cu diferite ocazii. Dar nu îl scoateți de tot din casa și din viața voastră! Niciun copil nu va accepta să nu mănânce nimic dulce, va mânca fie la școală, de la colegi, fie pe ascuns, își va cumpăra singur. Și, ce e mai rău, va ajunge să aibă o relație nesănătoasă cu mâncarea în general, se va simți vinovat la fiecare îmbucătură și, dacă va conștientiza, va face mulți ani de terapie, ca adult, din această cauză. Sau poate va ajunge obez sau supraponderal, pentru că va pierde conectarea cu propriul corp și nu va mai face diferența între mâncatul de foame sau mâncatul de poftă.

Nu mai interziceți copiilor să mănânce dulce, ci stabiliți cu ei exact în ce momente ale săptămânii pot face asta! Poate cădeți de acord că veți mânca un desert sâmbăta și duminica. Sau poate alegeți o zi în cursul săptămânii. Poate sâmbăta preparați ceva împreună și duminica ieșiți la o înghețată.

Nu mai interziceți copiilor desertul, ci alegeți variante fără zahăr și grăsimi, adică cele preparate în casă. E cel mai sigur. Chiar dacă nu suntem cofetari profesioniști, găsim cu ușurință surse de inspirație în online. Inspirația mea pentru desertul fără zahăr este Daniela Niculi, de la Food for Your Soul. Intrați și voi la ea pe blog, veți petrece o zi întreagă acolo. 🙂

Nu mai interziceți copiilor dulciurile, povestiți-le despre care e diferența între oul Kinder și budinca voastră de chia cu pudra de roșcove! Chemați-i în bucătărie și arătați-i cum se fac biscuiții de ovăz cu merișoare. Cu timpul, vor face diferența între gust și altul și vor observa cum se simt după ce se servesc din fiecare.

Lăsați copiii să guste! Dacă vor mânca o dată pe lună o felie de tort de ciocolată, cu siguranță nu vor păți nimic (dacă nu au alergii sau intoleranțe). Sau 2 pătrățele de ciocolată. Nu îi lăsați să saliveze în fața altor copii, care devorează ciocolate întregi. Se vor simți excluși, marginalizați, diferiți, vor suferi. Și în ziua în care vor decide singuri, vor mânca un tort întreg și vor ajunge la spital.

Nu mai interziceți

Ați înțeles ideea? E de perspectivă. Dacă vă spun să nu vă gândiți la un elefant roz, asta veți face. Dacă le veți spune copiilor că nu au voie să mănânce dulciuri, vor dezvolta, cu timpul, o obsesie din asta. Dar dacă veți vorbi despre faptul că desertul nu e mâncare, e o tratație din când în când, că pentru a hrăni corpul și mintea îi oferim alte tipuri de desert (fructe, semințe) și nu bomboane din cutie, copiii vor accepta în cele din urmă. Iar când vor fi expuși tentațiilor, poate că nu le vor refuza, dar doar vor gusta, nu vor înfuleca și nu vor cere porție suplimentară.

Sărbători binecuvântate vă doresc vouă, tuturor, cu puțini iepuri de ciocolată și cu multă pace în case și în suflete!

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: aici