Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Când o mamă omoară o femeie

Eram însărcinată și era vară. Frecventam un magazin pentru mame și copii, căci ce să fac și eu ca femeie însărcinată, nu-i așa? Fenomenul de nesting îmi da târcoale, așa că mai mereu eram pe-acolo ca să târguiesc câte ceva. Ceva-uri pe care, by the way, le-am donat cu succes ulterior, că nu știu cât de repede mi-a crescut copilul! Și nici nevoi așa multe ca primul nu a avut și nici câte mi-am închipuit eu. În orice caz, dacă vă întrebați ce nevoi ați putea avea și rămâneți fără imaginație, dați o tură prin magazine de mame și copii mici. În 30 de minute vă veți întreba cum de ați trăit până acum fără atâtea lucruri. Ceea ce nu e antireclamă, ci e o treabă fabuloasă pe care nu ai cum să nu o observi. Împreună cu cea despre care vă scriu azi.

În ziua despre care vreau să vă povestesc era foarte cald și foarte aglomerat, fiind weekend. Așa că la un moment dat am obosit și am decis să mă așez. Ar fi o idee bună de marketing, de exemplu, dacă s-ar gândi cineva să facă insule de odihnă pentru femei însărcinate în interior. Mulțumesc, dau ideea gratis. 🙂

Așa că am ieșit și m-am așezat la intrarea în magazin, pentru că nu m-am îndurat să mă așez pe fotoliile de cumpărat, m-am temut pentru integritatea lor. 🙂 Eram și cu niște prieteni, așa că urma să stau pe acolo ceva vreme. Mi-am luat o cafea de la un aparat și am început să mă uit.

Măi fetelor, voi știți ce am văzut acolo preț de vreo 40 de minute? Nu, nu casieri recalcitranți. Nu, nu copii în pline tantrumuri și nici așa o atmosferă urâtă ori atât de aglomerat încât să te calci pe picioare, la propriu. Nu, toate acestea erau la limita suportabilului. Altceva m-a frapat. Și poate nici nu aș fi observat, dacă n-aș fi stat nițel să îmi trag sufletul pe un scaun, cu fața la vad, ca să zic așa.

Am văzut femei multe, unele din ele însărcinate, dar nu atât de multe. Mare parte din ele erau mame care născuseră de ceva vreme. Unele singure, cu copiii lor. Cu mintea și brațele ocupate. E puțin înfricoșător când ești însărcinată a 2-a oară să vezi asta. Mai ales când cea mai mare frică a ta e că nu te vei descurca cu 2. Suntem multe cu frica asta, știu eu sigur. Dar cele care mi-au atras atenția au fost femeile și soții lor. Adică mamele și tații la cumpărături. Circul groazei, cum să vă spun. Mi-a distrus mitul femei mamă, caldă și bună. Eu am văzut acolo doar zgripțuroaice, femei care se uită urât și care țipă la bărbați.

Pot să înțeleg tantrumurile femeii însărcinate, care sunt influențate de furtuna hormonală. Mai pot să înțeleg și tantrumurile mămicilor care abia au născut. Mai pot înțelege femeile obosite, care nu fac decât casă și copii și sunt niște roboți care muncesc fără să se bucure. Dar oare chiar s-au adunat toate la supermarketul de mame și copii în sâmbăta aia?

Din 3 femei, 2 jumătate țipau la bărbat că nu știe să plătească sau să țină punga bine. 4 din 5 se uitau atât de urât la bărbatul care le însoțea, de parcă veniseră la cumpărături cu dușmanul, nu cu soțul. Și, în general, ce am observat, multă vorbă urâtă. Câte suldame au scos femeile astea în 40 de minute acolo nu vă puteți închipui voi așa ceva! Am plecat șocată!

O parte dintre bărbați, cu simțul ridicolului și probabil cu un soi de rușine, nu ripostau, dimpotrivă. Îi vedeam cum vorbesc încet, împăciuitor. De cealaltă parte, partenerii răspundeau și ei. Vă zic, e urât să vezi un cuplu cum se ceartă în public. Mi se pare intimă o ceartă între soți. Odată scoasă în lume devine grotească.

Sunt multe de zis despre relații. Și puține relații merg pe termen lung. Realitatea și studiile zic că într-o relație funcțională ingredientul secret e comunicarea. Pare simplu și pe alocuri abstract. Și despre amantlâcuri se zice că sunt 80% comunicare și 20% sex. Ceea ce, honestly, explică multe. Vedeți nevoia oamenilor?

Eu nu știu cu ce gând s-a măritat fiecare dintre voi. Dar știu sigur că nu se mărită nimeni cu gândul că se va despărți cândva. Sigur că e ușor să îi zici partenerului când ești în focurile îndrăgostelii că atunci când nu o să te mai iubească să îți zică simplu, fără ocolișuri. Abia când focurile au trecut și nu mai e nimic acolo, lucrurile devin grele. Oamenii nu mai sunt aceeași, deci reacțiile lor nu mai sunt ca cele de cu ceva ani în urmă.

În general, oamenii spun părți din povestea lor. De regulă, părțile care îi avantajează. Își spun atât de convingător povestea,  încât ajung să o creadă și ei. Nu m-ar mira să aud aceleași femei de mai sus că spun lucruri despre partener, care și-a atras și meritat suldamele. De fapt, nu e treaba mea, că nu e partenerul meu. M-am gândit să scriu doar pentru că tot aud în jur femei nemulțumite de bărbații cu care își petrec viața. Și e greu să nu corelezi ceva ce vezi aici cu ceva ce auzi dincolo.

Izbitor de multe cupluri își vorbesc ca la ușa cortului, în public sau privat. Ceea ce e fix problema lor, desigur. Dar această manieră de comunicare reflectă, de fapt, o lipsă de apreciere. Și cine credeți voi că vrea să stea într-o relație în care simte că partenerul nu dă 2 bani pe el? Bine, ar mai fi lipsă de educație, dar deja intrăm în povești lungi și ajungem la alte subiecte.

„Am zis și eu, n-am dat cu parul!”, obișnuim să spunem, când cineva ripostează la ceva ce-am dat noi drumul. Dar oare e așa? Uneori, fie că zici, fie că dai cu parul, cam tot aia e. Prea ne-am obișnuit să disprețuim valoarea cuvintelor. În fapt, se uită greu o vorbă grea, știm cu toții. Și atunci, de ce ținem cu tot dinadinsul să ne războim în vorbe?

Viața cu copii e grea, așa e. De obicei, nimeni nu știe ce urmează. Dar copiii nu s-au cerut aduși pe lume, iar bărbații în afară de vina că au zis DA, or mai avea și altele. Dar chiar așa? Pe un grup de Facebook, un bărbat căuta răspunsuri de la alte femei în legătură cu nevastă-sa. Vă dați seama cam cât de disperat trebuie să fii ca să te expui într-un grup online, întrebând dacă femeile își mai revin vreodată după ce devin mame? Nimeni nu i-a zis omului nimic concret, discuția a devenit offtopic la un moment dat. Și ce-ai putea să-i spui? Că e exact ca acomodarea copilului la grădiniță? Nu se știe cât timp o să mai plângă. Unii plâng 2 săptămâni, alții 3 ani. Unele femei se redresează în 1-2 ani, altele se metamorfozează complet și de nerecunoscut. Mama din ele omoară femeia și aia a fost.

Zic și eu, nu dau cu parul!

9 răspunsuri la “Când o mamă omoară o femeie”

E interesant tot ce ai scris. Nu prea pot sa imi dau cu adevarat cu parerea, pentru ca nu sunt mama si nici nu imi doresc sa fiu (alt subiect “sensibil” 🙂 ). Scriu comentariul doar ca sa spun ca ma amuz eu singura de mine, am vazut titlul si m-am speriat, m-am gandit ca e un articol despre vreo crima, Doamne fereste! Si pe masura ce am citit, mi-am dat seama cat de “poluata” e mintea mea de tot felul de stiri negative incat m-am gandit ca despre asta ai scrie si tu, fara sa vad nuanta evidenta din titlu…

Da, tare! Dar e si mai tare ca, desi nu erau in target musai, totusi a avut un efect asupra ta articolul. Ceea ce e important si pentru tine (nu ti-ai pierdut timpul pe aici), dar si pentru mine.

Copilul nu vine cu manual de utilizare. Nu vine cu trailer, cu preview al vietii viitoare, cu 20 min de test drive. Probabil daca ar fi asa putini ar mai face copii. Te decizi, vezi copii, vrei si tu, test pozitiv si gata. Esti deja parinte. Iti schimbi modul de viata din sarcina. Nu mai poti sa mananci orice, sa bei strop de alcool, sa porti tocuri, sa pierzi nopti, diverse. Incet incet te introduci intr-o noua viata. O alegi cu mana ta, ti-o asumi, te si bucuri, poti sa si plangi cu lacrimi de crocodil de fericire. Ok. Dar se schimba totul. Si e doar inceputul schimbarii radicale.
Pt mine copilul a venit (dupa 9 ani de incercari) cam asa: Eram doctor, tratam niste boli de care vesticii uitasera, invatam sa fac niste chestii misto, ma obisnuisem cu greul, capatam experienta, scriam articole in reviste din afara, trecusem peste multe bariere personale de frica, temeri si prostii ce ma retinusera inainte, coordonam studenti la lucrari de diploma, ma duceam in Europa la conferinte, imi terminam doctoratul la 32 de ani, munceam fara oprire 36 de ore si nu ma resimteam o secunda, eram femeie pe Everestul carierei. In varf, cu steagul pus. Machiata zi de zi. Nu trebuie sa zic nu? Pe tocuri, cu geanta asortata, cu haina si sacou daca aveam ceva important. Pana si costume de spital aveam unele mai elegante putin. Bijuterii zi de zi altele. Unghii facute. Scurte ca asa se impunea. Ceas zi de zi altul.
Si am ramas insarcinata. Pam-pam. Aproape ca-mi luasem gandul. Bucurie mare, nu zic. Dar am pus la toate astea pauza si am ramas acasa sa cresc copilul. Si surpriza cea mai mare a fost singuratatea si rutina. Din cate erau, na, deodata, ia-o pe-asta. Din 200 de contacte interumane a ramas unul necuvantator. Leagana zi de noapte un oracaitor care tipa de la 12 noaptea la 5 dimineata luni de zile, fa-i mancare si o scuipa sau o varsa, plimba-l, schimba-l, fa totul in asa fel incat sa fie el bine plus am cantat Elefantul Cici si Oac Oac diri-diri-dam, am dansat Am o casuta mica.. calcat, schimbat, spalat, aspirat ca linge pe jos, dezinfectat, cumparat avocado bio si restul.. Si a fost o gramada de rest.. Un mare si important examen pentru care am invatat cu copil de 6 luni racit si insomniac in brate.. un mutat dintr-o casa in alta, muncitori, renovat, cautat bona, cumparaturi, etc etc.
In timpul asta, sotul la serviciu. 8-19. Program normal. Viata schimbata dar intr-o masura mult mult mai mica. Ajuns acasa, totul pregatit, tinut in frau de Godzilla-adica eu-plus un soarece tipator in plus care cand venea el radea. Deh.. personaj nou, scheme noi.
Azi asa, maine asa, pana cand au inceput peretii sa ma comaseze intre ei si sa ma stranga la mijloc de singuratate, inutilitate si senzatia ca nu o sa ma mai pot intoarce la omul care am fost. Ca nu voi mai avea atatea motoare, atata forta sa fac atatea lucruri niciodata. Si atunci? Big Godzilla in action! Nu a fost nimeni sa imi tina de urat, nu au fost bunici sa ma ajute sa-mi ia putin copilul sa respir, sotul si-a vazut de ale lui, nu fost bone, nu am avut filipineze nici de zi nici de noapte, sau matusi vecine, verisoare, samd si da, m-am transformat. Mama a inghitit femeia. Ca nu a avut incotro. Cum era sa stau pe tocuri si machiata in casa? Stiam ca era temporar dar asta era. Cum era sa il astept cu mangaieri la usa pe sot cand eu nu dormeam de zile in sir si iarna auzeam doar la telefon prietenele mele si trebuia sa fac totul intrerupta de la viata mea de dinainte? Da, mi-am dat seama ca e o faza, mi-am iubit copilul pana la infinit si inapoi, nu l-am regretat o secunda, nu il regret nici acum, ba chiar am mai facut unul, lol, constienta fiind de treaba cu femeia nefemeie si femeia mama si mi-am asumat treningul, vesta si tenisii cvasipermanenti pentru inca 2 ani, am pus pauza in viata de doctor pt probabil inca un an ca sa il ridic si pe al doilea in picioare si tot sub forma de godzilla mancatoare de capete de barbati.. Dar asta e. Si eu m-am adaptat greu situatiei, si in plus eu am nascut, nu un barbat, a trebuit sa ma si recuperez, sa am si grija de copil, de primul, sa si invat, sa si renunt la multe, sa ma si ocup de copil 1+2 si cumva ar trebui tot eu sa nu ma uit urat cand nu ia o decizie sau se cacaie sa faca un lucru minor? Nu pot.. imi pare rau! Cand imi vine sa godzillesc, godzillesc si gata!
Daca femeia aia se uita urat la barbatul ei stia ea de ce. Sa mimeze fericirea in magazin? De ce? De ce sa o mimeze? Pe mine nu ma deranjeaza. Are destule de mimat in destule momente incat sa nu trebuiasca sa mimeze si in lume fericirea? Si de ce sa fim atat de falsi sa mimam familii perfecte in care mama este pudrata, rujata, pe tocuri, si zambitoare cand ea nu a inchis un ochi nici 5 ore adunate in ultimele 2 zile? Poate ca ea nu e femeie in magazin tocmai pt ca el nu a stat 5 min cu copiii pt ca ea sa isi aseze un fond de ten pe fata si un rimel la ochi si asta e cauza frustrarii ei. Si tot ei “saracii? Nu, nu pot. Imi pare rau, nu pot!
La copii trebuie sa ne adaptam cu totii. Unii pot mai greu, unii mai usor, asta este. Insa dupa mine daca nu exista 3 filipineze permanente si 2 bunici competente, mama face mai multe decat tatal. Eu asa fac. In jurul meu asa fac toate femeile. Si femei cu carte. Multa carte. Doctorite, avocate, economiste, socioloage, etc. Macar ca ii nasc si tot fac mai mult, oricat de competent ar fi el. Si nu e vorba de amputarea lor. Dar nici nu e vorba de “ei saracii”.. Si renunta la multe ca sa isi creasca copiii. Pun pauza la cariere stralucite pt copii minunati, pe care nu ii bagam in ecuatie ca nu despre asta e vorba, ca merita, nu discutam.Merita orice si oricat. E vorba despre mama – femeie-godzilla care nu se naste asa din nimic. Vine din ceva-uri facute sau nefacute de altii.
Eu, mama de doi. Momentan in trening si cei mai comozi tenisi, nemachiata, nemancata, mergand cu copiii mei in parc atunci cand pot. Ma tutuiesc toate bonele cu 3 clase si gardienii in loc de abordarea “dna dr” cu care am fost obisnuita 11 ani si in loc de stetoscop si parafa am in buzunare suzete si jucarii, dar mi-am asumat acest rol si ma si bucur de el. Nu ma vait. Insa cand sunt godzilla nu sunt degeaba. Sunt pt ca mi s-a umplut paharul si se revarsa. Asta vroiam sa spun. Si mi-e greu sa cred ca daca e o mama nepieptanata, cu copiii de gat, cu pete pe tricou, grabita, vai de ea, care pare frustrata, nu e de bine ce ii e si de multe ajutoare ce are. E de responsabilitati ce o afunda. E de facturi ce trebuie sa plateasca, de ciorbe ce trebuie sa faca, de muci ce trebuie sa scoata, sau chiar serviciu ce trebuie sa si mearga. Si dl? Dl ce face? Doreste vorbe frumoase? Sa presteze daca doreste. Cot la cot se cladeste si familia si increderea copilului in el si a mamei si asa se recladeste femeia inapoi femeie. Tocurile si fardul inapoi pe ochi, impreuna cu blandetea i le pune barbatul mamei copiilor lui dupa mine. Daca are o godzilla la usa si el a gresit undeva. A comis ceva, a calcat un bec, a ratat niste pasi. Nu ramane ea asa ca vrea. Ramane asa ca nu mai poate.. Ramane ca duce multe. Sa fim seriosi. Nu e vorba de exceptii. E vorba asa de majoritate. De femei care muncesc si tin casa lor casa si copiii lor copii. Lor sa le luam dreptul sa fie ciufute cand simt ele? Nu! Eu nu pot asta.. Pt sunt si eu acolo. In filmul asta. Acelasi actor. Cu de toate. Pana una alta godzilla. In trening.

Buna! Nu stiu cine esti, dar ma inclin in fata ta! Si iti multumesc ca ti-ai luat timp sa scrii aici!
O sa postez separat mesajul tau, ca sa fie citit de cat mai multe femei!
Te imbratisez, esti minunata!

Nu sunt atat de cunoscuta insa dupa cum am spus sunt doctor intr-un spital din Bucuresti si am multi pacienti, studenti, etc etc. care nu as vrea sa afle toate lamentarile personale de mama obosita. De postat poti posta oriunde. Nu am o problema cu asta. seara frumoasa!

Super tare răspuns. M-am regăsit în tot, cu excepția meseriei. Aceeași chestii le trăiesc și eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.