Organizarea la noi acasă sau cum împărțim în cuplu tot ce avem de făcut

organizarea casei

Îmi amintesc cât de complicat părea la început să ne organizăm cu toate: buget, mâncare, dorințe comune, dorințe proprii, curățenie. Aoleu, casa groazei. Să mai zică cineva că e suficient să te iubești, că totul merge de la sine! De fapt, traiul în comun e unul dintre cele mai complicate lucruri în cuplu, mai ales la început. Suntem atât de diferiți! Și asta pentru că venim din familii cu moduri de organizare și valori total diferite. În unele case, oamenii nu stau nici măcar o dată pe zi la masă. În timp ce în altele, femeia nu vede vreodată banii, nu știe câți are, darămite să aibă buget propriu. Sunt case în care sărbătorile nu există sau unde părinții abia se văd. Cum ați vrea să fie copiii lor? În general, copiii fac cam ce văd la părinți. Sau exagerează, la polul opus, ca să demonstreze că nu sunt precum părinții lor. Organizarea acasă nu face excepție.

Și acum, închipuiți-vă cam cum e când 2 oameni, bărbat și femeie, încep traiul în comun, după ce pleacă din familiile lor de bază. Sigur, nu mai pun la socoteală perioada cât au stat singuri, fiecare în treaba lui. Ca să nu mai vorbesc de cei care au mai fost căsătoriți o dată, au și copii cu alți foști parteneri. Aveți impresia că aceste lucruri nu contează? O, nici nu vă închipuiți.

Organizarea e sfântă. Ce e important pentru mine poate să nu fie pentru tine. Sau înțelesul pe care eu îl dau unui lucru să fie total diferit de cel pe care el îl dă. Experiența m-a învățat că lucrurile nu trebuie presupuse. Pasul nr. 1: să ne definim termenii. Adică eu îți spun ce înseamnă pentru mine curățenie de întreținere și care e diferența între ea și curățeniile generale. În unele case se face curățenie generală de 2 ori pe an, primăvara și toamna. Ei bine, eu fac per anotimp cam 2. Ceea ce înseamnă cam 8 curățenii generale pe an. Dar ce eu mai am și alte case nu cred că au este o curățenie semi generală. 🙂 Da, nu râdeți: e fără perdele și geamuri, dar e cu covoare și alte țesături, plus uși și alte suprafețe. Uh, vedeți ce greu e?

Veste bună 1 e așa: trebuie doar să stabiliți niște reguli! După care, să vă țineți de ele!

Organizarea în casă nu înseamnă doar menaj și gătit! Organizarea înseamnă și:

  • Managementul timpului: liber – weekenduri, vacanțe ori cel dedicat profesiilor (noi discutăm și aceste aspecte împreună, pentru că deciziile profesionale ale unuia dintre ei au impact asupra tuturor din familie, de la adulți la copii);
  • Relații sociale – ce și când facem împreună cu prietenii, cât de echilibrată e componenta socială cu cea personală;
  • Bugetul familiei – da, păi nu suntem srl-uri, nu? Suntem o familie, avem buget comun.

Vestea bună 2 e și mai bună: organizarea are dinamica ei. În funcție de dinamica relației, organizarea va suporta și ea modificări în timp.

De exemplu, noi suntem împreună de când eram studenți și stam cu chirie într-o garsonieră. Pe vremea respectivă, cam primii 2 ani, nu eram interesați decât să terminăm școala, să ne plimbăm și să ne distrăm. Ne trimiteau mâncare mama și bunica, nu ne făceam griji legate de bani, dar nici nu ne planificam prea mult.

După ce am terminat facultatea și am avut primele joburi importante și bine plătite, am început să ne maturizăm nițel. Adică am început să ne facem un plan serios legat de casa noastră, să economisim în acest sens, ne-am făcut socoteala unui credit pentru mașină și tot așa, până la apariția primului copil și a primei case.

Nu ne-am impus unul altora obligații și responsabilități, pentru că una din valorile noastre a fost bucuria. Adică să ne placă ce facem, separat și împreună. Nu am avut și nu avem roluri fixe, iar multe dintre ele au evoluat de-a lungul timpului. Una din marile greșeli e reproșul. Nu e constructiv să reproșăm partenerului lucruri, mai ales dacă știm că nu îi face plăcere să facă anumite lucruri, deci e clar că nu și le va asuma.

Am încercat să ne ținem departe de ideile familiilor noastre de bază. Pe care, să nu ziceți la nimeni :), le-am și oripilat pe alocuri. Diviziunea muncii la noi nu a semănat deloc cu ce știau ei. Dar norocul nostru a fost că nu am stat împreună cu ei, iar, cu timpul, cred că nici nu au mai băgat de seamă orânduirea de la noi din casă.

De exemplu, la noi relațiile sociale și timpul liber sunt toate în sarcina mea, ca să zic așa. Pentru că eu le-am planificat mereu și toată lumea a fost fericită. Bugetarea este comună, dar tot eu fac monitorizare și vin cu propuneri de îmbunătățire. Creșterea și îngrijirea copiilor e în sarcina amândurora, soțul doar că nu a alăptat copiii, că în rest a făcut de toate. Doar că el a petrecut în ultimii ani mai mult timp în afara casei, la joburi și la școală, pe câtă vreme eu m-am retras către casă. E un firesc al lucrurilor, pe care uneori nici nu îl mai discutăm, căci lucrurile se așează singure. Dacă cineva dintre noi are ceva de zis, stăm de vorbă și clarificăm, după care facem schimbările care se impun.

Treburile casnice sunt la amândoi, chiar nici ele bătute în cuie, căci de multe ori unul nu are chef să aspire și o face celălalt. Nu avem menajeră (nu că nu ne permitem, dar nu mai vreau eu), nu avem bonă, nu ne ia nimeni copiii peste noapte. Plățile casei le face el, în timp ce eu mă ocup de savings și de tot ce ține de copii – plăți, cheltuieli, cumpărături. El nu umblă în dulapuri, nu se ocupă de rufe. Eu mă ocup de meniu, el gătește chestii sofisticate și pentru care îți trebuie răbdare, pe care nu le pot face eu cu un copil mic atârnat de picior și unul mare cu temele pe masă.

După ce am născut a 2-a oară, timp de o lună soțul a stat cu noi, cu bebe, a avut grijă de casă, de mâncare, m-a hrănit și pe mine după cezariană, când m-am ținut de pereți, a luat bebele în sling și am avut cea mai frumoasă perioadă din viața noastră. A plătit facturi, a udat florile, practic nu a trebuit să mă ocup decât de bebe. Dar asta fac cuplurile deja sudate, care au înțeles ordinea priorităților și faptul că un copil e bebe doar pentru o perioadă scurtă de timp.

Vestea bună 3: organizarea se îmbunătățește pe măsură ce relația în cuplu se maturizează. Oamenii se cunosc din ce în ce mai bine și, de multe ori, chiar nu e nevoie de vorbe. Noi ne înțelegem din priviri, de multe ori.

La începuturi, bagajele de vacanță le făceam doar eu. După bebe 2, nu am mai putut ține pasul. Ajunsesem să nu mai vreau să plecăm, pentru că îmi lua jumătate de zi să împachetez. Atunci am cerut ajutor. Așa că acum facem amândoi bagaje. Ceea ce s-a dovedit și mai eficient, că el selectează mai bine decât mine când vine vorba de necesarul de haine.

Mai mult, acum suntem la next level: Teo își face singură bagajul când plecăm în weekend sau în vacanță, cu o minimă supervizare a mea. Tot ea îl cară de colo colo.

Când venim din vacanțe, eu despachetez și pun repede la spălat tot ce am avut cu noi, iar valizele în locurile lor. Soțul se ocupă de verificări – centrala, apa, frigiderul, mâncarea, cina din seara respectivă. Seara e deja locul unde nu s-a întâmplat nimic, copiii sunt spălați, uscați, mâncați, poveștile citite și lumina stinsă. Totul e ceas, chiar dacă nu stăm cu ochii pe ceas.

Mai nou, în casă, Teo are răspunderi conforme cu vârsta ei: de la întins și strâns rufe, ordine, curat, șters praf și urme de acuarele, până la udatul plantelor și folosirea mașinii de spălat vase. Dacă o învăț să calce, spa scrie pe mine. 🙂
Ce mai vreau sa zic la final e ca nu suntem roboti, suntem oameni. Daca intr-o zi sotul nu se simte bine, preiau eu ce e de facut musai acasa. Daca nu e musai si nu am nici eu chef sau sunt atat de obosita incat nu pot face, las pe a 2-a zi. Aia e, suntem acasa, nu e job, nu ne trage nimeni la raspundere. Daca pot astepta, sa astepte!

Așadar, organizarea acasă ține de experiență și de maturitatea relației de cuplu. Ea evoluează odată cu noi, ceea ce e firesc, frumos și bine pentru toată lumea. E normal ca lucrurile să se schimbe în timp, căci și noi ne schimbăm, schimbăm casele, nu ne mai plac unele lucruri, ori nu mai vrem să ne ocupăm pur și simplu de ele. Un lucru e clar: nu se poate să nu faci nimic, să vii doar să te așezi la masa frumos așezată în casa bec aranjată și curățată. Indiferent de valori și statut, fă și tu ceva, e locul unde stai și femeia/bărbatul cu care trăiești viața! Nimeni nu datorează nimic nimănui, dar respectul și aprecierea sunt esențiale în relații.

Cuvintele cheie sunt: comunicare, răbdare, realism și iar răbdare!

Voi ce credeți? 

Related posts

Publică un comentariu