Paștile copilăriei mele, pe deal, cu mâncare de post și primenire sufletească

Paștile copilăriei

Am vorbit puțin despre copilăria mea și despre vacanțele mele fericite, într-un sat din Bărăgan. Nu-mi e rușine cu ele, dar le-am păstrat pentru mine și sufletul meu. Nici chiar prietenii nu știu despre partea aceasta a vieții mele. Odată cu bunicii mei, le-am îngropat cu durere și mai adânc în suflet. Ulița copilăriei mele, unde am visat și am crescut mare mă strigă și acum. Odată cu ridicarea sufletului lor la ceruri, s-a dus și copilăria mea. Mereu am simțit că mai poți fi copil, atât timp cât bunicii te mai mângâie. După care, m-am consolat cu părinții și cu grija lor mereu îndreptată înspre mine. Sunt adult azi, dar sărbătorile noastre sunt așa cum sunt pentru că mama și tata se străduiesc să le țină la oraș, ca odinioară, în casa părinților lor. Mulțumesc, mamă, pentru că ești aici și pentru că ții Paștile copilăriei mele!

Odinioară, pe deal

Am amintiri încă de la câțiva ani. De când eram mai micuță și nu mă desprindeam de mama și de tata. De când au început să mă fascineze cuptorul unde se rumenea cozonacul și tinda unde începeam să mâncăm odată cu venirea primăverii. Luam trenul imediat ce suna clopoțelul de vacanță. Și de la poartă îmi aruncam bagajul, ca să o strâng în brațe pe mămăița. Mă primea cu drag și dor, mă strângea la pieptul ei care sălta de emoție. Mirosea a proaspăt, a curățenia sufletului. Primenea casa și avea în același timp grijă de sufletul ei. Îl primea pe preot cu smerenie și se lăuda cu mine, cu frumusețea și deșteptăciunea mea. O binecuvântare de la părinte o cerea mereu pentru mine. Chiar dacă omul ei încă mai muncea în grădină sau la câmp, eu nu mai părăsea gospodăria. Ca să aibă timp de primenire. Mânca puțin și mereu de post, mai ales în Săptămâna Mare. În Vinerea Mare ținea post negru și mă lua cu ea la biserică. În certa pe tătăițu când îi cerea carne în Săptămâna Mare și îl îndemna la sarmalele de post, care lui nu îi plăceau deloc.

Biserica era pe deal, ca orice biserică din satele noastre. Era plină de copii care se hârjoneau și de mămăițe vesele, cu broboade noi. Nu își purtau postul cu tristețe, chiar dacă nu mâncau mai nimic. Nici nu aveau timp. Covoarele și perdelele se cereau spălate, pâinea și cozonacul făcute, iar ouăle vopsite. Căci mămăița punea găina la fiert în ziua de Paști și felul 2 la fel. Nu exista mâncare făcută mai devreme, trebuia să fie proaspătă, să ne umple farfuria direct din tuciul de pe foc.

Primenire în casă și în suflet

Mămăița dormea puțin, se ruga și nu mergea la culcare fără închinăciune. Și niciodată nu se văita, oricâtă muncă avea de făcut. Pe noi nu ne punea la treabă, că veneam de la București. Să nu ne punem praf în cap și să ne găsească Paștile murdari. O ajutam noi la călcat și la pus perdele și covoare, la spălat vase și la aranjat casa. Mereu ne alunga, voia să le facă ea pe toate.

În postul Paștilor, mămăița evita să se certe cu cineva. Ieșea mai puțin la poartă, sta mai mult cu sine și cu omul ei. Când o întrebam la ce se gândește, îmi spunea că la păcatele ei. Ne-a iubit mult mămăița și a fost foarte fericită când i l-am prezentat pe cel care îl alesese inima mea. Dacă venea în vizită vreo rudă sau un vecin, îi omenea cum putea, dar se ținea departe de bârfele lor. Spunea că nu o interesează. Dacă noi ne hlizeam sau ne băgam în vorbă, ne repezea și ne spunea că nu e treaba noastră. Era postul Paștilor și trebuie să ne vedem de ale noastre, nu să ne zdrobim de grija altora.

Să-l purtați sănătoși

Dormeam devreme în sâmbăta de dinainte de Înviere, ca să ne trezim și să ajungem repede la biserică, să nu ne prindă zorile. Am făcut drumul ăla pe deal și înapoi, alături de ei, ani la rând. Îmbrăcați în straie noi – și eu și ei. Pe drumul de dus ne întâlneam cu săteni care luaseră deja Paștile. Noi le spuneam ”Să-l purtați sănătoși!”, iar ei ne răspundeau ”Asemenea și dvs.!”. Cu grijă și sfială. Iar la întoarcere schimbam rolurile, în miros de liliac și sunet de privighetori.

Niciunde nu am mai întâlnit gustul ciorbei din ziua de Paști făcute de mămăița. Azi, dacă închid ochii, îi simt gustul. Și aroma de cozonac în nări.

Paștile copilăriei mele s-au dus odată cu ei. Îi visez adesea și, mai ales, la zile importante din viața mea. Sunt sigură că sufletele lor se bucură din Ceruri la fiecare reușită a mea. Și că mă veghează de acolo. Ar fi fost niște străbunici grozavi, dacă mai aveau răbdare. Dar s-au grăbit să se ducă la Bunuțul, care i-a chemat prea devreme la el.

Am coborât de pe deal odată cu plecarea lor la Bunuțul, dar îi port cu mine mereu. Iar fiecare lumânare de Paști se duce către ei, cu o parte din inima mea!

Mulțumesc, mamă, că faci ca Paștile copilăriei mele să mai fie puțin aici, acum, azi, anul acesta și cât o mai vrea Bunuțul!

Sursa foto: arhiva personală

Related posts

Comments ( 3 )

  • adina dumitra

    ce frumos ! aproape am lacrimat desi sunt in birou , si mi*am adus si eu aminte de bunii mei, in special de mamaia mea draga .Ma regasesc in mare parte din povestire, si regret ca s-a dus asa repede sus, dar am ramas si voi ramane toata viata cu amintirile frumoase de atunci .Multumim de impartasire de amintiri frumoase si emotionante .

    • Florina Badea

      cu mare drag!

  • Liliana

    Minunat articol, dragă Florina!
    Eu mă gândesc cu drag la obiciuri frumoase de sărbători pe care noi ni le amintim cu drag și le legăm de bunici și de viața la țară.
    Sunt convinsă că și ție ți-ar fie mai bine dacă ai încerca să recreezi acele momente pentru tine, fetele tale și familia ta.

    Eu mai am o singură bunică care a devenit prea bătrână ca să mai coacă ea cozonacii. Anul acesta mi-a spus că face doar Pască.

    Iar eu mi-am luat angajamentul să fac eu anul acesta cozonac pentru ai noștri. Nu mult, 2-3 cozonaci și poate micuți, cât să fie de luat la biserică și de dus la sfințit, dar să fie de casă, că de cumpărat găsim tot restul anului.

    Și neapărat am zis să facem video și poze de la sărbătorile în familie. Mă uitam ieri pe filmarea de anul trecut de la masa de Paște unde apărea și cealaltă bunică și care acum nu mai este… Este atât de dureros… dar amintirea bunicilor rămâne să ne vegheze tot timpul.

    Și de aceea cred că noi, rămânând aici și recreând cumva atmosfera Paștilor și a altor sărbători de familie așa cum le-am trăit noi când eram mici, facem sărbătorile să fie mai cu sens și creăm și noi, la rândul nostru, amintiri frumoase pentru copiii noștri.

    Un gând bun și te îmbrățiez cu mult drag înainte de sărbători! Paște fericit și liniștit alături de oamenii dragi din viața ta!

Leave a comment