Povestea unui medic, pacient cu scleroză multiplă

Din 2010 încoace, de când am început să lucrez în domeniul comunicării pe sănătate, am întâlnit mulți pacienți cu diferite afecțiuni. Despre scleroză multiplă am citit prima oară acum câțiva ani, am coordonat chiar un proiect pe vremea când eram angajată în agenție. O boală tulburătoare, cu care nu îți permiți să te joci și ale cărei cauze sunt de cele mai multe ori necunoscute. Suferința oamenilor, mulți dintre ei foarte tineri și lipsa tratamentelor erau cele 2 aspecte cu care m-am confruntat tot timpul cât am lucrat proiectul. Atunci am aflat că scleroza multiplă este o boală autoimună și că este denumită ”cea mai invalidantă boală a adultului tânăr”. Dacă e lăsată netratată, în 7 ani bolnavul ajunge în scaun cu rotile. Sunt și în România o mulțime de pacienți și sunt și câteva asociații care îi reprezintă și îi ajută. Nu mai știu exact cum stau lucrurile în prezent la nivel de cifre și tratamente, însă am aflat recent de un caz al unei paciente și am vrut să aflu mai multe despre ea. Poate vă ajută și pe voi, cei care aveți nevoie, ceva din povestea ei.

E vorba de o pacientă medic chirurg, șocată la aflarea diagnosticului, confirmat și de medici din afara țării. În povestea ei e o alegere tulburătoare, dar și 2 lucruri pe care le-a făcut pentru ceilalți, pe lângă cele făcute pentru sine. Atenție, dragi cititori, materialul meu nu vă îndeamnă să copiați alegerea Vanessei. Fiecare om e dator pentru sine și boala pe care o are să se informeze din mai multe surse, să asculte medicul care îl tratează, dar și să îi adreseze cât mai multe întrebări, să ceară o altă opinie medicală sau mai multe, să caute terapii complementare, să facă mișcarea potrivită lui și să își adapteze dieta conform limitărilor pe care boala lui i le impune.

Redau mai jos discuția pe care am avut-o cu Vanessa, pacient cu scleroză multiplă.

  • Vanessa Youness, va rog să ne spuneți ce este scleroza multiplă, în primul rând, și de ce este o boală atât de periculoasă?

Este un diagnostic de boală progresivă a sistemului nervos central, pe care medicina zilei de azi o clasează că una fără vindecare. Scleroză multiplă̆ este, probabil, cea mai frecventă afecțiune neurologică invalidantă a adultului tânăr, între 20-40 ani. Această afecțiune ridică̆ănumeroase probleme, majoritatea fiind urgențe neurologice, atât în fazele precoce, cât și în cele tardive ale bolii.

  • Sunteți medic și deci aveți mult mai multe cunoștințe decât noi, oamenii obișnuiți, legate de sănătate și tratamente. La aflarea diagnosticului ce ați făcut? Cum ați abordat o asemenea veste?

Nu am acceptat un astfel de diagnostic. Nici când mi-a fost pus de un ilustru neurolog din România, nici când mi-a fost confirmat de specialiști de renume din Anglia sau Italia.

În momentul acela a început călătoria profundă de înțelegere a medicinei psihosomatice și am înțeles că orice boală are un declanșator emoțional. Și așa am intrat pe acest drum holistic și alternativ sau complementar al medicinei naturiste.

  • Când ați decis să renunțați de tot la medicație și să începeți doar tratament naturopat pentru boala dvs., nu ați avut nicio îndoială, medic fiind și conectat la comunitatea medicală și științifică?

Nu am avut la ce renunța, pentru că nu am acceptat nici diagnosticul, nici tratamentul medicamentos alopat. Medicul neurolog care mi-a pus diagnosticul mi-a spus că dacă nu voi începe de îndată tratamentul cu interferon, voi veni în 6 luni în cărucior cu roțile la ușa lui, plângând. Această a fost marea frică a vieții mele: să nu ajung în cărucior cu rotile. Dar am avut o încredere fantastică în tratamentul alternativ, am respectat cu religiozitate tot ce mi-a fost recomandat și, în cazul meu, tratamentul exclusiv psihosmatic și api-fito-terapeutic a funcționat.

  • Cum l-ați descoperit pe medicul care vă tratează, cine este el și ce experiență are în spate?

Nimic în viață nu este întâmplător, nici măcar boala. Cum nu este o oarecare întâmplare, binecuvântarea de a-l cunoaște pe domnul doctor Ștefan Stângaciu a venit la momentul potrivit, la locul potrivit și prin oamenii potriviți. O prietenă bună din Cluj, vegetariană, mi-a spus că trebuie să îl cunosc. Mi-amintesc că atunci când am vorbit pentru prima dată cu dânsul la telefon îl întrebam într-una dacă îmi promite că nu voi ajunge în scaun cu rotile. Și de la prima consultație am avut acea chimie extraordinară dublată de încredere în cel ce era și este președintele Societății Române de Apiterapie din România, dar și din Germania. M-am simțit mult mai liniștită și încrezatoare după întâlnirea cu domnul profesor, fiind asigurată că dânsul va face tot ce îi stă în putință, dacă și eu voi urmă cu strictețe recomandările dânsului. Aici subliniez importanța disciplinei de care urmă să am nevoie, în cel mai mic detaliu, pentru a implementa tot protocolul de tratament personalizat situației mele, de către dr. Stângaciu. În acest diagnostic și în multe altele, dacă nu în toate, nu are loc indulgența în drumul spre vindecare.

  • Care este protocolul pe care l-ați primit de la dânsul? Acesta nu putea fi urmat în paralel cu medicația primită de la neurolog?

Acest protocol api-fito-terapeutic este unul complex (detaliat în cartea noastră), care lucrează simultan pe nivelul mental, emoțional și fizic. E, practic, un nou stil de viață. Este un tratament complementar, deci poate fi urmat la alegerea fiecăruia împreună cu altele, inclusiv cu cel recomandat de neurologi. Eu, însă, am ales să fie exclusiv.

Tratamentul recomandat de Dr. Stângaciu este unul complex și personalizat. Pentru stratul mental mi-au fost recomandate și de mare folos următoarele tehnici de relaxare: înotul, yoga, Tăi-Chi, pilates, respirația Wim Hof, artele marțiale, meditația.

Pentru stratul emoțional și eteric, care joacă un rol atât de important, mi-au fost recomandate câteva infuzii și tincturi din frunze și flori precum: sunătoare, valeriană, rozamarin, lavandă – care calmează sistemul nervos.

Pentru stratul fizic mi-a fost recomandată o cură pe termen nelimitat a unei rețete din ingrediente apicole, dar și înțepăturile cu venin de albine, care și acestea joacă un rol decisiv când sunt administrate tot cu regularitate.

În tot acest timp am adoptat un nou stil de viață. Am înțeles importanța orelor de somn, am facut eforturi să îmi disciplinez mintea și corpul să pot adormi “terapeutic” în fiecare seară înainte de ora 24.00, preferabil și recomandat chiar ora 22.00. În toți anii care au urmat, am parcurs cu disciplină protocolul de tratament apifitoterapeutic prescris de către dr. Stângaciu și îmi făceam un control RMN la fiecare început de an, să pot avea o evidență comparativă anuală asupra evoluției bolii. Spre bucuria noastră, rezultatele analizelor susțineau că boala nu avansează, ba chiar regresa, având în vedere că leziunile avute (4 leziuni care mi-au fost descoperite la diagnosticare) începuseră să se cristalizeze, ajungând tot mai inactive de la an la an și nu provocau niciun simptom.

  • De curând, dvs. și medicul care vă tratează ați fondat o clinică de terapii alternative. Ce găsesc pacienții acolo? Ce fel de terapii oferiți și pentru ce afecțiuni?

Clinică YOUness reprezintă un proiect de antreprenoriat social pentru că oferă suport persoanelor cu afecțiuni de la cele mai ușoare la cele mai complexe, cu ajutorul învățăturilor și experienței strânse de-a lungul anilor de la specialiști din toată lumea. Este un loc ce oferă relaxare, purificare și vindecare prin  terapii alternative realizate de specialiști în frunte cu dr. Ștefan Stangaciu.

De la slăbit și tonifiere, la probleme de fertilitate și potență, creșterea imunității și tratarea alergiilor la copii, problemele pre/post operatorii, tratamente antirid și albire cicatrici, pre/post chimioterapie sau radioterapie sau detoxifiere – fiecare dintre aceste probleme sunt acoperite de pachete speciale, disponibile la cerere.

De asemenea, specialiștii clinicii au grijă că oaspeții să aibă o dietă corectă, în raport cu procesul de purificare al minții – apă alcalină Kangen cu PH ridicat și doar mâncare vegetariană delicioasă, fără zahăr sau gluten.

  • La clinică, dr. Stangaciu ține cursuri de apifitoterapie pentru medici, ca și terapie complementară în anumite afecțiuni. Iar despre dvs. am aflat deja că aveți în conducere un studiu acreditat de Ministerul Sănătății cu privire la rezultatele apifitoterapiei plus alte terapii complementare în anumite afecțiuni. Sunteți întru totul dedicați acestei misiuni. Care este feedbackul pe care îl primiți în prezent de la toți cei cu care lucrați?

Rezultatele sunt de necontestat și aprofundăm în continuare cercetarea medicală pentru a dovedi științei ceea ce sufletul știe deja!

”Nimic nu este întâmplător, nici măcar boala” este o frază a Vanessei pe care nu mi-o pot scoate din minte…

Aceasta este cartea Vanessei, scrisă împreună cu medicul ei.

Sursa foto articol: aici

Related posts

Publică un comentariu

This error message is only visible to WordPress admins

Error: No posts found.

Make sure this account has posts available on instagram.com.

programe de nutriție toamnă