Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

10 semne care arată că e posibil să ai probleme cu tiroida

„Probleme cu tiroida, bineînțeles!”

Când vine vorba de sănătate, întotdeauna zicem că nu ni se poate întâmpla nouă. Și pentru că multe dintre afecțiuni nu ne lovesc în față cu niște simptome clare, nici nu le băgăm de seamă. La mine s-a întâmplat cu mult timp în urmă, după ce am terminat facultatea. Exact în anul de după licență. Mă simțeam obosită chiar și când dormeam, simțeam o veșnică stare de agitație, deși nu mai aveam motive, iar somnul meu nu mai avea același ”gust”. Mai mult, parcă avem dese stări de sufocare. Doar o coincidență a vieții a făcut să își plimbe un medic de la Parhon degetele la baza gâtului meu, ca să exclame cu pasiunea omului de meserie: ”probleme cu tiroida, bineînțeles!”. Am urmat tratament mulți ani, inclusiv în sarcină, până când s-a stabilizat funcția tiroidei. Acum sunt bine, dar mă uit des în oglindă, să văd cum mai arată fluturașul de acolo.

Tiroida – acel fluturaș de la gât

Tiroida este o glandă în formă de fluture, situată în centrul gâtului, la jumătatea distanței dintre partea inferioară a bărbiei și golul moale de la baza gâtului. Pe scurt, tiroida servește drept termostatul organismului, care reglează energia, temperatura și metabolismul. Printr-o serie de reacții chimice, acestea controlează totul de la starea noastră de spirit, la ciclurile menstruale – fără a mai vorbi despre o mie de alte funcții, inclusiv cât de eficient ardem calorii și cât de ușor pierdem în greutate. Este motivul pentru care fiecare femeie ar trebui să își facă periodic un control pentru a vedea dacă are probleme cu tiroida.

Tipuri de probleme tiroidiene

Există hipotiroidismul sau insuficiența funcției glandei tiroide. Aceasta înseamnă că energia și metabolismul sunt scăzute. De asemenea, hipertiroidismul sau supra-funcționarea glandei tiroide. Și mai sunt afecțiuni ale tiroidei autoimune. Aceasta include atât boala Hashimoto, unde tiroida este inactivă, cât și boala Graves, unde este hiperactivă.

10 semne ale unei probleme tiroidiene

1. Probleme de greutate

Dacă am încercat dietă după dietă și exerciții de tot felul fără succes, nu înseamnă neapărat că nu le facem noi bine. Ar putea fi pentru că nu putem arde calorii din cauza unei funcționări scăzute a glandei tiroide. Acesta este un moment foarte bun pentru a afla dacă tiroida este cauza. Pe de altă parte, dacă pierdem în greutate foarte mult, acesta poate fi un semn de hipertiroidism și merită o vizită la medic pentru a efectua niște analize de sânge.

2. Probleme cu energia

Tiroida dictează nivelul de energie pe care îl avem. Dacă suferim de hipotidoidism, s-ar putea să ne simțim mai obosiți decât în mod normal. În timp ce acest lucru poate fi legat de alte probleme cum ar fi anemia sau infecțiile virale, energia scăzută este unul dintre cele mai frecvente simptome ale unei tiroide deficitare. Pe de altă parte, atunci când tiroida este hiperactivă, simțim că avem foarte multă energie. Dacă oricare dintre acestea sunt simptome noi, trebuie să luăm în considerare efectuarea testelor specifice și un consult la specialist.

3. Probleme cu somnul

Tiroida poate afecta și somnul. Când funcția tiroidiană este scăzută, este posibil să simțim că dormim mai mult decât de obicei. Putem, de asemenea, să ne trezim cu senzația de neliniște sau să avem un somn sărac, tulburat de vise. Dacă, totuși, simțim că suntem ca un cablu electric conectat la o priză, acesta poate fi un semn al unei tiroide hiperactive.

4. Schimbări de dispoziție

Hipotiroidismul ne poate face să ne simțim deprimați. Dar, dacă ne simțim ușor iritabili, furioși și am lucrat mai mult decât de obicei, acest lucru ar putea fi un semn al hiperactivității tiroidei. 

5. Apetit ridicat sau scăzut

O tiroidă cu funcționare scăzută poate să ne modifice apetitul. Interesant este faptul că funcția tiroidiană scăzută ne poate face să cosumăm mai mult zahăr și carbohidrați pentru energie. Pe de altă parte, atunci când tiroida este hiperactivă, ne poate face să ne simțim nemaipomenit de înfometați – să mâncăm și să mâncăm și să nu ne săturăm niciodată. Asta pentru că tiroida hiperactivă utilizează foarte multă energie chiar și atunci când ne odihnim. Apetitul nostru este crescut deoarece corpul trebuie să recâștige caloriile arse în mod constant.

6. Digestia lentă sau rapidă

Cu hipotiroidism, lucrurile vor încetini – și asta include digestia. Ca rezultat, constipația este un simptom comun al funcției tiroidiene scăzute, alături de balonare. Opusul este asemănător cu hipertiroidismul: poate fi necesar să mergem adesea la toaletă, iar scaunele să devină ceva obișnuit (foarte des).

7. Ciclu menstrual neregulat, probleme de fertilitate sau avort spontan

Tiroida controlează regularitatea ciclului menstrual, precum și fertilitatea și hormonii femeilor în general. Dacă am întâmpinat probleme în a rămâne însărcinată, avem probleme hormonale sau cicluri menstruale neregulate, credem că nu ovulăm, trebuie să efectuăm verificarea funcției tiroidiene, pentru a ne asigura că nivelul ei de funcționare este optim. 

8. Dureri articulare

Un fapt puțin cunoscut este că durerea articulară cronică poate fi cauzată de funcționarea scăzută a glandei tiroide. Deci, înainte de a scoate ibuprofenul și alte medicamente care ne pot distruge pe termen lung sănătatea intestinală, este indicat să verificăm glandele tidoide, în special TSH și a hormonilor T3 și T4. 

9. Colesterol ridicat, chiar și cu o dietă sănătoasă

Hipotiroidismul poate duce, de asemenea, la colesterol ridicat, deoarece metabolismul mai lent nu arde grăsimi. Deci, înainte de a consuma mendicamente pentru a controla colesterolul, este important să verificăm nivelul tiroidei. Soluția ar putea fi găsirea cauzei principale: o problemă tiroidiană.

10. Prea fierbinte sau prea frig

Deoarece tiroida este termostatul organismului, s-ar putea să ne simțiți adesea cu mâinile sau picioarele reci, dacă glanda tiroidă nu funcționează. Dar dacă funcționează prea mult, s-ar putea să ne simțiți supraîncălziți într-o cameră cu temperatură normală, sau când toți ceilalți îngheață de frig. Indiferent de stare, dacă e la extreme și simțim că e ceva nou pentru noi, trebuie să verificăm tiroida!

Alte semne care pot indica probleme cu tiroida

Hormonul tiroidian scăzut afectează celulele cu creștere rapidă, cum ar fi foliculii de păr. Acest lucru poate cauza pierderea părului și degradarea lui.

Hipotiroidismul cauzează frecvent pielea uscată. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor cu piele uscată nu au hipotiroidism. Myxedema este o erupție roșie, umflată, care este caracteristică problemelor tiroidiene.

Hipotiroidismul poate determina pierderi de memorie și dificultăți de concentrare.

Într-un studiu, 22% dintre persoanele cu nivel tiroidian scăzut au descris dificultăți în a face matematica zilnică, 36% au descris gândirea mai lentă decât de obicei și 39% au raportat că au o memorie mai slabă.

Într-un alt studiu efectuat la bărbați și femei cu hipotiroidism netratat, participanții au arătat dificultăți în a-și aminti indicațiile verbale.

Testarea pentru tiroidă

Un test de sânge simplu pentru a verifica nivelul hormonilor tiroidieni este tot ce este necesar pentru a afla dacă avem hipotiroidism. Pentru hipertiroidism, medicul va vedea dacă glanda tiroidă este mai mare decât ar trebui să fie sau dacă pulsul este prea rapid. De asemenea, va căuta un tremur în degete când le ținem drept. Ulterior, va dori să facă un test de sânge pentru a verifica nivelul hormonilor tiroidieni. De asemenea, poate recomanda o scanare tiroidiană completă, la spital.

Vă îndemn să mergeți la specialist, dacă nu ați fost niciodată să verificați funcția tiroidei, iar dacă sunteți sub monitorizarea medicului, să respectați frecvența cu care vă spune să reveniți la spital! Cu tiroida nu este de glumit!

Voi ați avut vreodată probleme cu tiroida? Sau cunoașteți pe cineva care are? Vă recunoașteți în simptomele de mai sus?

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: aici

4 răspunsuri la “10 semne care arată că e posibil să ai probleme cu tiroida”

Tiroidă cu chisturi mai mici de 5mm deși analize la sânge pt tiroidă au ieșit bune doar calciu și vor d scăzute puțin ? Întrebare ce e de făcut ?Medicul nu a dat nici un tratament și a spus Dora vit d și calci a se lua.Sintomele sunt lipsă de concentrare ciclu neregulat ,uscăciunea pielii,căderea părului ,scadereaapetizului și în greutate ,nervozitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.